Lașule!

Catchy

25 March 2017

Am crezut, așa cum cred toate femeile îndrăgostite, că omul de lângă mine e cel potrivit. La totul m-aș fi putut gândi, dar nicidecum la faptul că m-ar fi putut înșela.

Aveam ca as în mânecă tinerețea mea zglobie și siguranța că cei 14 ani de diferență l-ar fi ținut în frâu.

Îmi plăcea să-i admir imensitatea și puterea râvnită a brațelor, îl așteptam seara acasă și îi săream mereu în brațe – adora asta. Îmi era Dumnezeu, căci altul înaintea lui nu cunoscusem.

Telefonul trântit cu ecranul în jos (încă de la început) nu mă mai afecta și nicio curiozitate nu mă împingea să caut prin el – de frică poate, căci, inconștient, eram sigură că voi găsi dovezi care să-mi năruie castelul brodat cu zâmbete și plăceri înflorate.

Într-o seară, cu scuza durerii de cap, nu i-am cedat trupul. A fost prima dată în trei ani. Vizibil iritat, începe să-mi reproșeze și, mai mult, să spună că asta va produce schimbări negative în relația noastră.

A doua zi, la amiază, mă sună și îmi spune că trebuie să vorbim.

Ajunsă acasă, seara, îl găsesc tulburat peste măsură, tremurând, cu ochii aproape înlăcrimați, cu mâinile neputincioase care voiau să mă ia în brațe, și-mi spune: „Copila mea, trecutul meu nu-mi dă pace. Trebuie să plec weekend-ul acesta la Gloria. Iartă-mă”.

despartire

Am înghițit în sec de vreo cinsprezece mii de ori înainte să pot pronunța un cuvânt… eram convinsă că glumește.

Să fim serioși, nu se putea întâmpla asta, mă iubea, bolnav, de mult.

Într-un sfârșit, după minute bune de liniște, i-am răspuns: „Ok”.

A plecat în weekend, așa cum a spus.

Întorcându-mă acasă de la serviciu, seara, am găsit pe masă un bilețel pe care scria „Sunt la 300 de kilometri distanță, copila mea, dacă ai nevoie de ceva, sună la 112”.

Am oftat încă odată; deci chiar a plecat !?

Aveam să dorm singură, pentru prima dată în viața mea… Am început să tremur, am ieșit pe balcon să iau puțin aer. Teii erau în floare, cu câteva zile în urmă ne plimbam mână în mână și ne lăsam îmbătați de mireasa lor. Acum nu mai vedeam copacii din fața balconului. Se ridicau umbre mov și gri în fața ochilor mei, simțeam furia asfaltului și corpul meu nemișcat care plutea în aerul scârbit.

Nu am dormit două nopți, atacurile de panică ținându-mi de cald în lipsa lui.

S-a întors cu convingerea că aceea e femeia vieții lui (Gloria, o femeie pe care o cunoștea de 20 de ani, prima lui iubire).

Același „ok” fără vlagă din partea mea, nu voiam explicații și nu aveam niciun gând de spart farfurii…

Între timp, am căutat o casă în care să mă mut, iar cu o seară înainte de plecare, în timp ce era la ea, mă sună: „pot veni acasă? nu e aici locul meu, mă simt rău”.

I-am răspuns „nu”.

Ne-am văzut a doua zi, cu bagajele în fața ușii. S-a oferit să mă ajute cu mutarea. În timp ce mă pregăteam să ies pe ușă, îl văd cum cade în genunchi. „Rămâi, iartă-mă, nu știu ce s-a întâmplat cu mine, nu este ea, te iubesc”. Confuză și copilă – așa cum mă alinta el -, am rămas, într-un final…

Singurul lucru pe care i l-am cerut după, a fost să-mi sppună „de ce”. Aproape fără sentimente de vinovăție, îmi răspunde: „Probabil din cauză că m-ai refuzat în acea seară, și-atunci am fugit la ea”.

Wow… unde și cu cine am trăit până acum?

Am mai rămas încă un an alături de el. L-am iertat, l-am iertat dintotdeauna, dar n-am putut uita niciodată. Anul în care am mai rămas împreună cu el și m-am dăruit lui nu a fost decât o mânjire biruită a sufletului meu. Tot acel an mi-a oferit posibilitatea să înțeleg că, de fapt, el m-a înșelat de la început, așa cum a și spus „nu e vina ei, tu ai apărut după în viața mea, nu ea”.

Am plecat cu jumătatea mea moartă, cu iubirea mea eternă în suflet, cu dezamăgirea, dar și cu speranța unei copile de 25 de ani.

Am plecat acum trei ani, dar nu m-au vindecat nici măcar copacii cu aroma lor strașnic de vie de tei…

Niciun bărbat după, doar nopțile pe care am învățat să le petrec cu iz de curată însingurare.

Guest post by A.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Cum să te măriți cu gândul la divorț?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
24,800 views

Your tuppence

  1. Luc / 21 July 2017 13:40

    Acel ultim an (de compromisuri) a triplat anii de singuratate voita. A se deschide bine ochii data viitoare, ca de nu, depresia si anxietatea iti vor bate la usa apartamentului…din nou.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. axelle / 25 March 2017 16:59

    Copila, mergi inainte ca inapoi nu are sens .Sper sa o iei ca pe o lectie si sa nu o repeti!.Sanatate!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro