Iubiri celebre: Zelda şi F. Scott Fitzgerald

Adina Dinițoiu

6 December 2013

Cuplul Zelda şi F. Scott Fitzgerald a fost unul dintre cuplurile reprezentative pentru America interbelică. Amândoi frumoşi şi celebri. El, un scriitor care s-a afirmat de tânăr, însă nerecunoscut de critici la adevărata sa valoare, ea, o femeie ambiţioasă, care şi-a dorit ca soţ un bărbat realizat. Hemingway, prietenul bun al lui Scott Fitzgerald, nu o plăcea pe Zelda şi a învinuit-o de eşecurile prietenului său. Nu a fost singurul. Nu de puţine ori, însă, mai ales în ultimii douăzeci de ani, Zelda Fitzgerald e considerată o victimă, femeia talentată care a stat în umbra unui bărbat talentat. Ca întotdeauna, adevărul e, probabil, undeva la mijloc.

Zelda Sayre, fiica unui judecător din Alabama, a fost o femeie frumoasă, ambiţioasă, şi nu lipsită, pare-se, de talent literar. Scrisorile, jurnalul şi un roman este tot ce ne-a rămas de la ea, totul cuprins în volumul de 480 de pagini editat în 1991 de Matthew J. Bruccoli. Primii biografi i-au atribuit un rol secundar în evoluţia literară a lui Scott Fitzgerald. Cu toate astea, F. Scott Fitzgerald recunoaşte că, în afară de el însuşi, Zelda a fost modelul său preferat. „Într-adevăr, m-am căsătorit cu eroina romanelor mele”, va mărturisi autorul Marelui Gatsby într-un interviu din 1921.

În 1917, F. Scott Fitzgerald se înrolează ca locotenent, însă îşi dă repede seama că nu este făcut pentru armată. În acea perioadă scrie primul său roman numit, într-o primă variantă, The Romantic Egoists, iar mai apoi This Side of Paradise. La apariţia romanului, în 1920, autorul avea 23 de ani. În 1918, la un bal, în apropiere de Montgomery (Alabama), o cunoaşte pe Zelda. O cere de soţie, dar este refuzat. Pentru a o cuceri, încearcă să devină repede cunoscut şi să facă bani. Nu îi e uşor. Primul său roman este refuzat de o mare editură pe motiv că este incomplet. Se angajează la o firmă de publicitate şi creează, pentru nouăzeci de dolari pe lună, sloganuri pentru diverse reclame. În cele din urmă, romanul este publicat de editura care iniţial îl refuzase, eveniment care îi va aduce şi mîna Zeldei. Iată ce îi scria, în 1919, entuziasmată, tînăra Zelda lui Scott: „Scott, dragul meu iubit – totul pare atât de uşor, simplu şi liniştit, ca acest apus auriu. Faptul că ştiu că voi fi a ta pentru totdeauna – că îţi voi aparţine – că nimic nu ne va despărţi – este o adevărată eliberare după toate tensiunile şi după toată agitaţia din această ultimă lună… Aşteptarea nu mi se pare atît de grea – te iubesc, comoara inimii mele…”. Scott era la New York – încercând să devină cunoscut, pentru a fi capabil să-i asigure un trai decent viitoarei soţii –, iar Zelda la Montgomery, aşa că tonul exaltat este explicabil prin distanţa care îi despărţea pe cei doi.

Iată ce notează în jurnalul său unul dintre prietenii lui Scott Fitzgerald, Alexander McKaig, despre cuplul proaspăt format: „I-am vizitat pe Scott Fitz şi pe nevasta lui, o Southern belle provincială şi plină de temperament. Mestecă gumă, îşi arată genunchii. Nu cred că această căsnicie poate să reuşească. Amândoi beau de sting. Cred că peste vreo trei ani vor fi divorţaţi, Scott va scrie ceva important şi va muri la 23 de ani într-o mansardă…”. Acelaşi Alexander McKaig, după o vizită a soţilor Fitzgerald, scrie în jurnalul său: „Fitz ar trebui să o lase pe Zelda în pace şi nu să fugă după ea… Partea proastă este că Fitz este total acaparat de personalitatea Zeldei… Ea a fost modelul tuturor personajelor feminine din cărţile lui…”. Cu toate acestea, însuşi autorul notelor de jurnal va fi vrăjit, în cele din urmă, de personalitatea Zeldei: „Este, fără îndoială, cea mai deşteaptă şi mai frumoasă femeie pe care o cunosc”. Sosită la New York de puţin timp, pentru a fi alături de Scott, Zelda, iată, face valuri printre cunoscuţii scriitorului. Mai mult, cu unii chiar flirtează fără reţineri. Cuplul cunoaşte prosperitatea, şi asta datorită succesului literar al lui Scott.

În 1925, apare Marele Gatsby. Acest roman ar fi trebuit să acopere datoria de 7. 000 de dolari pe care Scott o avea, bani cu care soţii Fitzgerald au călătorit în Europa. Cronicile nu sunt tocmai pozitive, dimpotrivă. Romanul este primit cu circumspecţie de critici. Scott, pentru a-şi plăti datoriile, scrie foarte multe povestiri. Hemingway o blamează pentru situaţia lui Scott, care devenise un alcoolic, pe Zelda: pentru ea îşi irosea talentul scriind povestiri, în loc să scrie romane. Tot Hemingway notează următoarele despre Scott: „El reprezintă cea mai mare tragedie a unui talent în generaţia noastră blestemată”.

În 1929, lucrurile nu stau prea bine pentru cuplul Fitzgerald. Lucrul la cel de al patrulea roman înaintează cu greu, Scott devine din ce în ce mai deprimat. Situaţia este bine descrisă într-o scrisoare din 1929: „Cu toate acestea este posibil, cu voinţa lui Dumnezeu, ca cei cinci ani de la eliberarea din armată până la terminarea lui Gatsby, deci din 1919 până în 1924, în care au apărut trei romane, aproximativ cincizeci de povestiri bine vândute, o piesă de teatru, plus numeroase articole, plus filme, să fi scos totul din mine. Iar la aceasta se adaugă şi faptul că în tot acest timp ne-am mişcat în ritmul cel mai alert în cea mai voioasă dintre lumi… Asta este au fond ceea ce mă roade”. Zelda este afectată de numeroase căderi psihice, care devin din ce în ce mai isterice. Se refugiază în artă. Încearcă, la rîndul ei, să publice câteva povestiri. Se pare că unele au apărut atât sub numele ei, cât şi al lui Scott Fitzgerald. Mai mult, unele sunt semnate doar de el, pe motiv că, fiind semnate de el, erau plătite mai bine. În 1930, cei doi se îndepărtează. Zelda se izolează într-o lume numai a ei şi are un comportament de neînţeles pentru Scott. Nici măcar pe Scottie, fiica cuplului Fitzgerald, nu o mai tolerează în preajmă. În 1932, starea Zeldei se înrăutăţeşte. În acelaşi an, apare şi romanul Zeldei, Save Me the Waltz. În 1934, Zelda este internată, după o cădere nervoasă, la o clinică de lângă Baltimore.

Este începutul sfârşitului. Zelda va rămâne internată prin clinici, iar în 1940, Scott Fitzgerald va muri brusc, în urma unui accident cardiovascular; avea 44 de ani şi lăsa un roman neterminat. „Încă o moarte la Hollywood.” Este înmormântat discret, în prezenţa câtorva prieteni apropiaţi. La 10 martie 1948, un incendiu izbucneşte în bucătăria spitalului Highland din Ashville, unde e internată Zelda; nouă dintre pacienţi îşi pierd viaţa, printre care şi Zelda.

Cei doi vor rămâne, însă, perechea mitică a Americii interbelice, „doi oameni imposibil de unit, a căror legătură nu s-a desfăcut niciodată” – cum scrie Kyra Stromberg în mica monografie Zelda & F. Scott Fitzgerald, apărută la Editura Paralela 45, 2004, în traducerea Iuniei Martin, carte din care am extras povestea de mai sus. Printre altele, Zelda e personajul principal şi al romanului scriitorului francez Gilles Leroy, Alabama Song, care a obţinut Premiul Goncourt în 2007 – un roman care aduce în prim-plan talentul literar al Zeldei, pus în umbră de celebritatea soţului ei.

Kyra Stromberg, Zelda & F. Scott Fitzgerald, Editura Paralela 45, 2004, traducere de Iunia Martin



Citiţi şi

Avem atât de puține modele de femei puternice – interviu cu scriitoarea Paula McLain

Brâncuși, prizonier între lumi

Un bărbat emancipat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,887 views

Your tuppence

  1. Excentricele fetişcane din anii ’20 – Talk Tabu | Catchy / 3 December 2016 9:54

    […] a trăit exact acel gen de viaţă şi cu acel gen de oameni. Mai mult decât atât, soţia lui – Zelda, a fost una dintre cele mai cunoscute flapper girls din SUA din acea […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. The New Yorker l-a publicat pe F. Scott Fitzgerald la 76 de ani după ce l-a refuzat – Art&Entertainment | Catchy / 21 December 2013 10:41

    […] 1936, F. Scott Fitzgerald nu era nici pe departe un autor necunoscut la începutul carierei. Dimpotrivă, publicase deja […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro