La ce se gândește un bărbat și la ce se gândește o femeie

Doina Ruşti

27 December 2014

doina ruștiDoina Ruști întreabă

Este prima întâlnire. Restaurantul la care ați făcut rezervarea este închis. Nu este nicio cârciumă rezonabilă în zonă. Ce alegi să faci? O/îl inviți la tine acasă? Sau preferi o plimbare. De ce?

 

 

întâlnire 2

 Răspund Dan Burlac și Manuela Aldea

Dan BurlacDan Burlac

Este cunoscut ca producător de film, prin pelicule precum 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (regia Cristian Mungiu), Copilăria lui Icar (regie: Alex Iordăchescu), Păcătoasa Teodora (Anca Hirte) și numeroase alte proiecte similare, între care și lungmetrajul franco-armean „Territoria” (Nora Martirosyan), distins recent cu premiul „Arte”, acordat în cadrul L’Atelier de la Cinéfondation. Trăiește la Paris și mișună peste tot, pe unde este vorba despre film.

Dacă e prima întâlnire cu cineva care mi-a deblocat “grav” mecanismele emoționale, îmi doresc să plouă sau să ningă, pentru că întâlnirile în astfel de condiții au durat și au fost mereu frumoase. Deși mă atrage erotic, pentru pasul acasă am nevoie și de un argument în plus care să ne “convingă”. Nu aș renunța la începutul de preludiu care ar fi jocul seducției în varianta “ne cunoaștem, ne descoperim, ne suprindem” într-o situație limită. Nu avem restaurant. Plimbarea este o idee bună mereu, mai bună ca restaurantul. Dacă plimbarea o încântă la fel de mult ca pe mine, înseamnă că sunt cu persoana potrivită .

Dacă simt ca regretă restaurantul și “suportă” plimbarea, avem o problemă. Dupa 10 minute aș ști dacă doresc s-o invit acasă, dacă ea dorește s-o invit acasă, și aș utiliza restul plimbării ca să-mi pregătesc invitația pentru acasă.

Am plecat de la premisa că este o întâlnire romantică și în care “elementul declanșator” a fost atracția, adică nu e o întâlnire neutră.

Bref: nu m-aș priva niciodată de plimbare, care ne ajută să “ne simțim” și care are o componentă adolescentină la care nu aș renunța ever.

***

Manuela AldeaManuela Aldea

Este realizator de emisiuni TV și o maestră în arta interviului. Obișnuită cu redactarea jurnalistică și cu obiectivitatea pe care o impune, Manuela a optat pentru un răspuns în formulă confesivă, alegând una dintre situațiile prin care trece frecvent în realizarea portretelor-interviu din cadrul emisiunii Identități (TVR2).

Am prima întâlnire cu ea astăzi la Trattoria. Am ales un restaurant italian ca să vadă ca am gusturi rafinate. Urmează să ne vedem pentru a ne cunoaște un pic înainte de interviu. Trebuie să mai aflu câte ceva despre ea și să ne acomodam una cu alta ca sa nu aibă emoții la înregistrare, iar eu să am habar ce s-o mai întreb. Am reușit să ajung cu cinci minute înainte de ora stabilită, ceea ce mie nu mi se prea întâmplă… mereu sunt în întârziere. Bun, deci am ajuns la timp. O să o aștept afară pentru că îmi imaginez că o voi recunoaște mai ușor așa. Și ea pe mine. Am vorbit doar la telefon și mi-a spus vag cum va fi îmbrăcată. Apare, facem cunoștință. Dăm să intram dar restaurantul este închis, iar eu, emoționată că mă văd cu ea, nici nu am observat anunțul mare cu -Închis pentru renovare-.

Asta e! Îmi cer scuze și mergem la mașină să căutam alt loc. Evident nu găsim nimic pe placul nostru în zonă și atunci mă gândesc că am două variante: să ne plimbăm într-un parc sau s-o invit la mine acasă. Bun, dar invitatul acasă presupune o oareșicare pregătire. “Casa ta e ca o oglindă”, îmi spunea bunica mea, “dacă e curată și aranjată cu gust, așa ești și tu”. Cum s-o invit la mine când nici nu mă așteptam să am musafiri?! Plus că e aproape ora prânzului. Ce îi pun femeii pe masă? Nu, mă fac de râs, clar! Plus că nu se face să inviți pe cineva cu care abia te-ai cunoscut la tine acasă. Poate fi nefiresc pentru ambele părți, nu? Doamne, trăim în secolul vitezei și eu îmi fac o mie de gânduri pentru o situatie atât de simplă. În plus, ar trebui să fiu și mai precaută; o fi ea interlocutoarea mea pentru interviu, dar nu știu mare lucru despre ea… e o necunoscută totuși. Nu, clar nu pot să o invit la mine acasă. Plus că eu nu stau singură. Dacă se simte femeia stânjenită de prezența altcuiva când trebuie să-mi povestească viața ei? Cu bune și rele. Nu, poate fi jenant pentru amândouă. În plus, soțul meu e rece și autoritar; o să mă ia la întrebări: “Ce faci, dragă, aduci necunoscute în casă? Tu nu vezi ce vremuri trăim? Poate filează și dă pontul mai departe…” Îmi e tot mai greu să înclin spre varianta invitatului acasă la mine.

Mai bine facem o plimbare neutră prin parc. Nu implică nimic periculos sau jenant pentru nici una dintre noi. Afară nu e prea frig, nici nu plouă. E perfect pentru o plimbare în aer liber, așa că mă întorc zâmbitoare spre ea și o întreb: Nu vreți să mergem la mine acasă, la o cafea, să povestim în liniște?



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Doar bărbații își permit să aibă himere

Deștept, frumos și devreme acasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,969 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro