Lapte de mamă tânără

Alexandru Petria

30 May 2014

Alexandru PetriaCa oricare alta. Această zi. Mă sucesc pe lângă planşetă. Sunt pete de tuş pe ultimul desen, unul ca şi cum s-ar fi stins o ţigară pe el. Şterg petalele florilor din ghivece. Într-un pet aduc apă. Nu le-am udat de habar n-am cât timp. Colegii ies şi intră. Uşa este întredeschisă. Fumează pe hol. Chicotesc. Paul s-a reîmpăcat cu nevasta. Remus arată calm, Lenuţa nu-l cicăleşte, zice. A plecat la băi, la Felix. Doina şi Adriana şuşotesc. Nu-mi dau seama ce. Stau cap lângă cap. Una blondă, alta şatenă.

Îmi trec peria prin părul şaten. Au rămas fire între dinţi. Şi mătreaţă pe tricoul cărămiziu. PROVOCATIVE se înalţă cu sânii după fiecare respiraţie. Peste silaba Pro îmi trec palma stângă. Sânul este ferm.

Ce stai ca o loază, Andrada?, aud. Sergiu mă priveşte. Ce-ţi trece prin cap?

Îl ignor. Caut în poşetă. Mi-am uitat tampoanele acasă. Simt o umezeală în chiloţii care mă strâng. Buzele lui Sergiu se mişcă, dar nu aud nimic.

Paul, apoi Remus, revin la planşete. Dacă le-ai schimba mustăţile între ei, nimeni n-ar observa. Deşi Paul are aproape 60, iar Remus 31, cu patru ani mai mare decât mine. Sergiu, Mucosul, cum îl necăjesc Doina şi Adriana, Ciripici Unu şi Ciripici Doi, a terminat facultatea anul trecut. Ciripicile au fost colege încă din şcoala generală. La 26 de ani, sunt rebusiste şi specialiste în gătit şi telenovele. Îşi uită gurile deschise ca două conducte când află vreo ştire ieşită din comun. Bărbaţii le sunt tot ingineri aici. Al Adrianei, Adi, este directorul general.

N-am chiloţi de schimb. Mi se stânge stomacul.

P**ă, pi*dă, p**ă, pi*dă, pi*dă., ca lovite două capace repetă Paul. După secunde de tăcere, Sergiu şi Remus îl imită- P**ă, pi*dă. Ciripicile îşi ridică ochii de pe desene şi tac. Cred că peştişorii albaştri de pe chiloţii mei şi-au schimbat culoarea. Ies în trombă din birou.

Te-a lovit ruşinea, Andrada?, mă ia în primire Remus. Fetiţa e pudicuţă?, completeză Paul. Acelaşi: Eşti mai femeie cumva de când ai copilul, fetiţă. Ciripicele desenează sau se prefac.

lapte

Mă doare ochiul. Cred că am conjunctivită, se plânge de pe scaunul său Sergiu, Mă doare. Remus începe să râdă din senin. Se rezolva treaba pe plan local dacă Andrada mai avea lapte, Sergiule. Era ideal la boala asta, spune. Şi Paul râde. Chiar şi Ciripica Doi râde. Ciripica Unu îşi suflă nasul în crescendo, pe urmă hohoteşte. Sergiu nu pricepe pe moment, însă Paul începe să-i laude efectele curative laptelui de mamă în tratarea conjunctivitei. O ţine vreo zece minute. Susţine că-l supără şi pe el ochii.

Îmi simt pielea capului şi pistruii de pe coapse. Nu vreau să arăt că mă enervez.

Sergiu îmi caută privirea. Vreau lapte de mamă tânără, oftează. Propoziţia trece ca o panglică între mustăţile identice ale lui Paul şi Remus. Fiecare se uită la mine. N-am chiloţi sub fustă. I-am aruncat în coşul toaletei. Vrem lapte de mamă tânără, vrem lapte de mamă tânără, se tot repetă la intervale câteva ore, ca o plută aruncată şi scoasă din apă de undiţa unui pescar. Mă urmăresc cinci perechi de ochi. Ciripicele se confundă cu mobilierul. Doar praful nu se depune pe ele.

Terminaţi odată, neserioşilor, lasă să-i scape într-un târziu Adriana, Nu vă e ruşine? Vă spun la Adi de nu terminaţi. Gata!

Am ajuns mai devreme. Mi s-a oprit ciclul. Sosesc câte unul. Ultima e Adriana.

Sergiule, te mai chinuie ochii?, mă interesez. N-apucă să rostească nimic că Paul şi Remus îngână Vrem lapte de mamă tânără. Ar fi bun nişte lapte de mamă, se hotărăşte şi Sergiu înghiţind în gol.

Cu o bucată de ciocolată în mână, închid uşa biroului cu yala. Pe Cristina o cunosc fiecare. Iar de când o ştiu a schimbat amanţii cu viteza atleţilor africani. Am întâlnit-o venind de la chioşcul alimentar al firmei. Şi am convins-o relativ repede.

Băieţi, care vrea să fie primul? Hai să se întindă unul pe birou, că-i mai comod, îi fixează pe cei trei. Şi începe să-şi ridice o parte a tricoului. N-are sutien şi sânii îi sunt plini cu lapte. Haideţi să vă picur în ochi. Ce rămâne, puneţi într-un borcan în frigider, pe mâine, mai pronunţă Cristina. În cameră se aude cum mănânc ciocolata, cred. Domnu Paul, sunteţi şefu, haideţi dumneavoastră primu, sfârâie ca un tăciune în apă. Şi-o peliculă albă acoperă ochiul drept al lui Paul.

În ziua următoare, cum am păşit în birou, m-am îndreptat spre frigider. Nu l-am deschis. Dar nici colegii nu m-au mai miştocărit.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,338 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro