Luca

Radu Găvan

5 May 2015

Radu GăvanAcum câţiva ani, într-o zi rece, dar însorită, de octombrie, s-a născut un înger cu chipul blând şi ochii mari şi adânci, în care se oglindea o lume întreagă. Părinţii îngerului îi priveau zâmbetul şi în zâmbetul lui era lumea lor. Erau clipe magice, clipe de poveste. Apoi, îngerul a crescut şi aşa cum se întâmplă în unele poveşti, chiar pe când se pregătea să-şi întindă aripile, ceva s-a petrecut şi îngerul s-a pierdut încetul cu încetul în propria-i lume, o lume a tăcerii, de neînţeles. De atunci, părinţii lui îl strigă mereu, căutând să-l aducă înapoi. Din lumea lui, îngerul îi priveşte şi poate că în sinea lui le şi răspunde, dar, deşi cele două lumi par uneori apropiate, alteori pot fi atât de depărtate.

Pe când scriu aceste rânduri este încă ziua de naştere a fiului meu. A împlinit doi ani şi doarme în pătuţul lui. Doarme liniştit, fiindcă simte că este iubit. Seara se îndreaptă spre noapte şi, după ce am alergat după el prin curtea străbunicii până când am simţit că-mi iau foc tălpile, iar mai apoi ne-am bucurat de o masă în familie, o oboseală plăcută îmi mângâie umerii şi mă gândesc, încă o dată, că, trecând peste toate lucrurile mici, care uneori ni se par atât de mari, avem o viaţă uşoară. Valurile cu adevărat devastatoare ne-au ocolit.

Luca este un băieţel frumos, cu chipul blând şi ochii mari şi adânci. De asemenea, Luca este diagnosticat cu autism şi cavernomatoză cerebrală. Pe mama lui, Ioana, am cunoscut-o acum câteva luni, prin intermediul facebook-ului. Cineva postase un îndemn către scriitori – cine dorea, putea dona cărţi, care urmau a fi mai apoi vândute pentru a ajuta la plata terapiei. Am intrat pe profilul Ioanei, am văzut imagini cu Luca şi m-am gândit, fără să vreau, la băieţelul meu. M-am simţit vlăguit, pur şi simplu golit de viaţă. Copilul acela părea mai curând un înger, chipul lui era mult prea frumos şi, mai ales, nevinovat, pentru a putea fi atins de soartă într-un mod atât de nedrept. Am contactat-o pe Ioana, ne-am întâlnit şi am schimbat câteva vorbe. Am avut astfel privilegiul să întâlnesc un om puternic, un om frumos, o adevărată lecţie de iubire şi devotament pentru propriul copil. Mama lui Luca este o femeie tânără, pe chipul căreia se citesc urmele celei mai teribile lupte, căci nu există luptă mai disperată, şi nobilă în acelaşi timp, decât cea a unei mame pentru puiul ei. Pe chipul şi în vorbele Ioanei am mai citit însă şi o încredere nestrămutată în forţele copilului ei, încrederea că Luca poate fi mai bine, cu ajutorul terapiei şi al dragostei. Îi împărtăşesc încrederea şi, deşi nu îi pot înţelege cu adevărat zbaterea, nici măcar nu mi-o pot imagina, pot încerca să o susţin cumva, puţin, cât de puţin, şi tot e ceva. Fericiţi sunt cei care îi pot ajuta pe alţii. Realitatea este că suntem oameni şi avem nevoie de alţi oameni, mulţi, puţini, câţi or fi.

luca

Pe 11 mai vom spune Poveşti pentru Luca. Vă aşteptăm cu drag, de la 19.30, la Green Hours. Alături de mine vor fi Iulian Tănase, Ana Barton, Cristina Nemerovschi şi Corina Ozon, toţi patru, scriitori talentaţi, autori de succes, dar, mai presus de toate, oameni talentaţi în rolul de oameni, singurul rol decent care poate fi jucat într-o piesă de multe ori tragi-comică.

Pe când scriu aceste rânduri, mă gândesc că Luca doarme liniştit în patul lui. Doarme liniştit, căci ştie că este iubit.



Citiţi şi

Curajul de a fi imperfecți si vulnerabili

Te-ai ars, Cristino!

Căprioara de alături

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
680 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro