Liliacul înflorește și toamna – The Intern

Mădălina Dumitrache

14 October 2015

Mădălina Dumitrache

Printre surprizele plăcute ale acestei toamne, putem semnala și revenirea la comedie a lui Nancy Meyers, după o absență de șapte ani. Pelicula The Intern (data premierei: 25 septembrie 2015) pare, totodată, menită să mai îndulcească un subiect social destul de spinos: conflictul dintre generații sau prezența vârstnicilor într-o societate modernă ahtiată după oameni activi. Filmul semnat de americanca Meyers devine o amuzantă incursiune în lumea modei, dar – în același timp – şi o abordare atemporală despre experienţă, prietenie şi despre viaţa de familie în care sunt bine puse în valoare atuurile fiecărei generații (pe principiul “Dacă tinerețea ar ști, dacă bătrânețea ar (mai) putea.”)

După succesul din The Internship (2013), unde Owen Wilson și Vince Vaughn, doi cvadragenari în șomaj, rezolvă un conflict dintre generații în lumea high-tech de la Google, Nancy Meyers se interesează și de reinserția socială a persoanelor “mai în etate”, considerate inactive de o societate populată de inși care se dau în vânt după așa-zisa cool-attitude. Având, deja, experiența succesului repurtat cu What Women Want și pletora de comedii pentru femei patruzeci-plus (Something’s Gotta Give, The Holiday, It’s Complicated, Father of the Bride) care i-au urmat, realizatoarea știe bine pe ce pedală să apese.

the intern1

Ben Whittaker (Robert de Niro), un văduv septuagenar, găsește traiul său nepotrivit cu ideile sale despre viață. Simpaticul bătrânel descoperă că pensionarea nu e chiar aşa de minunată cum își imaginase. E singur, trăiește retras, încercând să-și umple zilele cu fel de fel de activități (diminețile asezonate cu Starbucks și lasagna, yoga, lecții de mandarină,Tai chi în parc), dar simte că este timpul pentru o schimbare: “Știu că există o gaură în viața mea și am nevoie să o umplu.”Drept urmare, se prezintă la serviciul de recrutare a forței de muncă și acceptă un post de senior-stagiar/intern la un site de modă (din Brooklyn) creat și coordonat de Jules Ostin (Anne Hathaway).

THE INTERN

Așa cum îl știm pe Robert De Niro, simpatic precum era încă din filmele lui Brian De Palma, devine un veritabil patriah, în stilul de odinoară a lui Spencer Tracy. Așadar, îl vom revedea pe Robert de Niro, în costumul bunicului de șaptezeci de ani, reintegrat într-o antrepriză contemporană, care-i propune un stagiu. Ideea confruntării personajului lui De Niro cu noua tehnologie (ce lesne poate provoca vertijuri) este și o bună ocazie de-a face inventarul „chestiilor” la modă: cel mai recent Apple, Instagram, Skype și omniprezentul telefon mobil.

the intern2

Acest veteran al muncii (meticulos și răbdător) va învăța să-și facă un cont pe rețeaua de socializare Facebook, grație mai junei sale patroane, interpretată de Anne Hathaway. Fosta working-girl din The Devil Wears Prada devine, aici, un frenetic rechin de companie, așa cum fusese autoritara ei directoare (Meryl Streep). Actrița regăsește universul aseptic în care culorile modei estompează traiul familial (își neglijează fiica – adorabila JoJo Kushner – precum și pe consortul ei – Anders Holm). În afara faptului că este o comedie de situație (bazată pe opoziția dintre generații), The Intern este și un imn dedicat complicității și bunăvoinței, pe fundal contemporan. Cu o privire paternală asumată, fără autoparodiere, De Niro glisează, în mod progresiv, între pozițiile de înger păzitor și mentor/confident, reînvățând-o pe tânăra sa parteneră de joc valorile autentice ale unei familii și gestionarea timpului, care pare a fi esențială. Undeva, filmul ar putea părea retrograd fiindcă reamintește faptul că orice femeie care vrea să obțină succes în mediul de afaceri are nevoie de un tată calin, care să o susțină. Chiar dacă scenariul pare cusut cu ață albă, alchimia dintre cei doi eroi, deveniți BFF (best friends forever) trece ecranul și face digerabil discursul (seria de monologuri) de fond.

the intern3

Cu siguranță, Nancy Meyers știe să se adreseze publicului său și va omagia – subtil – farmecul desuet, mai ales într-o societate obsedată de liftinguri și de tehnologii inovative. Ca de obicei, este pricepută în a crea medii populate cu personaje – adesea clișeice – care să atragă atenția, fără să plictisească. Coloana sonoră se pliează perfect pe gusturile multigeneraționale, reunindu-i pe Ray Charles, Astrud Gilberto și Gene Kelly alături de Meghan Trainor și Kendrick Lamar. Cineasta aliniază simplitatea unei comedii în fața presiunii de-a rămâne veșnic tânăr, stimulând publicul la reflecție și la o atititudine mai relaxată în raport cu un proces firesc: îmbătrânirea (“Experience never gets old”).

Regizor: Nancy Meyers
Scenarist: Nancy Meyers
Operator: Stephen Goldblatt
Producător: Nancy Meyers
Producător executiv: Celia D. Costas
Monteur: Robert Leighton

Distribuţia:
Anne Hathaway (Jules Ostin)
Robert De Niro (Ben Whittaker)
Nat Wolff (Justin)
Rene Russo (Fiona)
Adam DeVine (Jason)
Anders Holm (Matt)
Andrew Rannells (Cameron)
Christine Evangelista (Mia)
Peter Vack (Robby)
Drena De Niro (Managerul hotelului)

Durata: 121 minute



Citiţi şi

Ai mei ani 40…

Cami

Sweet Memories

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,592 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro