Joc de doi, nu cu tribunele

Mirela Retegan

25 March 2014

Mirela 2Am tot întâlnit în ultima vreme spectatori activi care strigă din tribună, se bucură sau se întristează ca și când meciul ar fi al lor. Mă tot întreb: când o să înțeleagă lumea că relațiile sunt între doi oameni? Atât. Că e un meci fără antrenori, fără arbitru, fără tabelă, în care nu se cântă imnul și nu se fluieră finalul meciului. Cei doi sunt în teren și joacă un joc în care ei își stabilesc propriile reguli. Toți ceilalți, dar absolut toți sunt spectatori. Poate oricare dintre spectatori să facă infarct și să moară, jocul nu se oprește în teren decât atunci când unul dintre jucători este rănit. Până atunci, pot să joace dur sau ușor, pe puncte sau fără să țină scorul, pot să facă pauzele cât de lungi au nevoie. Pot să-și tragă lovituri de la 11 metri și pot să facă “henț”. Ei stabilesc dacă și când celălalt e în ofsaid, dacă mingea e în corner și tot ei știu de unde se trag loviturile libere. Și doar ei doi știu exact când e gata meciul.

Nu înțeleg de ce uneori spectatorii confundă spațiul de acțiune. Sar gardul în teren și fac reguli proprii, își părăsesc scaunul din galerie și vin să țină scorul. Se erijează în medici, uneori intră cu targa în teren încercând să scoată unul dintre jucători. Și-apoi, când văd că jocul se joacă totuși, se așază într-o galerie sau alta. Galeriile mai sonore se aud mai bine în teren și nu fac altceva decât să le distragă atenția jucătorilor de la meci. Din păcate, de multe ori ținem mult prea tare cont de ce spun spectatorii. Uităm să facem ce simțim și facem, în schimb, ce credem că o să ne aducă aplauzele tribunelor. Facem ceea ce strigă lumea de pe margine și uităm să facem ce ne spune sufletul.

doi

Știu pe cineva gata să renunțe, să iasă din teren doar pentru că spectatorii ar putea să nu înțeleagă ce meci se joacă înăuntru. Deși partenerul de joc este persoana care aproape i-a salvat viața la un moment dat. Spectatorii nu înțeleg oricum pentru că ceea ce e între doi oameni nu știu cu adevărat decât ei doi. Dacă aveți o relație cu care nu știți exact ce vreți să faceți sau de unde să o apucați pentru că urlă în urechile voastre diversele păreri ale celor de pe margine, imaginați-vă un teren de fotbal. Un stadion. În teren – voi doi. În tribune – ceilalți. Câți sunt cei cărora le permiteți să-și dea cu părerea despre jocul din teren? 3, 5, 10 oameni care au ieșit puțin fiecare din propriul teren ca să arunce un ochi în meciul vostru. În rest, stadionul e gol. Toți ceilalți 55.000 de oameni care ar fi putut să umple tribunele sunt prinși cu propriile lor meciuri. Merită să-ți stabilească regulile jocului cei 3, 5, 10 oameni care cred că sunt jucători mai buni decât tine? Și care probabil au timp să se bage în treburile voastre doar pentru că în acest moment nu există niciun meci în viața lor?

Jucați-vă meciurile ținând cont doar de ceea ce vă spune sufletul și privindu-vă cu încredere partenerul de joc. E doar în doi. Fără arbitri de centru sau tușă, fără antrenori, fără maseur și doctor, fără scor și fără fluier. Ochi în ochi și minte în minte. Nu e pe puncte, e pe suflet. Nu lăsați pe nimeni să facă reguli din emoțiile voastre.

Citiţi şi

M-am privit ca şi cum m-aş fi văzut întâia oară…

Băiatul cu garoafe roz

Salut, iubitule, îţi mai aminteşti de mine?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,916 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro