Legendele vii ale Țării Moților

Liana Oprea

24 May 2013

„No, eram tineruță și fusese o clacă. Noi meream, fetele și ficiorii, sara, și lucram aculo, de-olaltă. Și fetele cuseau, ficiorii mai beau un vinars, făceam glume, no, ca după clacă. Și-api de la o vreme m-am luat să mă duc acasă. Era o lună mare. Iarba tătă bine era albă de la lună. Fusese clacă culo ni păstă deal, la Nicoara lu Nicodim. Amu nu-i mai casa, or murit. Eram eu fătuță. Ș-api cum meream, numa ce să face o ceață deasă. Ș-am adurnit, o ce-ă hi fostă, că m-am trezit numa culo ni, cătă Lehești. Nu știam cum să hi ajunsă. Și numa ce văd on om mare și tăt bine alb. No, zâc, asta-i vâlva. Mă purtase vâlva. Și numa p-aci-nculo! Era vâlvă albă, vâlvă bună, da mie tăt mi-o fo frică. Și-api când am ajuns acasă numa m-am pus și m-am culcat, n-am zâs la nime. Da aia o fo vâlvă.”

„Vinisem din armată, de la război. Aveam pistol aci ni, la brăcinar. Grăbeam s-ajung acasă. Eram culo după cruce, în deal, de la brazi în jos. Vinisem pă drumu di la Abrud. Era vară, după coasă, ș-un cald, mă, și nici hir de vânt. Ș-api numa ce văd di păstă deal o claiă cum vine de-a-ndurliga cătă mine. Tăt roată, tăt roată. O intrat frica-n mine, mă. No, scot arma și trag. D-api ce să umbli, că nu s-o descărcat. Ptichi! Mai trag o dată. Da nimichi. Și-atunci dă-i, p-aci-nculo. Când fusăi aci dinjos de Minodora numa pooc! sâmt o arsură pe picior. Să descărcase arma. Numa cât nu m-o împușcat, p-aci ni pă lângă picior să dusese glonțu. No, Oneo, aia fu vâlvă, zâc. Ș-o intrat o groază-n mine.”

Așa povesteau bunicii mei din cătunul Poiana Sohodol, o mână de case risipite ca ouăle din cuib pe dealurile domoale dintre Câmpeni și Abrud.

În Țara Moților legendele umblă încă printre oameni. Spiridușii cu fețe roșii se ascund în colții albi de calcar, pădurea, pietrele, casele și vârfurile dealurilor – citerile – au paznici vâlve. Locurile au suflet străvechi, care respiră dinaintea venirii oamenilor. Iar oamenii par să știe încă, și să le recunoască.

Asculți poveștile înfiorat, pentru că s-au petrecut nu cândva, demult, și nu unei fete de împărat, ci într-un timp proaspăt, accesibil, oamenilor pe care-i vezi sau i-ai văzut călcând pe pământ, râzând și îngrijindu-și gospodăria.

Nu sunt povești cu morală. Nu sunt povestite cu tâlc și întorsături poetice, ci simplu, direct, aproape lacunar, o redare de fapte în care straniul iese la suprafață fără ajutor, ca o picătură de ulei.

După ce ai ascultat povestea, observi că, fără să-ți dai seama, ea a intrat în tine, ca un duh viu. Dacă ești mai receptiv, nu te poți gândi la ea ca la o fantezie. E reală. Magia ei e reală. Iar tu ești în cercul ei, împreună cu omul alb, vântoasele și spiridușii roșii, cu sufletele locurilor, vâlvele, care nu pot fi niște abstracțiuni, pentru că trec pe aici, pe deal, pe pârâul din vale, prin frasinii cărora le cunoști nodurile trunchiurilor.

Sunt locuri izolate, unde natura e copleșitoare și unde e firesc ca oamenii să creeze astfel de întâmplări, spune mintea modernă. Istorisiri fantastice povestite la persoana întâi spun și locuitorii din bazinul Amazonului sau de pe versanții ampli ai Anzilor, și de oriunde omul nu a pus stăpânire pe natură, trăind mai degrabă într-un armistițiu simbiotic cu ea, o relație fină de respect amestecat cu teama de necunoscutul ascuns în faldurile ei. Așa încât, oricât de logic ar suna argumentul minții moderne, pornite într-o cruciadă de nimicire a misterului, el nu convinge. Pentru că adevărul este tot acolo, în afara atingerii noastre, și mai înfricoșați sunt cei care se agață de explicații pseudo-raționale decât cei care sunt pregătiți să primească inexplicabilul.



Citiţi şi

Să crezi în povești!

Povești de adormit prințese

Povestea păianjenului

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,420 views

Your tuppence

  1. Ana Barton / 24 May 2013 15:27

    Poveste curată. 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro