Iubiri în contratimp

Catchy

30 August 2017

S-au cunoscut acum vreo 10 ani sau cam aşa ceva, nici măcar ei nu au ţinut socoteală.

Atunci, la început, ea a fost fascinată de misterul lui şi de privirea aceea tristă. La început, el a încercat să se împrietenească, dar ea a dorit mai mult. Şi atunci el s-a retras… încă suferea după o despărţire urâtă şi nu era disponibil afectiv pentru ceea ce ea îşi dorea. Nici nu vroia să profite de ea, să aibă doar o aventură, deoarece îi plăcea fata. O fată simplă, isteaţă, fără mari pretenţii cum erau cele din lumea din care el provenea. O fată cum nu mai cunoscuse niciodată, îi era dragă, dar ştia că dacă va încerca acum o relaţie, va fi doar folosită să uite de cea dinainte..

Ea, la fiecare respingere, îl dorea tot mai tare. Nici ea nu înţelegea de ce. S-a gândit că probabil îi plăcea să se chinuie…

A încercat în nenumărate rânduri să îl uite, cum a ştiut ea mai bine, de una singură sau împreună cu alţii, sfârşind astfel în nişte relaţii toxice, începute doar de dragul uitării. Dar uitarea nu venea, şi nevoia să îl audă, să îl vadă, să îl ştie aproape devenea tot mai mare. Aşa a reuşit, într-o zi, să îşi înșele iubitul cu… el!

Într-o seară el i-a scris să o întrebe ce mai face. Ea, fiind într-o relaţie mai mult decât distructivă, fiind supărată pe actualul iubit, negăsind încă puterea să spună adio, i-a spus simplu că îi e dor de el. Atât! El a întrebat dacă se pot întâlni, a venit s-o ia şi acolo a început totul.

S-au plimbat cu maşina lui decapotabilă, preţ de câteva ore, au vorbit vrute şi nevrute, despre tristeţi şi bucurii, despre suferinţe şi despre toate acele vise pe care le au cei aproape deveniţi adulţi. Au privit stelele în tăcere, în acea noapte de cer senin, pe malul apei, afară din oraş. Era un sentiment de nedescris. Ei, natura şi cerul acela înstelat şi infinit! Parcă erau numai ei pe pământ! Şi-au dorit să fie împreună la bătrâneţe, el şi-a dorit să moară înaintea ei, să nu rămână singur pe lume… ea a acceptat povara, de dragul lui! Spre dimineaţă, au făcut dragoste pentru prima dată, apoi au stat îmbrăţişaţi privind răsăritul. Nu şi-au promis nimic , doar au gustat din plin acel moment de beţie de celălalt. Fără regrete şi fără trecut şi viitor. Apoi a dus-o acasă şi vraja s-a sfârşit..
Au mai urmat câteva întâlniri în miez de noapte şi câteva stele pe cer. Au mai urmat câteva dimineţi care i-a prins împreună, în care îşi imaginau cum ar fi ei doi la bătrâneţe. Au mai urmat câteva momente de prezent pur, fără trecut şi fără viitor, doar de “aici şi acum”. După care a venit frigul. Ea a reuşit să iasă din relaţia toxică, el a dorit-o, dar nu a ştiut cum să facă, căci nu vroia să se grăbească si să strice totul…Ea s-a gândit că el nu vrea mai mult şi că îşi face mai mult rău cu el şi încet, încet nu s-au mai căutat.

imbratisare cuplu

Ea a încercat să îl uite, uneori părea că a reuşit.

El a încercat să o uite, uneori părea că a reuşit.

După mai mulţi ani şi relaţii eşuate, el a căutat-o. A fost însă primit cu răceală, ea vroia ceva stabil, deja era adult şi nu mai dorea să îşi piardă timpul cu un om care, după părerea ei, nu e hotărât dacă o iubeşte sau nu, cum o mai fi şi asta! El s-a retras, niciodată nu a fost omul care să insiste.

Au mai urmat câţiva ani , fiecare cu altcineva, suferind, renăscând, reinterpretându-se.

Apoi, a venit ziua de 30 August, sf. Alexandru, şi ea s-a gândit să îi amintească că e ziua lui de nume. Aşa că i-a scris. El i-a mulţumit şi s-a gândit să îi propună să se întâlnească. Ea a acceptat, îi era aşa dor de privirea lui tristă şi de omul acela misterios pe care l-a numit cea mai frumoasă enigmă din viaţa ei.

S-au întâlnit… totul a decurs minunat. Discuţia era mai plină de viaţă că întotdeauna, ea a regăsit un bărbat echilibrat, împăcat cu viaţa sa, care nu mai era defel darnică cu el, un om trecut prin multe, învăţând din fiecare câte ceva şi acceptându-şi împăcat condiţia. Vocea îi devenise mult mai calmă, el devenise mult mai înţelept. Doar privirea aceea tristă era tot acolo, neschimbată.

I-a spus la un moment dat:
– Tu, atât de matur ai devenit, J. Iar eu am devenit o femeie cu minte de adolescent care trăieşte totul prea intens.
– E frumos să îţi păstrezi spiritul tânăr, îi spuse el, iar ea simţi că se completează perfect. El ar fi ancora aceea care nu o lasă să zboare prea aproape de cer, pierzând complet contactul cu pământul. Avea nevoie de asta în viaţa ei, mai ales în momentele de slăbiciune în care simţea că pierde controlul asupra propriei persoane.
Ea a mers în bucătărie să îşi mai umple un pahar cu vin şi să îşi aprindă o ţigară. El a venit după ea, a îmbrăţişat-o din spate, a sărutat-o pe gât într-un mod atât de uşor, ca o briză, cum nu o mai făcuse nimeni până atunci. Apoi a ţinut-o strâns, aşa, adulmecând-o şi i-a spus la ureche, încet, de parcă mai era cineva cu ei în casă:
– Mi-a fost foarte, foarte dor de ţine! Credeam că te-am pierdut pentru totdeauna.
– Nu, a spus ea, nimic nu este pentru totdeauna!
Au făcut dragoste, de data asta mult mai intens, el având mult mai multă experienţă decât acum 10 ani, contopindu-se complet unul cu altul, devenind parcă o singură persoană. Erau ca cerul şi marea, contopite la orizont într-un albastru infinit.
Au adormit zâmbind, unul în braţele celuilalt.
A doua zi, s-au trezit la prânz, au băut o cafea împreună, tot ţinându-se în braţe, după care el a plecat să îşi plimbe căţelul.

Înainte să plece, ea l-a întrebat timid:
– Vom mai fi împreună la bătrâneţe?
– Doar dacă pot să mor eu primul!
– Bineînţeles! Spuse ea surâzând, iar el o trase în braţele lui şi o sărută îndelung.

Următoarele săptămâni au fost ciudate cel puţin pentru ea. Mai mult nu s-au întâlnit decât au reuşit să se întâlnească, fiind mai multe amânări decât onorări ale întâlnirilor.

În total, s-au mai văzut de trei ori. Ea a rămas cu atâtea întrebări nerostite. Ce am făcut greşit? Suntem în aceeaşi situaţie ca acum 10 ani? De fiecare dată când cerea vreo explicaţie, era asigurată că şi el şi-ar dori foarte mult, dar e foarte prins cu lucrul sau cu altele. Ea se simţea dată la o parte şi prea puţin importantă pentru el, dacă printre atâtea nu găsea loc şi pentru ea.

I-a scris, i-a scris tot ce gândea, i-a spus ce vrea de la el şi că, pentru mai puţin, nici în ruptul capului nu dorea să se implice. El a încercat să îi explice din nou, dar nu a mai avut nici o şansă.

După o lună şi un pic, el i-a spus că s-a gândit bine şi că şi-a dat demisia şi că acum nu mai e prins şi că o vrea, numai pe ea şi nimic altceva.
Dar ea l-a anunţat sec că nu mai este disponibilă. Că este într-o relaţie “serioasă”.

De atunci, ea îi aminteşte în fiecare an, de 30 August că e ziua lor de nume, el îi mulţumeşte trist şi îi urează asemenea. O zi plină de amintiri amare.

Ea vrea să îl întrebe ce mai face, dar tace în schimb. E încă într-o relaţie “serioasă”.
El vrea să îi spună că îi e foarte, foarte dor de ea, ca şi atunci, ultima dată, dar tace. Ştie şi el că ea este într-o relaţie“serioasă” și că probabil de data aceasta a pierdut-o pentru totdeauna.

Şi viaţa merge mai departe, ei rămânând doi oameni care s-au iubit şi nu şi-au consumat iubirea, fiind mereu în contratimp. Iar el rămânând cea mai frumoasă enigmă din viaţa ei.

Guest post by Mara

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni

De mâine, te voi uita, dragul meu

Ce ne enervează la bărbaţi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,660 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro