Lăsaţi-mă în depresia mea, dacă nu vă interesează să mă scoateţi din ea

Oana Rădeanu

14 February 2015

Prăjesc cartofi, fumez şi beau Johnnie. Şi o ascult pe Adele, live, la “Royal Albert Hall”. “Set fire to the rain”. Doamne, cum poate să cânte fata asta! Când simt nevoia de zece lame ascuţite răsucindu-se în inima sângerândă, o ascult pe Adele. Nu pentru că aş fi masochistă şi nu aş vrea să ies din suferinţă, de orice fel ar fi ea, ci pentru că funcţionez pe principiul “fight fire with fire”. Doare ca dracu’? Zi ceva, lăutare, să doară şi mai rău. Până la pragul insuportabilului. Că doar dincolo de cel mai dureros punct mi se produce declicul de care am nevoie ca să revin la starea de “om normal”.

Cine naiba are nevoie de tine în preajmă când îţi vine să vomiţi de la atâtea regrete şi învinovăţire, când eşti pe dinăuntru mai rău decât un preş scorojit sau decât un dop de plută duhnind a depresie? Nimeni, vă spun eu. Lumea iubeşte varianta noastră happy, zen şi orice grad de înrudire cu astea două. De ce atâta suferinţă? Din cauză de cap, cum s-ar zice. Cel mai paradoxal “cadou” pe care Divinitatea, extratereştrii ori alţi Creatori l-au dat omului este capul său. Ce se întâmplă pe dinlăuntrul lui. Şi câte închipuiri ori chinuri poate să plăsmuiască acolo.

Din învăţăturile apropiaţilor către mine ar fi aşa: “nu mai pune tot la suflet”, “nu te mai stresa din orice”, “nu mai supra-analiza totul”, “nu mai încerca să ajuţi pe toată lumea, dacă lumea nu asta vrea”, “nu te mai lăsa doborâtă de dezamăgiri”. Pfff, o grămadă de înţelepţi în jurul meu. Acu’, io vin şi vă întreb: dacă io asta mi-s, cum aş putea să fiinţez altfel?

femeie singură

Ce e de-a dreptul sadic în construcţia omului este că pe dinăuntru poate să ardă pe rug, iar pe dinafară se comportă ca un roboţel total lipsit de griji ori suferinţe. Să mai aprind o ţigară. Ce ziceam? A, da. Pe dinăuntru ogoarele sunt arse, fântânile otrăvite şi toată lumea plânge în genunchi pe coji de nucă. Pe dinafară, pui un strat de fond de ten şi pleci la serviciu cu noaptea-n cap, cu zâmbetul ăla tâmp de “I am alright”. Ori stingi ţigara şi te duci să îmbăiezi copilul, în timp ce îi explici serios diferenţa dintre “băiat” şi “băieţel”. Ori mai pui o dată “I am what I am” de la Gloria Gaynor ca să mai visezi cu ochii deschişi că te-ai acceptat aşa cum eşti, cu totul. Vis în care te doare în pix dacă ăia de lângă tine sunt sau nu de acord cu varianta ta necenzurată.

Pe dinafară, spui “sunt sigur că îţi va fi mai bine după ce divorţăm”, pe când pe dinăuntru urli “acum, acum vrei să mă laşi? după ce ţi-am fost alături când nici propria-ţi familie nu ţi-a fost? şi te aştepţi ca eu să înghit porcăria asta cu “am evoluat diferit”? pe bune? cât de tâmpit mă creeeeezi?”. Pe dinafară iese “da, şefu’, înţeleg că te doare că ţi-a mai plecat un om, trebuie să treci peste asta şi o să fie mai bine”, iar pe dinăuntru zici: “da’te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva toate demisiile astea ţi se datorează? că habar n-ai ce îşi doresc oamenii, ce speranţe sau ce aşteptări au, la ce sunt buni şi la ce vor să fie mai buni?” ori se mai întâmplă să zici cu glas stăpânit, uniform: “da, dragule, înţeleg că trebuie să te gândeşti şi la tine de acum, să ai grijă de tine”, în timp ce la tine în cap strigi din toţi bojocii: “really? nu ai spus nimic despre tot ce ţi s-a întâmplat în ultimele săptămâni, ai luat decizia să pleci la 500 de km distanţă şi io ar trebui să îţi fac plecarea mai uşoară, să pleci tu împăcat că nu o să îmi vină să îmi tai venele după şi în timp ce pleci?”

Da, nimeni nu te vrea în preajmă când eşti o epavă. Toţi cei din jur se aşteaptă să “smile and wave”. Băi, ia mai lăsaţi-mă cu de-astea! cum io v-am fost alături în toate crizele de băutură, de înjurat foştii pe care i-aţi prins înşelându-vă ori când v-aţi certat cu ăi bătrâni, tot aşa şi eu vreau să mă înghiţiţi aşa cum sunt: cu depresii şi melancolii, cu ochi stinşi şi cearcăne adânci. Da, am şi momente din astea şi dacă nu vă place “priveliştea”, măcar faceţi bine şi comentaţi în altă parte. Rostul meu pe lume nu (mai) este să corespund personajului de care aveţi voi nevoie în situaţii din cele mai felurite ! se acabó!

Acuma, de ce nu om zice pe dinafară tot ce se desfăşoară pe dinăuntru, aceasta-i întrebarea… Io zic că de frică. De frică să nu fim părăsiţi, huiduiţi, jigniţi, bătuţi. De frică să nu fim judecaţi, etichetaţi aiurea ori, din contră, văzuţi cum suntem pe dinăuntru. Să nu fim excluşi din te miri ce fel de cercuri, să nu fim stigmatizaţi sau daţi drept exemplu de oameni instabili ori de-a dreptul nebuni. A, da, şi pentru că cei care spun ce gândesc sunt, mai nou, nişte monştri egoişti care nu au bunul simț să îşi îmbrace vulgarele cuvinte în haine de delicateţe înainte de a le scoate pe gurile alea spurcate… Adicătelea, nu au pic de consideraţiune pentru subiectele sincerităţii lor. Şi aşa că în fiecare clipă purtăm câte o mască. Şi luăm pastile. Care ne ajută să sughiţăm. Exact în momentul în care ne mănâncă limba ori cugetul să spunem ce gândim ori simţim cu adevărat, facem un “hâc” şi ca prin minune curvele alea de cuvinte se transformă într-o clipită în duamne finuţe, în adevărate ladies care prin umblet, cuget şi glăsuiala, fac plăcere oricărei urechi ori stări de spirit ale celui de le aşteaptă.

Nu, nu confund empatia, nevoia de înţelegere ori sprijin a semenilor cu slăbiciunea ori cu prefăcătoria. Şi da, cunosc importanţa unui cuvânt în clipe de cumpănă. Însă nu mai vreau disimulare, înşelătorie, escrocherie, prostituţie de cuvinte şi de comportament. Ironia este că mulţi oameni nu au nici pe departe curajul, ştiinţa ori preocuparea de a-şi exprima sentimentele alea bune. Nu ştiu să rostească un “mulţumesc” cu inima, să ofere o îmbrăţişare cu adevărat caldă pentru că asta simt ori pentru că de asta are nevoie cel de lângă ei. Se feresc ca dracul de tămâie să îşi arate sentimentele frumoase, aşa cum le vine şi cum, poate, le intuiesc cei din jurul lor. Dar, iar am plecat de la una şi am ajuns la alta… vorbă lungă, ce să-mi ceri …

Concluziile după aproape 35 de ani de vieţuire, un pahar de whisky, nu’ș câte ţigări asezonate cu muzică şi cartofi prăjiţi, că muream de poftă☺, ar fi astea:

– Lăsaţi-mă în depresia mea dacă nu vă interesează să mă scoateţi din ea;

– Simţiţi cu atenţie când vă sunt alături;

– Încetaţi cu sfaturile că nu sunteţi în capul meu, ca să ştiţi cum e.

În rest, viaţă şi acordeoane, vorba lu’ Ile, vă pup pe toţi, ăia fără mască!

Pe Oana o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Am fost hărţuită şi am hărţuit

„Honey, o să fie bine!” N-a fost!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,742 views

Your tuppence

  1. Lavinia / 6 September 2016 1:10

    Un articol minunat, pe sufletul meu si despre titlu, face toti banii, nota 10!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. O visatoare / 5 May 2015 19:54

    Prea putini sunt cei carora le pasa cu adevarat, restul sunt doar curiosi… Iar sfaturile astea cliseice si puerile gen “o sa fie bine” nu mai mangaie pe nimeni, mai bine taci si asculti decat sa spui asta, ajuti mai MULT asa.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  3. OVANA / 5 May 2015 19:40

    O da…,da,da,da…..
    Parca ai descris o criza dinaia de a mea….in care sper ca cineva sa “vada” ca am nevoie de putina empatie…atat.
    Toti asteapta ajutorul meu care vine mereu neconditionat…si la toti li se pare absolut normal asa,as vrea sa ma schimb sa fiu mai indiferenta….dar daca asta sunt ,asa sunt eu si vorba mea cand sunt foarte suparata : Atat .

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. Hapi / 29 April 2015 13:14

    Trece la un moment dat.
    Sau… toti trecem la un moment dat prin batalia cu demonii personali.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  5. Nicolae Fluturel / 1 March 2015 10:10

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 7
    Reply
  6. speranta / 15 February 2015 15:34

    la fel simt, esti prima persoana care-mi seamana

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  7. cristina / 14 February 2015 22:32

    Buna atitudine. La mine functioneaza cu Aperol, tigara si masline.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  8. Claudia / 14 February 2015 22:02

    Foarte frumos, Oana! 🙂 “O imbratisare calda” 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  9. eu / 14 February 2015 21:31

    Cam scorpionic!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro