Lecția de umilință 2 : „Cadoul”

Ana-Maria Constantin

22 August 2013

Mă întreba cineva după prima povestioară… care e a doua? Ei bine, cu a doua, mă tem că iar o să tulbur apele… Dar îmi asum și de această dată riscul. Paradoxul este că, spre deosebire de prima lecție, pe aceasta am intuit-o, dar tot nu m-am pregătit suficient și tot fără răspuns am fost….

Grupa mică. Gradiniță bună, cu dotări, curat și personal… veți vedea mai departe… Și cum încep cei mici activitatea, ne strângem și noi părinții, să ne punem de acord și să participăm cum putem la bunul mers al procesului educațional. Toate bune și frumoase, facem un comitet de părinți, alegem democratic președinte, secretar, casier… tot tacâmul, unul și unul, pentru că în grupa respectivă, numai La crème de la crème ! Aveam avocați, judecători, notari… ceva reprezentanți ai armatei, profesori, ingineri… și-o nepoată a educatoarei, mama unei fetițe din grupă. Vă dați seama că alegerile „locale” s-au făcut după topul profesiilor și astfel, s-a hotărât cine urmează să țină frâiele acțiunilor noastre părintești.

De la început am căzut de acord cu ce urmează să facem, să schimbăm una, alta prin grupă, jaluzele, covorașe… îmbunătățiri, ca totul să meargă strună. Și la noi îmbunătățire este sinonim cu bani. Ok, ce nu facem pentru binele copiilor noștri? Orice părinte o să se dea peste cap, să nu pornească cel mic învățarea cu stângul. Cum, „ziua bună se cunoaște de dimineață”, educația se decide de la grupa mică. Asta cred părinții. Și dau oricât, plătesc și opționalele și cumpără și oalele care s-au schimbat la bucătărie în urma controlului Sanepid.

Se apropie 8 martie. Într-una din frumoasele dimineți dau nas în nas cu nepoata doamnei educatoare. Și mi se comunică fără ocolișuri, că s-a stabilit ca fiecare părinte să contribuie cu „modica” sumă de 100 de lei la cadoul educatoarei. Fac rapid calculul, și-mi ies la cei 25 de copii, 2500 de lei. Vai, dar ce cadou frumos poate să-și ia din banii aceștia: o mobilă, o plasmă sau să-și plătească o vacanță pe o plajă însorită… Minunat! Fața mi-a căzut nu de la sumă, ci de la persoana care făcea „efortul” să strângă acești bani. Nu sunt ANI, dar tot mi se părea o situație incompatibilă, de vreme doamna nu era nici în comitet și nici casier… Au urmat întrebările, întemeiate zic eu, dacă nu cumva  educatoarea și nepoată-sa s-au înțeles în chestiunea cadoului. Și până la urmă, cine și cum a stabilit suma? Mie tocmai mi se tăiase 25% din salariu prin bunăvoința guvernanților, care urmau să scoată țara din criză. Vă spun sincer că suta aia de lei conta…

Nu zic nimic, dar când m-am văzut cu directorul unității i-am relatat întâmplarea și l-am întrebat cât de normală e. Răspunsul lui: „Dacă așa se câștigă la grădiniță, îmi pun fustă și mă fac educatoare”. Nici el nu câștiga prost. De vreo 5 ori mai mult ca mine. Era director, doar. Bun, și omul ca să rezolve cumva situația, le transmite la grădiniță că nu se poate face serbarea de 8 Martie.

Imediat, se organizează o Ședință cu părinții. Am presimțit-o! Știam, fără să-mi spună nimeni ce subiect de discuție urmează. Îmi conving soțul să vină cu mine, măcar să nu fiu singură.

Doamna educatoare nu era prezentă. Începe să discute casiera. Cu patos și emoție…. că „cineva” i-a pârât la director și nu li se dă voie să facă serbare. Cineva sub orice critică…. Se vorbea la modul general despre acest „cineva”, dar toate privirile erau ațintite pe mine. Știți cum e să te privească 30 de oameni cu dispreț că nu ai dat banul? Să fii certat că ai stricat bunul mers al treburilor? Din cauza „acestei persoane”, bietele mămici nu pot să audă o poezioară și un cântecel din partea copilașului lor. Una a început să lăcrimeze… eu fierbeam în suc propriu. Toți acești părinți mă priveau dezaprobator, toți aprobau discursul oficial…

Cred că chestia asta a durat cam o oră, o oră și ceva… pierdusem șirul. Se propune neapărat rectificarea situației, să i se ceară directorului voie să se organizeze serbarea și suma pentru cadou a scăzut la 70 de lei.

V-am spus că m-am dus nepregătită? Nu complet. În mână aveam reportofonul. Seamană cu un telefon mobil, nu l-au remarcat. La sfârșit cineva vede ledul roșu aprins. Și mă întreabă:

Doamna Constantin, dumneavoastră ne întregistrați?

Desigur!

S-a stârnit rumoare. Cum vă permiteți? Nu aveți dreptul!

Serios? E o instituție publică și dacă totul e așa de corect, nu aveți de ce să vă faceți griji.

Mi-era rău. La sfârșit am dat banii. Am văzut pe cineva plătind în bacnote de 1 leu. Soțul nu mi-a mai vorbit. Serbarea s-a făcut fără nici o problemă.



Citiţi şi

Dragul meu

Unii se laudă ca au prea mulți, alții se plâng că au prea puțini!

Mămicile care nu ratează nicio ocazie de a pupa în c*r învățătoarele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,190 views

Your tuppence

  1. Bianca Terigari / 29 June 2016 14:36

    Doamna Constantin, stiti ce nu inteleg eu? De ce ati mai facut atata tam-tam daca, la final, tot ati dat banii de cadou? De ce nu ati ramas ferma pe pozitie, sa va aparati punctul de vedere? De ce nu v-ati dus la inspectoratul scolar cu inregistrarea aia?

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. Alexandra Giorgiana Spaciu / 25 August 2013 12:14

    Jenanta situatie.Uite de aceea eu nu suport serbarile.Le fac pentru ca asa cere traditia cica.Nu am facut intr-un an serbarea de 8 Martie tocmai pentru a nu mai auzi vociferari de genul : ” Ce ii luam? Tu ai dat bani,tu nu ai dat. Te trecem cu numele pe felicitare ,nu te trecem.” Dar nu am cerut nimic niciodata,nu am asteptat nimic niciodata,am facut serbarile cu elevii de dragul traditiei si atat.Dupa parerea mea nu-si au rostul Dintre toti ,se gasesc unul sau doi sa asculte,restul vin doar de dragul barfei.Anul asta chiar am cerut sa nu se mai prezinte cu minunatul cadou pentru ca nu imi face placere sa-l primesc.Ma simt penibil pusa in situatia de a-l primi musai.O floare o accept pentru ca asta consider ca e omeneste,dar alceva chiar nu vreau.Degeaba am insistat.Situatia s-a repetat. Probabil trebuie sa fiu mai ferma si sa pun piciorul in prag,sa pun parintii in situatia de a-si imparti intre ei cadoul pe care nu vreau sa-l mai accept,nu pentru ca sunt eu mai cu mot,dar pentru mine chiar e o situatie jenanta si penibila de a-l primi.Pur si simplu vreau sa dispara moda asta.Daca e spectacol,sa fie.Se poate organiza si fara plocoane.Sau mai bine nu ar mai fi nici un spectacol,pentru ca oricum pentru nimeni nu mai e interesant,oricat de convingatori am incerca sa fim.Grijile tuturr sunt altele.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply
    • anca / 25 August 2013 14:49

      Te felicit pentru cum gandesti! Majoritatea nu vad decat o ocazie sa mai primeasca ceva. Ascultam o doamna in varsta (tot educatoare) cum spunea bosumflata ca numai prostii a primit de la parinti de 8 Martie…. nimic consistent. Ce sa spun…

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
  3. stefania / 23 August 2013 17:02

    total de acord, se practica si se va mai practica,

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Gherlinde / 22 August 2013 11:12

    e totusi bine ca a fost o serbare ca eu am trecut prin 3 zile de 8 martie cu cadouri pentru doamnele educatoare (tot sume frumoase de bani) si nici macar o poezioara prezentata mamicilor…..

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro