La înmormântarea Mădălinei

Catchy

26 May 2017

La începutul săptămânii am fost la înmormântarea unei bune prietene. În faţa sicriului descoperit, unde era ea îmbrăcată în alb de mama ei ca pentru o altfel de trecere, înconjurată de flori, cu buchetul miresei, pe care nu a apucat să-l mai arunce, pus la picioare, vorbea, cu emoţie, preotul. La finalul vieţii, înainte de a pleca, sufletul sărută trupul pe frunte şi, dacă e cazul, îi spune: mândru m-ai purtat în această lume. Trupul Mădălinei i-a purtat sufletul cu mândrie. Viaţa ei a fost un dans pe o muzică astrală. Parafrazez. Când totul s-a încheiat, preotul a intrat în biserică. M-am dus după el să-i mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi l-am găsit în lacrimi. A pus o mână pe mâna mea şi a spus simplu: „Dumnezeu s-o ierte!” O cunoscuse de mică, fusese prieten al bunicului ei.

Dar povestioara de azi nu este despre marea trecere, despre mult prea scurta trecere prin lume a Mădălinei noastre, ci despre o mică conştientizare.

La finalul predicii, groparii au luat capacul sicriului să-l acopere. Iubita mea m-a privit panicată: „Nu ne mai lasă să ne luăm rămas bun?!” Obiceiurile diferă de la zonă la zonă. În unele părţi (prin Oltenia, Moldova), după cuvântarea preotului, familia şi apropiaţii merg în jurul sicriului pentru ultima atingere sau sărutare a celui care până de curând a fost părintele, unchiul, mătuşa, prietenul, fratele, sora sau – mult mai rar – copilul lor. Ba, uneori, sicriul este dus chiar până la groapă descoperit. În zona Ardealului e puţin diferit, luarea rămasului bun de la trupul neînsufleţit, prin atingerea mâinii sau a frunţii, se face de obicei la priveghi. Cum capacul sicriului era manevrat amplu, cu solemnitate, i-am spus: „Du-te acum!”. „Hai cu mine”, a venit replica. M-am uitat la sicriu, mai erau câteva secunde, puţine, şi m-am hotărât să merg.

femeie suferinta durere lacrimi

Nu am apucat să schiţez însă vreun gest, când prietena iubitei mele – zodia berbecului – a şi luat-o de mână şi a dus-o lângă trupul Mădălinei, pentru ultima dată accesibil vederii, atingerii. Ce m-a uimit pe mine la treaba asta a fost că eram pe cale să fiu rapid. Nici nu îmi luasem însă avânt în vederea primului pas în direcţia dorită şi cineva şi parcursese jumătate de drum. Mi-am dat seama atunci că oricât de rapid aş putea să fiu la un moment dat, niciodată nu voi fi la fel de rapid ca un berbec. Întotdeauna la mine va exista un moment de cântărire a oportunităţii de a face ceva, gesturile mele vor fi mereu precedate de un prealabil, de o scanare a spaţiului de manifestare. Nu pot altfel şi nici nu cred că trebuie să fie altfel. Tot ceea ce pot face e să îmi amplific luciditatea cântăririi, puterea deciziei şi curajul urnirii, dar niciodată pura spontaneitate – încântătoare şi de neînţeles – a celor născuţi în luna lui Marte nu îmi va gâdila şira spinării într-o acţiune începută deja şi gândită apoi. Pot să reduc doar timpii dintre etapele premergătoare acţiunii, dar nu le pot, în deplină linişte sufletească, escamota. A fost o conştientizare bună. Şi era locul şi momentul potrivit pentru ca o astfel de acceptare a propriilor limite să vină natural, să ţină de mersul firesc al trecerii de la tinereţe la maturitate unde începem să ştim că ceea ce se mai poate face trebuie făcut cât mai repede dar, cum ar spune Evul Mediu latin, quantum potest, în măsura posibilităţilor.

Guest post by Adrian Cotora

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bolnavii incurabili și dreptul de a termina cu viața

Cruda istorie a unei familii înstărite – Happy End

Alte măști, același joc: România e o rețetă sigură pentru subdezvoltare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,625 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro