Iubitul meu e artist, ajutoooor!

Mihaela Baran

18 June 2015

Mihaela BaranAici vorbim despre bărbații cu suflete de artiști care trăiesc o perpetuă dramă. Cum care dramă? Toate.

Drama iubirii: Cum iubește el, nu iubește nimeni.

El iubește nepământean, Dragostea lui e energie pură e poetică, se uită la ea cu exaltare și la tine cu milă. N-o meriți. Ești o simplă muritoare amărâtă, care nu știe de capul ei. Ca să meriți iubirea lui, trebuie să fii mai presus de orice (dracu’ știe ce înseamnă asta, nici el nu știe). Femeia, cu F mare, nu s-a născut, de-aia o caută el cu mintea rătăcită în toate femeile cu f mic. Lăsați-l s-o caute, căutarea e țelul lui în viață.

Drama despărțirii: Cum stai tu așa, liniștită, și faci o fasole, vine și te anunță că între voi totul s-a terminat. Rămâne pironit cu ochii pe geam, ca în “Tânăr și neliniștit”, își duce dosul palmei la frunte, cealaltă mână la gură, ca să-și înăbușe un hohot de ceva și-ți spune:œ Adio! Dacă ești normală la cap, îți reprimi cele două palme, care stau să tâșnescă spre om, nu de alta, dar ți-e că-l dai cu capul de hotă, și-ți continui treaba. După ce o să iasă pe ușă și o să se ducă să bea, că, nah, despărțire fără alcool cine a mai pomenit?, o să se întoarcă rupt de foame, de băutură și de tot felul de chintesențe pe tricou… Deci, termină fasolea aia!

iubitul meu e artist

Drama rugăminților: trebuie să-l rogi să vina acasă de la muncă, deși nu are unde în altă parte să se ducă, să-l rogi să deschidă ochii dimineața și să-i închidă seara, să te iubească, să înflorească pomii, să aducă ploaia, să meargă în două picioare. Nicio acțiune de-a lui nu are noimă, dacă nu l-ai rugat tu să o facă. Cum e posibil să nu-l rogi lucruri? El de ce să le facă? Se hotărăște brusc să nu mai respire, doar ca să te oblige să-l rogi. Dă-i pace! Poate doar vreo două minute. Cumva, am senzația că e convins de faptul că, dacă l-ai ruga ca mâine să fie pace pe planetă, cu un singur gest ar face să pice toate gloanțele lumii din puști. Dacă încă e război, e pentru că nu l-ai rugat tu să nu mai fie.

Drama grandorii și a ego-ului: el e un zeu, un centaur și un colos. Tu trebuie să-i spui la fiecare pas asta. Nu e ca și cum, dacă nu i-ai spune, brusc s-ar simți ca o furnică. Nu, deloc. E o problemă dacă nu îi spui, pentru că ori ai orbul găinilor, ori ai ceva la cap de nu observi. Nu-l surprinde nici că încape în oglindă, nici că are loc în pat și nici că își găsește la magazin haine pe măsură, deși el în ochii lui e cât King-Kong, sau ceva. Tot ce poți să faci ca să te distrezi este să îl rogi din când în când să se aplece când intră în bloc, să nu dea cu capul în vreun ghiveci cu flori de la etajul 8.

Drama job-ului: aici, în general, vorbim de drama job-ului lipsă. Și nu e drama lui, e a ta. Dar nu e despre tine acum. El nu are job pentru că angajatorii nu înțeleg să-l plătească să nu se ducă la muncă. Niște idioți. El gândește, plăsmuiește, făurește vise, de ceeeee, Doamne, de ce nu-l plătește nimeni pentru asta? Stă toată ziua și cântă: “You may say I’m a dreamer/But I’m not the only one/I hope someday you’ll join us”. Te gândești puțin, dar realizezi că trebuie să aducă cineva o coajă de pâine pe masă, așa că te îmbraci și pleci la muncă și îl lași neînțeles și trist, dar recunoscător că nu trebuie să facă el asta.

Drama creației: să zicem că omul e chiar artist, mai mult, chiar talentat. Tu, pricepută să apreciezi, îi înțelegi creația, ești mândră de el, îi zâmbești tandru și îi spui că e foarte frumos ce a creat. Ești praf, ești zero barat, asta ești! Cum adică e frumos? Adică nu ți s-au răsturnat ochii în cap până când au rămas două globuri albe, nu ai făcut spume la gură și frisoanele nu te poartă din perete în perete, nu trăiești un catharsis, nu ești epileptică deja sau măcar catatonică? N-ai înțeles nimic. Nu te pricepi deloc. Dacă te pricepeai, acum erai pe marginea balconului, amenințând că te arunci, dacă mai auzi așa vorbe sensibile care-ti sfredelesc sufletul. Repet, ești praf.

Drama victimei: omul este sensei în ale autoironiei. Nu-i poți spune nici dă-te mai încolo, că o ia personal. Replica preferată: “ De data asta ce-am mai făcut? “. Clinic se numește mania persecuției, dar nu e spitalizabil… încă!

Drama dramelor: el, artistul, ascultând un pian care se tânguie ca o veveriță înjunghiată și bând un pahar de vin, al nouălea, auzind cu urechea de artist cum se nasc marile capodopere ale lumii, cum răsar florile de colț, cum se oprește ploaia, poetic, că la el nu se oprește ca la noi, băăăăăi tâmpitelor, se oprește metaforic, cu zgomot de obuze sparte, cum stă el așa, o lacrimă îi părăsește tristețea ochilor chihlimbarii. Așa se numește la el, la tine se cheamă că s-a-mbătat și plânge ca prostul, da’ tu ești varză, așa că taci. El se uită la tine cu ochi de căprioară care tocmai și-a luat o vază-ntre ochi (nu mă înțelegeți greșit, îmi plac căprioarele, dar în pădure), și-ți spune: ”nah, că m-a umflat plânsul de atâta frumusețe”. Habar nu ai ce să faci. Să-i aduci o compresă și niște gheață să se dezumfle? Să-ți mai repet că ești praf? Neahhh… Ai înțeles tu.

Pffff, și ar mai fi atâtea drame, dar să nu ne enervăm și să repetăm în cor:

Save your drama

For your mama!

Pe Mihaela o găsiți și aici.

Citiţi şi

Bălăcărirea asta a jumătăţii…

Până-ntr-o zi, iubitule…

Hello, devil!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,822 views

Your tuppence

  1. Lorin Coryllus / 18 June 2015 15:18

    Fasolea aia e genială :))))

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro