Jobul de a fi femeie în secolul 21

Mariejeane Rizea

28 October 2011

beautyDe câte ori mă gândesc mai bine, îmi doresc ca mama să mă fi născut băiat. Mi-ar fi luat fix 20 de secunde să mă îmbrac dimineața, nu aș fi cheltuit sume nepermis de mari pe artificii cosmetice și haine și aș fi avut timp la dispoziție pentru orice fleac în lipsa progrămarilor constante la servicii de înfrumusețare sau a întâlnirilor imperativ necesare cu prietenele.

Uneori, diferențele dintre femei și bărbați mi se par incredibile. Pentru noi, 24 de ore trec ca într-o poveste magică, cum creștea Făt Frumos într-un an cât alții în 3… La sfârșitul zilei, prietenul meu mă întreabă mirat “Cum, n-ai avut timp să plătești factura la gaze? Păi de ce? “Păi pentru că a trebuit să mă duc la sala și apoi la manichiură, deoarece îmi anulasem programarea de săptămâna trecută ca să ajung la masaj. Și am mai trecut și pe la Ana să o ajut să își facă părul pentru petrecere”. Pfff este singurul lui răspuns si am ajuns să cred că rezumă foarte bine esența preocupărilor feminine pentru exterior.
Noi, femeile, ne complicăm viața. Toate lucrurile care ne fac femei, după regulile societății, consumă timp, bani și energie. Doar gândiți-vă 3 secunde cât timp am economisi dacă: nu ne-am epila, nu ne-am farda, nu ne-am duce la salon pentru toate prostiile, dacă nu ar trebui să ne aranjăm o jumătate de oră înainte de a ieși din casă.

Prejudecata susține că o femeie frumoasă este obligatoriu o femeie care are grijă de ea. Ei bine, grija asta se manifestă violent uneori (gândiți-vă la epilatul inghinal), costă mult (că doar nu se apucă nimeni să se epileze acasă în fiecare săptămână) și deseori devine un al doilea job. Cu reguli și un manual de brand. Diferența este că, de această dată, tu ești brandul și tot ție îți dai un brief de comunicare și un deadline. În fiecare zi trebuie să arătăm ca scoase din cutie: nu înșir aici toate operațiunile la care femeile își supun corpul în dorința perfect psihanalizabilă și narcisistă de autoperfecționare, căci le cunoașteți foarte bine.

Partea cu adevărat masochistă este că toate aceste lucruri trebuie să rămână la depărtare de ochii și urechea iubitului, într-un secret total, de parcă am fi complice la o crimă oribilă. Cu alte cuvinte, în timp ce urli de durere în baie scoțându-ți câteva fire din sprâncene, el se uită la meci și se întreabă dacă ai indigestie. Ce mai contează, dacă ieși din baie apărând ca o floare de primăvară, proaspată și fină ca mătasea? Partea neplăcută este că dacă el este prezent, tu nu poți să ieși proaspată și fină ca mătasea deoarece aceste operațiuni necesită și un timp îndelungat de recuperare în care repercusiunile să dispară ca roua dimineața. Orice roșeață, bubiță nedorită, descuamare sau inflamare trebuie eliminate cu succes și în cel mai rapid timp cu putință. Și asta pentru că iubitul/soțul/concubinul să nu observe nimic în neregulă și să creadă că tu așa te-ai născut: pufoasă, machiată, fină, epilată, aranjată și evident slabă. Ca să nu începem discuția şi despre obsesia femeilor de a slăbi, timpul, banii și energia alocate acestui proces crunt.
Eu una îmi iau concediu.



Citiţi şi

Care e mai c*rvă și care e mai doamnă

“Ești frumoasă!”

Arătam ca Brad Pitt – foarte blond și foarte nef*tut

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,186 views

Your tuppence

  1. Flirt în cabina de probă – Women R Us | Catchy / 28 December 2013 10:00

    […] Nu pentru că aș avea tendințe exhibiționiste ori safice.  Nu mă interesează să văd alte femei sau fete în procesul dezbrăcării sau îmbrăcării.  În schimb, sunt fascinată de reacțiile lor în […]

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro