Iubirea vine cu un preț

Alexandra Svet

27 March 2014

alexandra svet“Nu m-am îndrăgostit de ea. Am iubit-o din prima clipă. Este eul meu feminin. Jumătatea mea. Mai bună.”

Mi-a spus cu ochii în lacrimi un om drag, care a tocmai a cerut-o în căsătorie pe femeia pentru care s-a rugat ani de zile.

A cunoscut-o cam acum trei săptămâni. Ea a zis “Da”, fără să ezite. Simțise și ea același lucru, dar a zâmbit și a tăcut, păstrând taină acelui “altceva, e altceva” pe care l-a simțit inimă ei când el a intrat în cameră.

Da, se poate.

Da, există astfel de povești de iubire la prima vedere, la prima auzire, la prima îmbrățișare. Și de obicei sunt cele care durează cel mai mult și sunt cele mai frumoase.

love

Unul dintre cuplurile mele preferate se mândrește cu mai mult de zece ani împreună, petrecuți fără să stea departe unul de altul mai mult de trei zile. Deși sunt aproape douăzeci de ani diferență între ei, după atâta timp, ea încă se uită în jur și nu poate găsi pe nimeni care să o atragă mai mult decât el. Deși până să o cunoască a fost un cuceritor renumit, și astăzi, când ea intră într-o încăpere și el o privește de la distanță, simte la fel că atunci în prima zi când a văzut-o și inimă i-a șoptit “E ea!” Și nimic nu a mai contat. Au fost împreună de-abia după câțiva ani, dar viață lui s-a împărțit în “înainte” și “după” ea.

Săptămâna trecută vorbeam cu un bărbat care își sorbea din priviri iubită mărturisindu-mi că n-a știut ce înseamnă iubirea până la 45 de ani, când a cunoscut-o. A costat mult povestea lor de iubire, însă au plătit fără să ezite prețul, pentru că de atunci, de la prima lor întâlnire, pur și simplu nu mai pot concepe viață unul fără altul.

La astfel de cupluri nu vezi gelozii, nesiguranțe, bănuieli sau măști. Fiecare din ei strălucește, fiind variantă cea mai bună a lui însuși – pentru că celălalt scoate doar ce-i mai bun din el/ea. Se simt bine în pielea lor și se simt bine împreună. Fără a face vreun efort. Sunt cât se poate de autentici, cu tot cu defecte și cu tot cu calități, se acceptă unul pe altul și fiecare din el pe el însuși, cu tot cu defectele alea pe care înainte nu mai știau cum să le ascundă de ochii omenirii. Când stau separați îi vezi după ceva vreme că parcă nu au aer, nu mai au stare și încep să se ofilească. Nu mai strălucesc, nu mai au vlagă, pălesc. Celălalt e prea departe.

Vedem astfel de povești de iubire și ne spunem că sunt excepții. Însă eu am o bănuială… Că de fapt așa e normal, celelalte povești, banale, urâte, pline de minciuni, trădări, schelete bine dosite prin dulap, certuri, înșelări sau pur și simplu o plictiseală cruntă, sunt abateri de la firesc.

Și nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, ci doar constat. Și nu scriu ce scriu pentru că am vreun răspuns, ci pentru că am multe întrebări. Și nu mă recomandă să îmi dau cu părerea decât faptul că, probabil, am făcut cam toate greșelile posibile în iubire. Și dacă în toată diligența mea în a bifa toate nefăcutele mi-a scăpat vreuna, în mod sigur în miile de povești ce s-au derulat în viețile celor din jurul meu cineva a făcut-o și pe aia, aia la care nimeni nu s-ar fi gândit. Și dacă mai știu ceva, mai știu, Slavă Domnului, ce înseamnă să fii iubită, în toate modurile posibile – de la iubirea aceea de taină – de la taină cea mai tâmpă până la taină cea mai frumoasă – până la iubirea manifestată zgomotos, în văzul tuturor, chiar exhibiționist. De la iubirea nebună lipsită însă de vreo responsabilitate până la o statornicie în iubirea aia responsabilă, așezată, cuminte, sănătoasă, care depășește orice limită a răbdării la care m-aș fi așteptat… Așa că despre greșeli și despre cum și cât de mult poți fi iubit, știu. În rest, nu știu nimic.

Însă asta e suficient că să nu tac când aud că povești din astea există doar în filme. Replici rostite de obicei cu cea mai mare convingere de cei care se complac în povești căldicele, confortabile, pline de libertăți și de măști. E suficient să nu tac când văd femei care tot așteaptă să fie iubite și se complac în tot felul de povești care nu fac decât să le înjosească, să le întineze, una după alta, din ce în ce mai tare. În timp ce sufletul lor pereche plânge pe undeva după ele…

Sau atâtea femei așteaptă și se lasă testate și folosite și încercate și râs-încercate de parcă unui bărbat i-ar trebui un milion de ani să-și dea seamă că ea este mama copiilor lui. Că doar pe ea poate să o vadă legănându-i pruncii și cântându-le vreun cântec vechi de leagăn sau recitându-le cine știe ce poezie veche sau ducându-i la altar să îi împărtășească sau făcând lecțiile cu ei.

Nu știu multe, dar am văzut suficient cât să nu tac când văd atâtea povești care mor din lipsă de curaj sau din mii de scuze sau din prea multe păcate și pătimi și obișnuințe confortabile ce ne-au legat…

Ne plac tuturor poveștile astea frumoase. Dar știm că vin cu un preț? Cu un preț de curăție, pe care te străduiești să ți-o păstrezi până când întâlnești omul viselor tale. Altfel… Dacă tot cazi dintr-o poveste în alta, ajungi să îl întâlnești cândva, într-o bună zi, dar să ai privirea goală și obosită, flacără din piept să îți fie stinsă, trupul, lipsit de vlagă, sufletul, întinat și privirea atât de murdară încât poate că nici măcar nu ai să îl recunoști. Și dacă îl vei recunoaște, vei avea brațele golite de cât te-ai risipit prin lume. Nu vei avea ce să-i oferi. Sau îți vor fi legate în cine știe ce lanțuri grele cu care te-ai lăsat legat, pentru că îți era mai comod, mai confortabil, mai plăcut să stai cu cineva chiar dacă simțeai că nu e cine trebuie, decât să te chinui singur și să te păstrezi curat pentru visul tău. Curăția doare când alții se plimbă de mână în fața ta iar tu ești singur mereu. Curăția doare când plângi noaptea și de sărbători și nu e nimeni lângă tine să îți mângâie rănile. Curăția asta doare când toți se mulțumesc cu relații, chiar dacă și tu și ei știu că nu e ce trebuie, doar tu te încăpățânezi să o aștepți, curat, pe ea…. Dar și când vine… Și te găsește curat…

Pe când altfel, când în sfârșit apare răspunsul atâtor rugăciuni ale inimii tale, că le-ai rostit conștient sau nu… și inimă ta simte din prima clipă, dar ce păcat că viață ta și trupul tău și mintea ta și toată structură asta socială ce ai devenit nu îl poate urma… Căci, tot aruncându-te în iubiri, ai ajuns o masca umblătoare, ce se caută pe sine în mii de oglinzi, fără să se găsească nicăieri, care își caută confirmări în sute de locuri fără ca vreuna să o împlinească, își caută bucuria pe zeci de căi, fără că vreuna să o ducă acasă. Răspunsul rugăciunilor tale a venit, dar a găsit o mască fără de viață, fără de vlagă , fără de strălucire și parcă fără de suflet.

Pentru că poate un singur suflet te poate face să strălucești, cu un singur suflet te poți simți acasă, un singur suflet a venit pe lumea asta să te ajute să fii cea mai bună variantă a ta, cu un singur suflet ai putea face istorie în loc să te cauți golit de viață arzând la foc mic, aprinzând vâlvătăi ieftine de frunze și paie și în loc să dormi mai mereu cu mai multe persoane în pat, căci mintea îți e, mai mereu, la altcineva…

Poate că un singur suflet, jumătatea sufletului tău, te așteaptă și plânge chiar acum în lume de dorul tău undeva iar tu stai să încălzești la nesfârșit aceeași ciorbă, mai gustând câte o chiftea pe unde apuci, fără să te saturi vreodată. Sau stai să aștepți pe cine știe cine, care nu merită, și nu te merită, dar tu, orbit fiind de patimi și de păcat, nu realizezi …

Poate că un singur suflet a venit pe lume să fiți împreună un întreg și asta numai împreună cu Dumnezeu în ecuație.

Întrebarea este – când a venit te-a mai găsit acasă?

Privirea nu îți era prea murdară de atâtea căutări, prea golită de suflet ca să îl mai vezi? Prea întinată că să îi vezi lumina? L-ai mai recunoscut?

Dacă l-ai recunoscut, nu erai deja prea temător să îl mai cuprinzi, prea slăbit de păcate să te duci înspre el, prea legat să mai poți face pasul către el, prea murdar să îl mai poți îmbrățișa, prea golit de ține însuți că îmbrățișarea să îi mai poată transmite ceva, prea murdar și întinat să îl mai poți convinge că ești tu, prea sleit de putere să îi spui cât de dor ți-a fost de el, prea obosit să îi spui cât l-ai căutat pe toate drumurile lumii, prea pierdut și prea rătăcit și prea spart în mii de bucăți să mai știi, chiar tu însuți, cine ești?

Poveștile frumoase, ca povestea acestui inel – și nu sunt nici puține, nici imposibile cum spun căldiceii și jumătățile de măsură – ne arată totuși că prețul curăției merită să fie plătit, oricât de greu ar părea uneori. Că tot curajul de a nu acceptă compromisul sub orice formă, oricât de atrăgatoare, ar veni el, va fi recompensat cândva. Că nimic nu e mai trist decât să dormi cu cineva și în mai mult de jumătate din timp să te gândești la altcineva, decât să apară cândva omul visat și tu să nu mai ai putință și curajul de a-l urmă… Sau mai grav, să nu te mai ai pe tine însuți.

Poveștile ca cea a acestui inel ne reamintesc că odată ce am ales un drum avem datoria, față de noi și față de celălalt pe care l-am ales responsabil și asumat, nu doar din comoditate, să rămânem doar pe el și să nu ne mai căutăm în alți ochi, în alte inimi, smintind tot ce e în jurul nostru, risipindu-ne pe noi și sufletul de lângă pe căi ce distrug întotdeauna mai multe vieți… Sau să rămânem singuri și curați până când Dumnezeu va găsi de cuviință să ne răsplătească într-un fel sau altul jertfa…

Poveștile că cea a acestui inel ne reamintesc, mai ales, să Îl luăm pe Dumnezeu în ecuație…

Dacă mai mulți oameni ar avea curajul de a-și asuma o mare iubire, poate că lumea asta nu ar fi atât de plină de măști umblătoare, cu mâini reci, fără de viață, cu îmbrățișări lipsite de vreo căldură, cu ochi lipsiți de scântei, cu suflete întinate de păcate, cu oameni superficiali, ușori și complexați, care nu caută decât confirmări fără să îl mai vadă pe cel din față lor, cu oameni care nu strălucesc, nu sunt autentici, nu sunt bucuroși, nu sunt nici un sfert din cine ar putea fi, se târăsc în loc să zboare, cerșesc în loc să dăruiască, se milogesc în loc să ofere, împrăștie întuneric și sminteală în loc să lumineze, mint, fură și înșală în loc să își trăiască Adevărul, vorbesc, dar nu cuvântă, trăiesc dar nu sunt vii și, cel mai grav, parcă nu e nimeni acasă în privirile lor…

Poate că lumea ar fi altfel dacă toți am înțelege că marile iubiri nu sunt excepții… dar că vin cu un preț.

Poate că lumea ar fi altfel dacă L-am luă mereu pe Dumnezeu în ecuație…

Maica Domnului să fie mereu în inimile voastre, făcând din ele una, ca în dimineață aceea sfântă de Bunavestire. Vă mulțumim, copii curați și frumoși, pentru povestea acestui inel!



Citiţi şi

Cum ne îmbolnăvim singuri

Poveste din Vestul Şturlubatic

Ah, dacă am putea…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
47,282 views

Your tuppence

  1. Alexander / 28 March 2017 2:55

    Frumos articolul, dar el face apel la normalitate. Ori normalitatea ne e prezentata (de catre cei care conduc lumea) drept scarboasa si invechita.

    Daca as spune ca femeia trebuie sa fie virgina la casatorie, m-ar injura cu siguranta cativa. Daca as spune ca trebuie sa faca copii, s-ar gasi alti natarai care sa injure. Daca as spune ca trebuie sa fie fidela? Sau ca trebuie sa stea acasa sa craesca copiii si sa faca focul in camin? Daca as apara familia traditionala formata din barbat si femeie? Cam cate injuraturi mi-as lua? Poate si o amenda sau cateva luni de temnita …

    Asa ca luati-va gandul de la lucruri bune si frumoase ca nu veti mai vedea. Femeia a fost golita de continut si transformata in obiect sexual, iar barbatul pizdificat. Si pentru a fi (relativ) fericit n-ai decat sa plutesti in aceasta deriva numita CURVASAREALA.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristina / 25 October 2016 17:54

    Ehe … Daca as spune povestea mea de viata, nimeni nu m.ar crede … E lunga, trista si fericita in acelasi timp … Trista inca din copilarie, fericita acum pt ca am un copil pt care traiesc, trista pt ca dupa ani de ignorare si certuri nu mai simt nimic pt sotul meu, stau cu el pt ca e tatal copilului meu si doar pt asta tin la el … Iubeste copilul f mult si copilul pe el si pt asta merita sa raman in viata lui … Si e mult mai mult de atat, dar nu vreau sa ma vb urat lumea, nestiind ce simt …

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Darius Ile / 16 December 2014 10:23

    Centrul de echilibru al articolului e fals, nu are baza, sfaturile din articol se vor termina tot in esec. Curatia nu e curatie doar prin abtinere, izolare sau asteptare cu rabdare. Este incomplet, transmite un adevar pervertit de emotivism si ganduri laico-religioase.
    Luati doar ce gasiti bun si de folos.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 3
    Reply
  4. monica berceanu / 15 December 2014 22:06

    …… mi ai spus pocestea netraita… sunt socata. Rușinata si dezamăgită. .. iti Mulțumesc di iti dpun doar atat: Dumnezeu fie cu tine…

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  5. mihaela lungu / 15 December 2014 12:31

    Da foarte poetic si frumos, dar pentru care timpuri??????? caci acestea sunt acelea in care unul fuge buimac prin strainatate sa faca bani pt familie, nimeni nu mai asteapta ani de zile traind fantasme si cu capul in nori, articolul asta se potriveste bunicilor nostri, uneori nici lor, asta e timpul in care premierul tarii lasa una insarcinata , si ia alta care are influenta mai buna unde are nevoie,sau altul e la a 5-a casatorie, scuzabil ca doar iubeste omul… s-a terminat cu valorile si cu iubirea, iar cei ce cred ca o au acasa, sa se uite bine la ceea ce cred ei ca au, iubirea a devenit ceva de moment, trecator si pasager, are alte valente, si nu mai presupune un drum lung, nu ne mai permite societatea asa ceva, o d-na medic energoterapeut spunea dupa 2 casatorii esuate ca nu are timp de depresii, nu are timp sa planga,si sa sufere din iubire musai sa treaca, mai departe la alt partener, suntem multi , f multi care inca sufera si mai cred in valori, in iubire in famile, din pacate, dar marul stricat distruge silozul. si nu vedem cu ce viteza ametitoare valorile s-au rasturnat, straduinta celor ce mai cred si se incapatineaza sa traiasca astfel , a devenit o lupta prea grea si de neatins in aceste vremuri.

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  6. anyrock / 29 October 2014 20:56

    Superb scris ..superb spus si gandit

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  7. Teodora / 26 June 2014 15:28

    Încearcă să refaci articolul prin corectarea greșelilor gramaticale. În unele paragrafe reiese ideea că ar fi vorba de doi, un el și un el, ca în cel ce urmează: „Dacă l-ai recunoscut, nu erai deja prea temător să îl mai cuprinzi, prea slăbit de păcate să te duci înspre el, prea legat să mai poți face pasul către el, prea murdar să îl mai poți îmbrățișa, prea golit de ține însuți că îmbrățișarea să îi mai poată transmite ceva, prea murdar și întinat să îl mai poți convinge că ești tu, prea sleit de putere să îi spui cât de dor ți-a fost de el, prea obosit să îi spui cât l-ai căutat pe toate drumurile lumii, prea pierdut și prea rătăcit și prea spart în mii de bucăți să mai știi, chiar tu însuți, cine ești?”
    Și nu cred că asta ți-a fost intenția.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 5
    Reply
  8. Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W13, 2014) | refresh.ro / 31 March 2014 17:26

    […] Iubirea vine cu un pret – catchy.ro319 shares 151 comments 1170 likes 4 tw. trackbacks 1051 tw. followers 1 blog trackback […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  9. Di / 28 March 2014 22:58

    E foarte bine spus..
    In general nu cred ca stii ca e “acea” iubire. Nu cred ca exista oameni care sa creada ca iubirea lor nu e cea mai cea…dar de cele mai multe ori e iubirea calduta… Chiar daca gasesti curajul sa o refuzi cand ai realizat ca ai gresit…societatea nu iti permite sa uiti ca ai gresit. Se gaseste un binevoitor sa iti aminteasca asta si dupa ce tu…invata fiindu-ti lectia…ai gasit acea iubire!
    Apoi…iti asumi acea iubire..Si o traiesti prin fiecare por si o cresti si o protejezi si o alinti in fiecare zi si in fiecare noapte… Iar intr-o dimineata ea iti spune “Si ce daca?”…Ce faci atunci? Cum mai legi ranile? Cum mai sufli?
    De cate ori te poti ridica daca ti se amputeaza sufletul? Cand ajungem la rezultatul corect al ecuatiei…din care nu l-am scos pe Dumnezeu?
    Cum mai poti fi…intreg/intreaga…cand tu deja ai suferit amputari… Cum mai gasesti puterea sa crezi iar, sa speri iar?

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply
  10. Andreea Neacsu / 28 March 2014 21:01

    Da, foarte frumos spus, dar cred ca se vehiculeaza prea multe povesti despre iubire aici. Iubirea nu e asa de complicata si nu are nevoie de asemenea descrieri pompoase despre ea..Ea doar se simte si important este sa actionezi conform ei. Referitor la cele 3 saptamani mentionate mai sus, nu stiu ce sa zic.. Sa vedem dupa 1 an -doi care este treaba. Daca ar fi pe toate drumurile iubirea ideala, ar fi ceva. Dar din pacate, iubirea nu cred ca inseamna doar acea scanteie de inceput, ci inseamna mult mai mult:inseamna ca pe termen lung sa privesti cu celalat in aceeasi directie. Suna ca un cliseu, dar in 3 sapt, dupa parerea mea, e irelevant. Le doresc mult succes si sa priveasca in aceeasi directie. Ar fi trist sa se trezeasca din vis, cand poate o fi prea tarziu…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 12 Thumb down 7
    Reply
  11. Un suflet / 28 March 2014 13:43

    Eu sunt marturia vie a unui pret platit pentru curatie.

    Dumnezeu m-a ajutat tot timpul pe drumul meu sa adun bucatile jumatatii mele si sa le reconstitui si sa-l fac Unul. Jumatatea mea era/este prea orbita de mizerie si s-a spart din cauza nesimtirii si rautatii societatii si alegerii ei de a se sparge si sfasia.

    O spun in mod literal, ca Dumnezeu m-a ajutat sa ii adun bucatile, dar puterea distrugerii si raului este ingrozitoare si dupa ce lipeam totul cu dragoste, suferinta si truda.

    Acum stiu ce inseamna Iadul pe pamant. Acum stiu ce rau a fost cand s-au distrus Templele Ierusalimului.

    Sufletul meu plange permanent si sufera pentru ca perechea lui s-a sfarama si pentru ca a fost confiscata de Rau. Nu am niciun control. Toate bucatile sufletului meu pereche au fost luate.

    Fara suparare, dar urasc toate sufletele negre si patate care mi-au rapit ce am avut mai de pret si nimic nu ma poate face sa cad in inspita lor sau sa ma asociez vreodata cu ei.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 2
    Reply
    • cris / 28 March 2014 15:54

      @ Un suflet
      Nu era el. Cu siguranta. El te-a facut sa crezi asta, poate. Dar cu siguranta nu era el. Iar sufletele negre si patate exista, dar el a ales sa mearga cu ele.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
      Reply
  12. gogu / 28 March 2014 12:30

    din infinitatea de suflete prezente in univers, din miile de fiinte pe care le-am intalnit de-a lungul vietilor noastre pe acest pamant si nu numai, de ce credem ca numai cu unul singur am dezvoltat o asemenea relatie sincronica incat el sa se incarneze in aceeasi perioada cu noi si sa formam un cuplu?
    nu e asta o gandire limitativa, lipsita de orizont? nu creeaza asta o asteptare desarta? o iluzie vazuta prin filme numa buna de scris in articole??

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 2
    Reply
  13. Chrystall / 28 March 2014 11:29

    Da, iubirea vine cu un pret…. si ce pret! De ce sunt atat de putini cei carora le place sa iubeasca frumos, sa caute cu adevarat iubirea aceea care implineste, transforma, divinizeaza umanul si trece peste timp nealterata? E greu sa fii singur, dar e o tranzitie spre mare iubire, dar o tranzitie in care iti curatesti sufletul de toate durerile, ranile, dezamagirile avute, in care te regasesti pe tine, o perioada in care tu inveti sa fii fericit pentru ceea ce esti si nu pentru altul…Reechilibrarea asta sufleteasca iti aduce pace, liniste, apropiere de Dumnezeu, o intelegere a lumii pe care prea putini au timp, dorinta si capacitate de a o asimila si de a o lasa sa te defineasca… ” Nu e un semn de sanatate sa fii adaptat unei lumi profund bolnave”… Imi place acest gand si mereu am fost o inadaptata, dar m-am simtit bine cu mine insami, chiar daca putini au fost cei care m-au inteles, pentru mine a contat acei putini… Iubiti frumos, dar mai ales iubiti-va pe voi suficient de mult, incat sa nu lasati pe altii sa va calce in picioare visele frumoase care ar putea deveni realitate, daca credeti suficient de mult in ele!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 0
    Reply
  14. Boghy / 28 March 2014 9:37

    Nu stiu ce s-a intamplat cu primul meu comentariu asa ca-l reiau putin imbunatatit. Scuze daca ma repet. Mi-a placut povestea acelei perechi cu diferenta de varsta de aproape 20 de ani. Am o sensibilitate fata de acest aspect . Dar in acelasi timp ceva m-a pus pe ganduri. Se spune acolo : “după atâta timp, ea încă se uită în jur și nu poate găsi pe nimeni care să o atragă mai mult decât el”. Pentru mine este un semnal de alarma. “Inca se uita in jur” ? “Nu poate găsi pe nimeni care să o atragă mai mult decât el”. La prima vedere pare magulitor, dar nu pot sa nu ma intreb: de ce se uita in jur, inca ? Cauta totusi ? Daca gasea totusi pe cineva care s-o atraga mai mult? Ne putem imagina si acest scenariu, in fond. Este bine ca nu s-a intamplat. Dar daca…Nu vreau sa fiu pesimist, dar daca exista diferenta mare de varsta, foarte rar legatura dureaza pana la capat.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 20 Thumb down 0
    Reply
  15. Lilla / 27 March 2014 22:48

    Frumos spus, foarte frumos.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro