Jurnal de după război şi pace: biblioteca din cartier

Liana Oprea

31 August 2012

Am căzut și eu, ca toată lumea, pentru o vreme, pradă formei facile de a asculta povești. Pentru un timp, din vremea facultății și până la prima călătorie în America de Sud, cam singurele cărți pe care le citeam erau cele de specialitate, iar nevoia de fantastic o linișteam la cinematograf sau visând cu ochii deschiși. Plăcerea de a mă lungi pe burtă, în pat sau pe podea, cu o carte pasionantă din care să nu obțin niciun alt beneficiu decât pura delectare rămăsese undeva în liceu. Orele de literatură universală au însemnat sfârșitul.

Când am ajuns la Război și Pace, pe care ar fi trebui să-l citim din scoarță-n scoarță, am cedat partida. La 16 ani mi-era imposibil să mă identific cu personajele. O detestam mai ales pe Natașa, despre care mi-a rămas de pe atunci o vagă imagine cu o domniță siropoasă care nu știa altceva decât să coboare scările palatelor într-o goană de zână, într-un nor de mătăsuri și dantele diafane. Eu ascultam Overkill și Slayer, îmi împodobeam hainele cu însemne punk și rock hand-made (în anii 90 nu ajunsese la noi industria de profil) iar comportamentul Natașei era chiar dincolo de orice scuză. Astfel că am lăsat cartea lui Tolstoi neterminată, fie ce-o fi, și-am revenit la povestirile lui Eliade, Marquez și ce-mi mai plăcea mie să mai citesc pe vremea aia. Cum spun, obligativitatea citirii clasicilor literaturii universale la 16 ani a fost începutul sfârșitului. Ani de zile, după clasa a XII-a, am uitat de pofta cu care devoram cărți, mai întâi de povești, apoi de aventuri, apoi despre OZN-uri și alte enigme, pe urmă Marin Sorescu, Noica, Fowles, Eco, Jung și mai știu eu ce. Desigur că eram prea tânără ca să înțeleg schemele în cerc ale lui Eco, dar îmi plăcea pentru primele niveluri de lectură, alea cu povestea cu detectivi. Am fost mereu mai copilăroasă decât mi-era vremea.

După acea considerabilă pauză de lectură ludică, cred că uitasem ce înseamnă să deschizi o carte la modul gratuit, din pură plăcere. Până când am ajuns să plutesc în sus pe Amazon. Oricât de exotic pare – și este –, activitatea de pe un vapor pe marele fluviu este destul de limitată, mai ales cât petreci săptămâni pe punte. Prietenul care mă însoțea avea la el cele trei volume din, exact, Război și Pace. M-am lansat în lectură cu o voluptate triplată de decorul fantastic și îndelungata abstinență. Am savurat cu o uimire uitată subtilitățile magistrale ale lui Tolstoi, care abia acum, după inițierea în viață, îmi erau accesibile. Am înțeles personajele, m-am amuzat laolaltă cu scriitorul la finele observații despre moravuri și relații. M-am reîndrăgostit de cărți. La revenirea în țară m-am interesat dacă mai există biblioteci publice (în așa hal eram), și m-am dus sfoară la biblioteca de cartier. De atunci nu mai plec nicăieri, aproape sau departe, pentru 3 zile sau 4 luni, fără cel puțin o carte de citit. În călătoriile în afara țării citesc ce găsesc prin bibliotecile prietenilor sau dau la schimb cărțile citite pe altele (există acest sistem la hosteluri).

Dar nu despre cât de grozavă sunt eu fiindcă citesc cărți vreau să povestesc. Ci despre biblioteca de cartier. Care mi se pare o invenție extraordinară. E aproape de tine și îți dă cărți acasă gratis. Citești și reciclezi, nelimitat. Ești într-o confrerie de iubitori de lectură. Pentru mine cărțile care au trecut prin multe mâini au un farmec aparte, un fel de mister cu neputință de descifrat, fiindcă pe lângă poveștile pe care le conțin păstrează numai pentru ele amintirea atâtor locuri, atingeri, sentimente.

Știu că unii dintre voi sunt mult mai culți decât mine, și entuziasmul meu poate să le pară ridicol. Dar asta nu-mi sistează euforia în legătură cu redescoperirea bibliotecii de cartier. Cu excepția perioadelor când lipsesc din țară luni la rând, sunt client permanent la Biblioteca Lucian Blaga de la Iancului și nu plec niciodată fără șase cărți în brațe. De când îi scanez rafturile cu privirea, n-am văzut decât două tipuri de mușterii, în afară de mine: elevi și bătrâni. Fără să pun la socoteală pe cei care vin să folosească internetul la cele câteva computere frumoase aliniate lângă fereastră. Ori e rușine să împrumuți cărți, ori mai sunt mulți așa cum eram eu înainte de Război și Pace pe Amazon.

Biblioteca mea de la Iancului e un loc micuț, cu o firmă modestă, așezat la o parterul unui bloc, pe colț. Dacă îl observi, e datorită florilor exotice de lângă ferestre. Sunt așa de exuberante, vii, colorate și pare că le merge așa de bine încât te gândești că or fi fost cititori împătimiți în altă viață. Cele două bibliotecare au și ele aerul bonom și calin al plantelor. De fapt de multe ori le găsesc împreună, cele din urmă îngrijindu-le pe primele. De fiecare dată când îmi leg bicicleta la gard și intru în mica lor lume mă întâmpină o atmosferă relaxată, caldă, un suflu al bunelor vechi obiceiuri pătruns de o vagă undă de fantastic, de univers paralel cu temple, magicieni și preotese deghizat în cotidian. Asta deși cele două femei nu fac nimic special, doar sunt frumoase, îmbrăcate cu gust, îmi zâmbesc și schimbăm dialoguri minimale: „pentru a șasea vreau să fac prelungire”, „mergeți să vă alegeți din raft”, „ce flori frumoase aveți”. M-am surprins de câteva ori gândindu-mă, meschin, ce salariu o avea o bibliotecară. Și imediat după aceea mi-am răspuns, fiindcă evidența îmi stătea în fața ochilor: nu un salariu exorbitant te face o doamnă.



Citiţi şi

Alibaba ne mănâncă!

“Dragi bărbați, ce e așa de excitant la sfârcurile noastre?”

2015 e anul acela pe care l-ai așteptat atât!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,201 views

Your tuppence

  1. Rosa / 1 September 2012 10:43

    Ceea ce scrieti aici imi pare un miracol. Va multumesc recunoscatoare.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro