Jennifer Aniston, un deceniu de frumuseţe

catchy

6 June 2011

Sâmbătă seară, Jennifer Aniston a primit premiul pentru un deceniu de frumuseţe, the Decade of Hotness Award, în cadrul premiilor Spike TV Awards din Los Angeles, arătând că, adoptând stilul de viaţă potrivit, poţi fi mai sexi la 42 de ani decât multe tinere de 20.

Secretul frumuseţii ei? Sport zilnic, indiferent de preţ (colegii de platou – The Bounty – au mărturisit presei că, în condiţiile în care se filma de la 6 am la 11 pm, Jennifer se trezea zilnic la 3 dimineaţa pentru a alerga şi a-şi face exerciţiile care o menţin în formă), lecţii de yoga cu profesorul celebrităţilor Mandy Ingber, şi un regim alimentar bogat în fructe şi legume proaspete şi proteine. Jennifer le-a mulţumit profesorului său de yoga şi celor doi bucătari personali, care, după cum mărturiseşte, i-au transformat bucătăria dintr-un spaţiu de depozitare a batoanelor de proteine, în cea mai importantă cameră din locuinţă.

Felicitări, Jennifer, pentru lecţia de seriozitate şi disciplină, atât de necesare pentru ca angajamentul faţă de frumuseţe să funcţioneze!

Sursă ştire şi fotografii



Citiţi şi

Frumusețea unei femei

Cât de neagră poate fi pielea unei negrese? Atât de neagră!

Deștept, frumos și devreme acasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
597 views

Your tuppence

  1. Jennifer Aniston, pentru a doua oară, cea mai frumoasă femeie din lume – Women R Us | Catchy / 10 February 2017 22:20

    […] the Decade of Hotness Award, în cadrul premiilor Spike TV Awards din Los Angeles. Ceea ce declara la 42 de ani rămâne o adevărată lecţie de seriozitate şi disciplină, atât de necesare pentru ca […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro