Lecţia Amazonului: reîntregirea

Andreea Ionescu

5 February 2013

Am plecat în ianuarie cu o echipă de 10 oameni în Amazon – nu într-o vacanţă, ci într-o tabără de reconstrucţie personală şi de arheologie emoţională. De ce tocmai acolo?

Pentru patru motive:

1. fiindcă zona în care mergeam este complet necontaminată electromagnetic – nu e curent, nu sunt telefoane, nu sunt televizoare, nu sunt computere, ci doar radiouri pe baterii, şi acelea rare, prind doar două posturi.

2. fiindcă regiunea are o energie verde, vie, greu de descris, care îţi recompletează toate liniuţele la bateria personală.

3. fiindcă ai posibilitatea să te reconectezi cu tradiţiile spirituale străvechi, şamanice, care au răzbătut prin milenii, şi să te alimentezi de la rezervorul de spiritualitate nealterată.

4. fiindcă locul e fermecător. Magic. Vrăjit. Eşti într-un mega platou Avatar şi trăieşti pe pielea ta filmul, în cel mai pur sens al cuvântului. De la ciupercile care luminează noaptea până la legătura ta cu fiinţa superioară aflată în capsula supraconştientului şi pe care o reprezinţi, fizic, în această lume 3D.

De fiecare dată când ajung acolo, primesc o lecţie importantă. Prima oară a fost despre iubire, acea iubire fundamentală care le cuprinde pe toate: iubirea de bărbat, de copii, de părinţi, de natură, de fiinţe, de oameni şi de locuri, iubirea necondiţionată, care te priveşte drept în ochi şi te face să spui „nu îmi pasă de ce se întâmplă, sentimentul ăsta e prea frumos şi prea bun ca să nu am curajul de a deschide ecluza şi de a lăsa să curgă minunea asta în viaţa mea. Oricare ar fi finalitatea” (bună decizie, aş zice acum, opt luni mai târziu).

A doua oară, lecţia mai profundă, întrevăzută şi data trecută, este a întregului – şi fiecare zi mi-a oferit-o în altă perspectivă. Încerc să le recapitulez pe cele mai importante, pentru că sunt un subiect bun de reflecţie pentru fiecare dintre noi, europenii nărăviţi la ego.

Unul dintre participanţi mă întreabă la un moment dat: „da’ ce te tot străduieşti pentru grup, de ce ar trebui să fim un grup? Mai dă-l încolo de comunism!”. Interesant e că acelaşi om a oferit cele mai largi şi calde îmbrăţişări tuturor la capătul programului. Grupul e oglinda ta. Grupul îţi arată ceea ce nu poţi vedea înăuntrul tău, fiindcă există un fel de conectare subterană între noi, toţi, dar mai ales între cei care, forţaţi de mâna norocului, trebuie să stea împreună două săptămâni în junglă. Şi după ce ai fost învăţat că tu eşti buricul pământului, cel mai important, descoperi câte lecţii îţi poate oferi fiecare dintre aceste oglinzi de lângă tine. Momentul de duş rece e cel în care realizezi că lucrurile pe care le proiectează celălalt (uneori extrem de neplăcute) sunt, de fapt, ecouri ale tale. Interesat de studiat şi de gândit.

Apoi, uluitor, indienii shipibo comunică cu plantele şi animalele. Când Funi, şeful de trib, mi-a spus pentru prima oară că aude cum tucanul strigă după ploaie, l-am întrebat: de unde ştii? şi mi-a explicat că el înţelege ce strigă pasărea, că îi este cald şi are nevoie să se răcorească. Secolele de convieţuire le-au netezit calea către un limbaj comun. Mai târziu, într-una dintre ceremonii, hipnotizată de cântecul şamanului, am auzit cum marea de sunete ale junglei, noaptea, se transformase într-un cor de şoapte, iar mintea putea să aleagă ce voce vrea să distingă din acel cor. De altfel, exerciţiul meu preferat înainte de somn era să ascult sunetele junglei. Treptat, devii o parte din acest ecosistem uriaş, verde, interconectat. La modul în care simţi ce simte copacul, fluturele, peştele sau râul de lângă tine, pentru că te legi, cumva, la arhetipul structurilor subatomice identice din care suntem cu toţii construiţi. Interesant de văzut cum şamanul analfabet cu care stai de vorbă îţi relatează principii de fizică cuantică, explicând toate acestea.

În fine, eşti într-un mediu în care totul are o viteză de evoluţie accelerată. Seminţele încolţesc sub ochii tăi, lemnul şi frunzele se descompun văzând cu ochii, totul se naşte şi moare pe repede înainte, şi chiar şi procesele tale interioare, personale, capătă un impuls uriaş. De pe tine se desprinde negativitatea, ies la iveală imperfecţiunile şi asperităţile, creşte potenţialul, se arată darurile. Aşa că fiecare a plecat din Amazon cu ceea ce a venit să caute. Unii cu o identitate regăsită după ce a fost pierdută. Alţii cu conştiinţa că sunt mult mai mult decât li se părea pe 8 ianuarie. Cei aerieni au plecat centraţi şi împământaţi. Cei deprimaţi au plecat zâmbind. Dar aceste lucruri se pot obţine doar atunci când îţi regăseşti smerenia şi, renunţând – o spun din nou – la ego şi la obsesia de a controla tot ce ţi se întâmplă, îţi primeşti înapoi acea bucată minunată din tine pe care locul acesta magic a scos-o la suprafaţă şi ţi-o redă ca pe un buchet de mireasă, imaculat, proaspăt, perfect.

Iar, dacă ai noroc, trăieşti clipa de graţie în care înţelegi că eşti întreg într-un Întreg mare, una cu toată Creaţia din care faci parte şi te alimentezi, astfel încât prima lecţie – cea de Iubire – începe să aibă sens, acum, când pricepi ce animă toată această unitate şi cum poţi să faci combustibilul acesta minunat să curgă prin venele uriaşului organism din care şi tu eşti acum o părticică, tu, cu fărâma ta de lumină, licurici în Marea Junglă a existenţei.



Citiţi şi

Jungla rămâne teritoriul unei femei adevărate

Era o fată drăguță, i se spunea Porcu

Ești mic, Baby. Ești mic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
797 views

Your tuppence

  1. Rosa / 6 February 2013 0:34

    O minunata lectie de purificare…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro