Jocurile au fost făcute!

Manuela Vulpescu

1 February 2017

Manuela VulpescuEu n-am un blog, dar am o opinie

Cu 20 de ani în urmă, hălăduiam cu un neamţ pe străzile României şi el mă întreba:

– Tu ştii unde suntem noi acum?

– Nu!, i-am răspuns. Nu eram aşa atentă la toate satele din traiectorie. Eram mai fascinată de discuţia noastră.

– În secolul 17, zice el.

– Eşti răutăcios. De ce spui asta?

– Pentru că mergem cu viteza maşinii pe această stradă, care nu e o autostradă şi în stânga şi dreapta, după cum vezi, stau babele şi moşii la portiţă, cu capul plecat şi ochii plini de indignare, la trecerea „noului”.

*

Mi-a rămas în minte. 20 de ani mai târziu, trăiesc un moment istoric şi urmăresc postări pe Facebook. Recunosc! Nu sunt un „influencer”, pentru că am avut grijă să-mi curăț baza de date vertiginos – o reminiscenţă a omului care a lucrat vreme îndelungată în marketing-ul direct. N-am babe în listă, n-am mătuşi şi nici bunici. În schimb, am multe persoane din „generaţia tânăra”. Şi cu toate astea, în mod paradoxal, mă regăsesc în aceeaşi formulă din secolul 17.

Urlă generaţia decreţeilor în noapte ca să apere libertatea tineretului postator de lozinci „budhiste” şi egocentristre/individualiste PROST ÎNŢELESE, ca urmare a unei educaţii superficiale şi ultraliberaliste ce-a încercat să înlocuiască privizoriu formula abuzivă, manifestată în comunism.

proteste

Oare între cele două extreme nu există o cale de mijloc?

Mama mea îmi spunea că în 38 de ani de carieră în învăţământ n-a întâlnit atâţia copii cu ADHD şi autism, cât vede azi, ca pensionară, în clinici.

Eu cred că e vina noastră. Nu ne-am îngrijit bine nici bătrânii, care oricum au devenit azi rigizi – prin natura lucrurilor sau a biologiei – nici tineretul facebucist, care în timpul manifestaţiilor continuă să posteze selfie-uri şi alte onanisme similare, ce mie-mi blochează retina spre autism.

Mă tem că cei ieşiţi în stradă sunt şi cei care au votat. Libertatea absolută e o temă grea. Şi-o pot asuma, se pare, 90.000 de oameni. Restul are nevoie de reguli; tineret sau bătrânet, nu contează. Cu tineretul aveam mai multe şanse de educare, dacă n-am fi fost, la rândul nostru, un pic masturbatori. Bătrânetul se manifestă natural, spre expirare.

WE LOST IT! Dacă e o consolare, putem spune că jocurile s-au manifestat şi de data asta, la alte niveluri. Eram doar nişte boabe de mazăre, într-o Românie. Putem, la fel de bine, să admitem că suntem nişte puncte minimal active, într-un Univers. Aduceţi-vă aminte că şi integrarea în UE ne-a luat prin surprindere. Suntem obişnuiţi cu asta, de la vremea bună sau vremea rea. Acum e cod ROŞU.

Mult noroc şi nouă, şi lor, celor care ne vor plăti pensiile. Asta, evident, după ce se va acoperi pragul de 200.000 de lei, care se duce… unde vor ei!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Câte ceva din gândirea borfașilor de stat

Nu se știe niciodată când vor începe să se stingă toate hohotele de frica șemineelor

Valintainz Dăi, morții tăi…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
684 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro