La cât din tine renunți de dragul lui?

Catchy

27 August 2015

Te-ai întrebat vreodată la cât din tine renunţi cu uşurinţă, atunci când iubeşti, numai de dragul celuilalt? Cât din ceea ce reprezinţi eşti dispusă să pierzi? Oare de ce alegi să faci asta?…

Poţi să iubeşti în mii de feluri. Iubeşti cu gust de mângâieri şi de sărutări furate, cu savoarea dimineţilor în doi sau mai ales cu ochi trişti şi renunţări, cu negări care pun noduri în gât şi tristeţe în priviri?

Dacă a doua e varianta în care te regăseşti mai-mereu, atunci nu iubeşti, ci încerci cu determinare să te convingi că nu meriţi mai mult. Şi îţi iese destul de bine, din păcate… Altfel, el nu te-ar mai putea găsi decât în urmele paşilor de pe aleile pe care le umpleaţi cândva cu zâmbete sau în felul inconfundabil în care ai reuşit să-i transformi sufletul într-un ”acasă” din care nu-i mai vine să plece…

Dacă iubeşti exclusiv la plural, dar te pierzi şi te îndepărtezi în fiecare zi de tine, mai bine pleacă cât vezi cu ochii, căci va veni ziua în care o să-l cauţi cu disperare pe ”eu” peste tot printre lucruri, prin casă, aşa cum cauţi un obiect pus bine. Îl vei căuta prin dulapuri, pe sub paturi, dar nici urmă de tine. Oriunde te vei uita îl vei zări doar pe ”noi”, zâmbind complice. Nici urmă de eu…

Te-ai întrebat vreodată câte dintre felurile tale unice de a fi le transformi, doar ca să se suprapună aşteptărilor lui? Frumos, până la un punct. Dar nu cred că asta se cheamă iubire, ci renunţare. Abandon. A tot ce a construit viaţa dintr-un om, în ani de zile…

Lasăm uneori cu seninătate un lucru căruia îi punem eticheta lucioasă de “iubire” să ne niveleze, să ne pună la pământ în modurile cele mai comune cu putinţă, la fel cum dărâmă valurile un castel de nisip, pe un mal oarecare de mare, neştiut de nimeni. Încet, dar sigur. Pe nesimţite şi fără urmă de ostilitate. Aş spune chiar cu delicateţe.

11895997_960280590677587_3831244187181668458_n

Dacă totul s-ar petrece brutal, ar deveni vizibil şi am apuca să realizăm că apa nu spală, docilă, faţadele castelului, ci şi-l atribuie până la ultimul fir de nisip. Asta face şi o asemenea iubire… Dacă ai înţelege, ai avea curajul să-ţi iei repede castelul şi să-l muţi în altă parte sau ai renunţa de tot la turnurile la care ai muncit atât, pentru a te apuca de construit mai trainic, alături de altcineva, într-o altă formă de relief. Poate într-o stâncă…

Pentru că, dacă felul în care iubeşti nu se suprapune matematic pe felul în care iubeşte el, atunci nu în braţele şi nu în dimineţile lui e locul zâmbetelor tale… Dacă unu plus unu fac doi în matematica relaţiilor, atunci ar fi frumos să facă parte dintr-un ”noi” care să-i aşeze armoniile într-o lumină caldă, nu să-i răpească unicitatea.

Rostul nu este potrivirea cuvintelor după o melodie, aşa încât să sune bine în final, ci găsirea acelei melodii care nici măcar nu mai are nevoie de cuvinte, atât de mult reuşeşte să transmită prin note… Aşa ar trebui să sune sentimentul ăsta, pe care să nu te mai saturi să-l asculţi. Să îți dea aripi și poftă de zbor.

Cred că iubirea ar trebui să fie, în cele din urmă, locul de unde să decolăm înspre alte şi alte destinaţii care zac nedescoperite în noi. Pentru că nici nu realizăm ce lume magnifică are să ni se dezvăluie de la înălţimea unui zbor înspre ceea ce ar trebui să fie…

Guestpost by Monica Tarcău



Citiţi şi

Te rog, iubitule… fii bun!

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,231 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro