Lenea e motorul progresului

Constantin Cucu

28 April 2015

Constantin CucuUnul din micile mele cusururi este faptul că, dacă stau să mă gândesc bine, să analizez faptele și comportamentele și să fiu cinstit cu mine însumi, există în mine o oarecare tendință de a mă simți mai bine când nu am nimic de făcut, tendință încadrabilă probabil din perspectiva unor răuvoitori ca ”lene” (eu prefer termenul de ”lipsă de hărnicie”).

Nu este vorba de ceva dramatic, în sensul că nu aș aștepta ajutor în obținerea deliciosului desert pe bază de posmagi și lapte (deși nici aș face impolitețea de a refuza pe oricine s-ar oferi să dea o fugă la Mega să îi cumpere), nici nu constituie o opreliște personală insurmontabilă, de natură de a mă comite să pretextez tot felul de diagnostice în scopul evitării serviciului, contribuției la menaj sau a drumurilor și comisioanelor de făcut.

Este vorba doar de o preferință ce pare a se exacerba ori de câte ori afară se face cald și zilele devin plăcute.

Nu este neaparat un lucru rău și în nici un caz o autolimitare.

Trebuind să conviețuiesc cu această neplăcută afecțiune am reușit să identific și să cizelez o mulțime de scurtături și de mici inovații și am un nivel general de organizare impecabil, menit desigur a dezechilibra pe cât posibil raportul între timpul petrecut muncind și cel petrecut făcând orice altceva.

Există însă unele zile, cum ar fi astăzi, în care halatul pare mult prea greu, ceasul care măsoară timpul rămas până la terminarea programului pare mai lent decât o turmă de țestoase nehotărâte și drumul către casă pare mai atractiv decât o gaură neagră căscată brusc lângă mine.

lenea

Dramatismul faptului că în pământul moștenit din moși strămoși de familia mea nu se găsește nici un strop de țiței, filoane de metale rare sau măcar vreo câteva diamante mai de doamne-ajută (nu că s-ar fi deranjat cineva vreodată să foreze) a făcut ca, atâta vreme cât sistemul de funcționare al loteriei române rămâne atât de exclusivist, să continui să vin zi de zi la slujbă, cu entuziasmul unui negru promovat la grădinărit un hectar de bumbac.

Am auzit adesea oameni din jurul meu lăudându-și hărnicia. Preaslăvind munca și admirând pe cei harnici, pe cei sprinteni și pe cei eficienți.

I-am urât pe toți acești oameni și îmi doresc ca în viața de apoi să aibă parte de slujbe prin fabricile de cherestea și de compot din rai, fabrici care cu siguranță trebuie să existe dacă paradisul este un loc atât de plin de verdeață și pomi fructiferi pe cât scrie în biblie că este.

Citesc uneori despre cât de harnici sunt, de exemplu, japonezii și de fiecare dată când citesc despre asta încetez a mai fi revoltat de faptul că a fost nevoie de două bombe atomice să îi mai potolească.

Pentru că spre deosebire de alte persoane părieriste, care au venit printre altele cu butada ”munca l-a făcut pe om” (o tâmpenie la fel de mare, în opinia mea, cum ar fi și îndemnul de a-i pasa lui Tănase în vreun meci decisiv), eu, personal, sunt convins că motorul evoluției umane, creatoarea civilizației moderne și speranța noastră de viitor este de fapt lenea. Dorința ancestrală a omului de a pune pe altcineva să împingă plugul (fie el măgar, bou, vreun fraier harnic sau roboți) și speranța lui dintotdeauna că hrana, băutura, distracția și femeia îi vor fi livrate zi de zi la domiciliu.

Contextul actual nu este, din păcate, foarte favorabil.

Mai marii noștri iubesc hărnicia (altora, desigur) și bazează pe ea funcționarea socială.

Ca urmare au tendința de a încuraja și a recompensa pe cei mai harnici dintre noi cu bucuria cu care un văcar bun oferă un braț de lucernă în plus bălțatei cu ugerele cele mai pline, fără însă ca asta să modifice în vreun fel drumurile diferite ale celor doi, ale cornutei spre măcelărie și a grăjdarului spre restaurant.

Viața mi-a arătat că nu pot ieși din această stare de lucruri, așa că în context nu îmi rămâne decât să îmi accept și chiar îmbrățișez această însușire, în opinia mea extrem de promițătoare și să sper că, atunci când se va trage linia peste ani, momentele de procrastinare vor depăși cu mult pe cele de efort.

Citiţi şi

Oricât ar dura, să te bucuri că l-ai întâlnit

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Îmi place femeia care….

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
774 views

Your tuppence

  1. Belle dImagination / 29 April 2015 12:20

    Dom doctor, sunt mare fan!

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro