Iulia

Catchy

17 February 2016

Am găsit un mesaj pe FaceBook, în spam. Începe așa: „Sper că după 18 ani mă veți ierta. Abia acum am curaj să vă scriu. Acum sunt realizată și vreau să vă mulțumesc: ați făcut mai mult pentru mine decât a făcut mama. V-a păsat mai mult de mine decât i-a păsat mamei mele. Pe ea o iubesc în continuare, e mama mea, dar pe dvs., nu doar că vă iubesc, vă respect.”

După ce am terminat mesajul, mi-am amintit de ea, de Iulia. Făceam o investigație de presă despre un patron de local care, în timpul verii, angaja liceene ca ospătăriţe pe terasă. Le abuza și nu doar sexual. De regulă, selecta fete din familii destrămate. Mergând pe fir, am ajuns la fete. Erau 3. Două dintre ele erau dezinvolte și nehotărâte: ba îl acuzau pe individ, ba îl apreciau că era generos, că le păsa de ele. Cu toate am vorbit în prezența mamelor. Iulia era speriată. Parcă şi acum îi văd ochii mari și frumoși cum căutau un sprijin dincolo de perete, cum își trăgea rochița să-i acopere genunchii. Când povestea cum a fost violată, încerca să evite detaliile dureroase, dar mama ei insista: „Și spune și asta, dragă, spune cum te-a pus pe masă…” Iulia o implora din priviri să înceteze. Avea 16 ani și îmi părea mult mai matură și mai resonsabilă decât mama ei.

tanara trista

Am scris un articol și individul m-a dat în judecată. Mă acuza că am inventat toate declarațiile fetelor. Înaintea unui termen, am sunat-o pe mama Iuliei și am întrebat-o dacă ar veni martoră. Pe fată nu aș fi vrut sub nicio formă să o expun. Mama ei a acceptat inițial, apoi, cu o zi înainte de proces, m-a sunat și a spus că vrea să ne întâlnim. Am invitat-o la mine acasă. A venit cu Iulia. Fata era tristă, slabă și slăbită. O văd și acum. Stătea pe un scaun și mă privea cu disperare, ca un animal hăituit. Mama mi-a spus că depune mărturie, dar …„știți cât de greu este să crești singură un copil.” „Știu, și eu îmi cresc singură copilul.” „Nu prea avem bani…” Iulia a tresărit și s-a mișcat pe scaun. „Vreți bani?” „Păi, da.” „Doamnă, eu nu vă pot da bani. Nu vă rog altceva decât să spuneți adevărul.” „Da, da’ dumneavoastră vă pot da bani de la ziar, că așa am auzit că se face.” „Nu pot, doamnă. Mai bine nu veniți. Bani nu vă dau.” Au plecat. Înainte să intre în lift, Iulia a întors capul și m-a privit. Rar se întâmplă ca o persoană să vorbească cu ochii așa cum o făcea Iulia. Era și mai tristă, și mai neputincioasă.

A doua zi eram pe hol la Judecătorie. Le-am văzut venind. M-am bucurat și am dat să le ies în întâmpinare. Iulia avea privirea întunecată, mama s-a făcut că nu mă vede. S-au așezat pe o bancă. M-am dus, totuși, să le salut. Am mângâiat-o pe Iulia pe păr, avea un păr negru, lung, strălucitor. Și-a pus mâna peste mâna mea. Am intrat în sală. Eram încrezătoare, credeam că e supărată că nu am plătit-o, dar că vrea să-mi demonstreze omenia ei. I-a venit rândul să depună mărturie. A jurat pe Biblie și a spus că fata ei nu a fost violată, că am fost la ele acasă și că am profitat de naivitatea fetei când am înregistrat-o. Individul era în boxa arestaților (era arestat pentru altă faptă) și mă privea radiind. Am privit cu spaimă în jur și m-am bucurat că pe Iulia o lăsase afară. Am cerut Cameră de Consiliu și am audiat înregistrarea. Am fost achitată.

„Să știți că mi-a fost rușine când mama v-a cerut bani. Noi nu o duceam bine și pe vremea aceea nu puteam gândi că adevărul nu costă. Să știți, deși bănuiesc că știți, că el i-a dat mamei bani. De fapt, soția lui. Mi-a cumpărat din banii aceia o pereche de pantofi, atât a fost partea mea. I-am purtat, că alții nu aveam. Dar mi-au făcut bășici. Și, de multe ori, cum mergeam încălțată cu ei, retrăiam fiecare moment al violului. Vreau să fiți convinsă că a fost vorba de un viol” – îmi scria Iulia în mesaj.

Mi-a mai spus că a făcut studii, lucrează la Bruxelles, e căsătorită și are un copil.

„Sunt fericită, dar nu am uitat. Vă rog mult să o iertați și pe mama. E bătrână și bolnavă. Nu este un om rău, a fost doar o mamă disperată, supărată că nu a putut să-mi ofere mai mult.”

Guest post by Cora Muntean

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Până și demonii mă respectă!

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,640 views

Your tuppence

  1. Diana / 7 June 2016 17:39

    Despre ce cartier vorbesti,Andi?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Andi V. / 17 February 2016 18:38

    Cutremuratoare povestea. Mi-am amintit de gasca de psihopati si violatori din cartierul adiacent celui in care traiam. Se intampla prin 1986-88. Violau in grup si, cand li se infunda, fie plateau victima, fie Politia si parintii victimei/victimelor, alegeau pe unul din violatori sa se casatoreasca pentru ca s-o “faca femeie cinstita”. Fiindca se intampla intr-o zona centrala a Iasului, cand povestesc aceste amintiri care imi fac rau, multi se revolta si spun ca nu este adevarat. E ca o lume paralela cu cea cu care multi dintre noi ne raportam.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro