Iulia

Cătălina Mihai

11 April 2017

catalina-mihai-2Când am cunoscut-o pe Iulia, avea optsprezece ani și defila printre valurile mării, goală, în Vama Veche, la cele dintâi ore ale dimineții.  O priveam cum se apropia de mine și mi se părea că avea ceva atât de feciorelnic în goliciunea ei, încât o doream, deși nu știam nimic despre necunoscuta asta care mă tulbura într-atât în acea dimineață de iulie.  Când s-a apropiat, am văzut că are în păr o floare de plastic albastră. S-a așezat lângă mine și mi-a întins floarea, spunându-mi:te provoc să te dezbraci și să înotăm împreună. Dacă accepți provocarea, ai să poți să să mă provoci și tu să fac orice. Așa funcționează jocul, cât timp floarea e la tine, îmi poți cere orice. Mă fascina. În scurt timp, m-am pomenit gol în apa rece, cu ea lângă mine. Nu ne-am vorbit, ne-am privit doar în tăcerea plajei, unde doar pescărușii erau complici la această întâlnire magică a unor necunoscuți care înotau goi, fără să se atingă, în marea cea mare. Am provocat-o să fie iubita mea. A acceptat cu un sărut.

A trecut un an de atunci, acum locuim împreună într-o garsonieră mică din Obor. Încă jucăm jocul floarea albastră. N-am refuzat niciodată nicio provocare, în schimb, mi-a cerut să promit să nu-i cer niciodată să facă dragoste cu mine. Nu profitând de floarea albastră. Mă înnebunește încăpățânarea cu care își păstrează virginitatea și de multe ori mă întreb dacă mă iubește. Eu, însă, aștept. Aștept cu nerăbdarea bărbatului care doarme în același pat de atâta vreme cu femeia pe care o iubește și nu poate s-o aibă. Și o iubesc mai mult. Și o urăsc și mai mult.

femeie floare

E iulie, șase dimineața. O simt cum se mișcă molcom prin casă… Deschid ochii și mi se pare că, dacă ar dispărea din viața mea, aș fi un om pierdut. O iubesc astăzi cu toată dragostea pe care, dacă ar pleca, n-aș mai putea să i-o dau. Îi știu pe de rost toate gesturile. Se trezește, își aruncă halatul roșu pe trupu-i bronzat și aprinde pick-up-ul. Uriah Heep, July morning răsună în micul nostru paradis bucureștean. Își aprinde o țigară în timp ce pune apa de cafea să fiarbă într-un ibric. Știe că nu beau cafea în fiecare dimineață, dar face cafea pentru doi mereu. Adorm la loc, îmbătat de bucuria de a mă trezi cu ea.

Peste câteva ore, mă trezesc și o caut printre așternuturi. Nu e. În fiecare dimineață, o găsesc citind lângă mine, dar acum nu e și nici nu-mi răspunde la strigătul meu: Iulia! Îmi spune că numele ei pe limba mea i se pare că sună cel mai bine. Găsesc, în schimb, un bilet, pe pernă:

Am să fac dragoste cu tine dacă știi unde să mă găsești. Am luat trenul. Nu-ți spun unde mă duc, caută-mă, găsește-mă. Te provoc. Dacă n-ai să știi unde să vii, înseamnă că nu suntem meniți să fim împreună. Dar te iubesc în pofida sorții, te iubesc cum iubesc marea, te iubesc cu speranța că dintre toți oamenii, tu ești singurul care o să mă găsească și o să mă salveze mereu.

N-am încercat s-o sun, ci m-am îmbrăcat și am pornit spre gară. Am luat trenul spre Constanța, urmând ca apoi să schimb spre Mangalia și de acolo în Vamă. Știam că am s-o găsesc, însă Iulia în luna iulie e ca o furtună care nu știi când vine sau când se duce. Simt că-mi alunecă printre degete, că viața cu ea e o pândă continuă, că orice zi poate să se sfârșească fără ea. Nu știu cum s-o iubesc pe Iulia. Iar în luna iulie, mi-e cu atât mai greu.

Ajung în Vamă, în exact același loc în care mi-a dat prima oară floarea albastră. E șapte și jumătate seara, iar plaja nu mai e atât de plină. Totuși, Iulia știe că ăsta e primul loc la care m-aș gândi că aș putea găsi-o. Încep să mă tem să nu fie o capcană. Dar o văd. Singură, într-o rochie albă, plimbându-se pe mal. Mă vede și fuge spre mine.

– M-ai găsit. Știam că ai să mă găsești. Mereu faci asta. Și mă sărută cu atâta tandrețe, că doare. Îmi spune că stă într-o căsuță de lemn, nu departe de plajă. Ajungem și cântă Vama, Cu tine. Dă un shot de vodkă și începe să se miște suav în lumina palidă.

– De ce, Iulia, de ce acum? o întreb.

– Dacă nu acum, niciodată, îmi spune. Și-și prinde brațele în jurul meu.

Vreau s-o iubesc pe femeia asta cu toată dragostea de care sunt capabil. Fac o cărare de săruturi de la buzele ei arse de soare, spre umerii roșii, și o întind ușor pe covor. Ne amestecăm, răsună versul cântecului și eu tremur că după atâta vreme, sper că mă iubește. Văd cum scâncește ca un copil sub mine și mă doare durerea ei. Ai să mă iubești la fel de mult acum? îmi șoptește la ureche. Am să te iubesc mai mult, îi răspund, dac-o fi posibil să te iubesc mai mult decât o fac.

Își aprinde o țigară și începe să plângă. Îmi spune că de acum e femeie și că ea vrea să fie copil. I-am spus c-am s-o iubesc tot ca pe-un copil. C-o să fie Lolita mea de care o să am grijă toată viața. Mai mă iubești?, mă-ntreabă, conștientă de formularea incorectă. Mai te iubesc, îi răspund. Și mi-e atât de dragă. E cea mai frumoasă noapte. Nici nu-mi vine să scriu despre ea, fiindcă atunci când ești fericit, nu-ți dai în vileag fericirea. Adormim obosiți într-o îmbrățișare în care parcă suntem unul.

Mă trezesc și Iulia nu e. O caut peste tot, de data asta nu mi-a lăsat niciun bilet. Dacă nu-mi cere s-o găsesc, înseamnă că nu vrea să fie găsită.

Iulia a dispărut așa cum a apărut. Uneori mi se pare că n-a fost decât un dar al mării pentru doar un an, și că acum zace îngropată sub valurile din care a ieșit. M-a părăsit în singurul moment în care chiar am crezut că mă iubește. A venit, mi-a făcut viața rai, a plecat, și m-a lăsat sa trăiesc iadul de nu o avea prin preajmă. N-am aflat niciodată răspunsurile de ce-urilor mele pe care n-am apucat să i le pun. A plecat și mi-a lăsat cadou de despărțire trupul ei. Aș fi putut s-o iubesc încă mult timp doar cu sufletul, decât s-o iubesc fizic și să n-o mai am.

În acea dimineață de iulie, Iulia s-a urcat în tren, a ajuns în Bucureștiul încins, și-a luat bagajele și-a plecat. Mi-a scris pe peretele din bucătărie: te iubesc. Și alături, floarea albastră. Dacă nu mi-ar fi lăsat floarea – singura dovadă palpabilă -, azi nici n-aș mai ști dacă Iulia chiar a existat.

Pe Cătălina o găsiţi şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Respinsă şi de homo, şi de hetero

Într-o zi mi-a mărturisit în genunchi că…

Bărbatul care aproape și-a ratat și divorțul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,814 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro