Leoaica albă

5 February 2018

Se povestește că a fost cândva o familie proaspăt întemeiată de lei albi. Trăiau, ca toți leii, în junglă. Trăiau în grupuri de câte 15 lei albi, doar că fiecare familie era oarecum independentă. Locuitorii savanelor considerau că leii albi sunt ființe divine. Leul era mândru, cu coama bogată, leoaica era zveltă, albă și deosebit de frumoasă. Nu mult a durat până când leoaica a născut cinci pui. Erau micuți, mult iubiți, iar familia de lei se bucura de liniștea căminului lor. De obicei, leoaica era cea care vâna și leul păzea teritoriul, dar acum leoaica avea pui și, înainte de orice, era mamă. Noaptea leul mergea la vânătoare cu ceilalți lei. Venea înapoi la leoaică cu câte o zebră sau o girafă și apoi se odihnea toată ziua. De fiecare dată când pleca, era mulțumit că era apreciat pentru vânatul lui, în timp ce leoaica își creștea puii cu grijă și dragoste.

Într-o zi, tot mergând așa, fără vreun scop prin junglă, leul se întâlni cu puma. Puma, o veche prietenă a leului alb, îl întâmpină binevoitoare, întrebându-l ce a mai făcut de când nu s-au văzut. Leul îi povesti că și-a întemeiat o familie, că are cinci pui frumoși. Puma se bucură de întâlnirea cu el și îi propuse să vină împreună cu leoaica lui la o mare petrecere dată de ea în partea cealaltă a pădurii, cu toți prietenii ei. Leul acceptă fericit și își luă la revedere de la prietena lui, puma.

Ajuns la familia lui, îi spuse leoaicei că sunt invitați la petrecea cea mare din partea cealaltă a pădurii, de o veche prietenă.

leoaica alba

În ziua petrecerii cei doi lei porniră spre locuinţa pumei. Acolo era mare gălăgie. Toate animalele se distrau la maxim. Toți erau bine hrăniți cu tot felul de bunătățuri proaspăt vânate de pumă, iar în pahare curgea din plin băutura. Tot felul de licori, care mai de care, din tot felul de frunze zdrobite, seve din tot felul de tulpini, petale de flori și din tot soiul de rădăcini. Puma era ușor amețită, dar se comportă ca o gazdă primitoare cu cei doi oaspeți. Le turnă băuturi în pahare, le oferi jilțuri îmbrăcate în blănuri și îi pofti să guste din mâncare.

Trecuseră ceasuri din petrecere și leoaica începu să-și facă griji că trebuie să se întoarcă acasă la puii ei lăsați singuri. Leul însă se simțea foarte bine. Se simțea teribil de fascinat de petrecerea pumei. Voia să traiască la maxim viața. Îi spuse leoaicei că el mai rămâne o vreme la petrecere, iar dacă ea vrea să plece, el este de acord. Leoaica plecă grăbită și leul rămase în compania pumei. După ce îl flată peste măsură, despre cât este de grozav, despre cât este de mare vânător, despre cât este de cuceritor, un rege alb, puma trecu la acțiune. Îl întrebă cât timp au puii albi, cât sunt de frumoși, cât sunt de jucăuși. Apoi îl învălui în vorbe dulci și pahare nesfârșite de băutură și îl întrebă dacă nu-l tentează să mănânce puii. Se știe că leii masculi au asemenea porniri, iar leoaica, care e o mama adevărată, își apară puii de masculi până la moarte. Leul cel alb, amețit și vrăjit de farmecul pumei, o felină perfidă, acceptă că și lui i-a surâs ideea, dar din cauza leoaicei și-a înfrânat orice pornire de acest fel. Puma îl luă în râs, că e așa un sentimental. Să-i pese lui atât de mult de pui! Ptiu, să-ți iubești puii! Patetic! Să-i fie lui frică de leoaică! Viața uni leu, susținea ea, a unei feline adevărate cum bineînțeles este ea, puma și sigur că da, cum este el, regele animalelor, trebuie trăită la maximum. Trebuia să accepte că viața pentru ei, în primul rând, înseamnă hrană, iar puii nu contează, se fac iar și iar cu aceleași porniri animalice, cu același ritual de împerechere, în rest nu înseamnă nimic.

Așa că în acea noapte, leul cel alb și puma puseseră la cale planul mârșav de a scăpa de vigilența mamei leoaice și de a prinde puii cei albi, ca să-i mănânce ei doi împreună. Carnea aceea fragedă de pui de leu, buuună… hmmm… pumei îi lăsa gura apă numai la gândul acesta. Ce o interesa pe ea ce simțea leoaica mamă. Nu era problema ei. Și nici a lui.

În noapte următoare, leul se întâlni cu puma în junglă. Stabiliră să o ademenească el pe leoaică undeva mai departe de locul unde erau puii, iar în timpul acesta puma trebuia să-i fure.

Așadar leul veni la leoaică și îi spuse că are nevoie de ea să-l ajute să prindă un hipopotam. Leoaica se miră puțin, pentru că știa că are o mulțime de lei care vin cu el la vânătoare și nu înțelegea de ce trebuia să mai vină ea. Dar, de dragul lui acceptă să-și lase puii singuri și să vină cu el. Merseseră ei mult în pădure și leul era foarte atent și foarte amabil cu leoaica. Îi perie blana cu o creangă de palmier, îi dărui lapte de cocos să bea, îi cântă cu vocea lui de mare cuceritor un cântec de amor. Leoaica se amuza nebănuind nimic din ceea ce se întâmplă. Era atât de senină, era atât de frumoasă în naivitatea ei că leul, partenerul ei, este altfel decât toți leii despre care i-au povestit de foarte multe ori, toate leoaicele din grup. Leoaicele care și-au alungat leii cu o forța teribilă pentru că erau adevărați criminali pentru puii lor. Și-au salvat astfel puii și au reușit să-i crească și să devină frumoși și puternici.

Nu reușiseră să găsească hipopotamul unde spusese leul că stă ascuns și, din acest motiv, renunțaseră. Leoaica se porni hotărâtă înapoi spre puii ei. Leul își luă tălpășița, zicând că mai are ceva treburi de rezolvat.

Inimaginabil a fost răgetul leoaicei la întoarcerea acasă. Un răget care a cutremurat toată jungla. Femele leu au venit în grabă, au privit locul în care nu mai era niciun pui, au lăsat capul în jos și au tăcut. Ele știau. Ele știau pentru că nu era prima dată când se întâmpla ca un mascul să facă așa ceva puilor lor. O avertizaseră și pe leoaica tânără de multe ori, dar ea, orbită de dragostea pentru tatăl puilor ei, nu voise sa creadă.

Cerul s-a întunecat parcă într-o culoare negru-violet peste iarba înaltă în care leoaica își îneca durerea. Inima ei era frântă. O inimă de leu, puternică și mare. O inimă de mamă rănită. O rană adâncă, o durere cruntă, rea, distrugătoare.

În zare îl văzu pe leul cel alb care venea liniștit, în pas domol. Îi privi botul. Botul lui mare și alb. I se părea atât de mare acum. Mai departe, în spatele lui, văzu cum puma își plimba trupul galeș cu un aer senin și plin de aroganță. Dintr-o dată, leoaica înțelese ce i s-a întâmplat. Dintr-o dată îi văzu pe cei doi, în toată mojicia lor. Înțelesese ce făcuseră. Dintr-o dată, descoperi tot planul pumei încă de la bun început, cu petrecerea ei fabuloasă. Înțelesese trădarea, fățărnicia lor, înțelesese cum fusese de mințită de partenerul ei, tatăl puilor ei. Cum se folosise de dragostea ei pentru el. Înțelesese că fusese învinsă pentru că ei, cei doi parșivi, îi omorâseră puii.

Și atunci, acolo, în mijlocul durerii celei mai mari din viața ei, în locul în care adusese pe lume puii, în locul în care iubise prima dată și crescuse zi de zi împreună cu familia nou întemeiată, unde își amplificase o altă dimensiune interioară, cea a încrederii în leul de lângă ea, își înălță ochii îndurerați spre cer și cu un răget înfiorător deveni pentru prima dată și pentru totdeauna un animal de pradă necruțător.

Guest post by Dorana Ana

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

A muriiiit Floriiiiiiii!

Eu – 40, el – 20

Orice, numai fată bătrână să nu ajungă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
458 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro