Lumea materialelor textile/Fibre şi fire de poveste

Raluca Dumitrica

19 August 2010

Am pierdut un pariu. Şi l-am onorat ducând o cutie cu bomboane vânzătoarei cu care m-am contrazis în legătură cu un năstruşnic de material. Eu susţineam că e voal de mătase, ea o ţinea pe-a ei, că este un şifon. Dar când am ajuns acasă şi l-am întrebat pe… Google, am constatat ca ea avusese dreptate: voalul de mătase era una, iar şifonul alta, chiar dacă sunt foarte asemănătoare. Şi aşa s-a născut ideea acestui serial.

Cu siguranţă aveţi şi voi bunul obicei ca, atunci când vă place ceva de îmbrăcat, să verificaţi şi eticheta pentru a-i afla compoziţia. Şi cu cât este mai “naturală”, cu atât vă convinge mai uşor să-l luaţi acasă, chiar dacă preţul este un pic mai mare. Dar uneori, doar nişte procente nu te satisfac şi ai vrea să ştii şi cum se cheamă materialul, fie să-l poţi recunoaşte altă dată cu uşurinţă, fie să-l poţi căuta anume într-un magazin de metraje. E un amănunt, dar este posibil ca povestea fibrelor care ne înveşmântează să ne încânte şi să sporească valoarea afectivă a hainelor.

De exemplu, denumirea generică “stofă de lână” ascunde zeci de variante, de la tweed, gabardină, caşa, la caşmir ori vicuna. Distincţia se face prin atingere, verificarea compoziţiei, dar în cazul unor materiale obţinute din amestecuri de fibre, doar o etichetă de produs şi un specialist pot da verdictul. Noi nu vă propunem să deveniţi experte, dar un minim de informaţie ar putea fi util.

Pentru început, am ales câteva materiale  preferate şi de creatori şi de „purtători”, atunci când soarele devine neiertător de fierbinte.

Bumbac

Este una dintre cele mai vechi fibre naturale din lume, primele date despre cultivarea acestei plante cu flori ca nişte bulgări de vată apărând în urmă cu 8000 de ani. Prelucrat, are aspect mat şi culoare de bază alb-gălbuie şi deţine locul întâi în clasamentul fibrelor utilizate în industria textilă. Cum nu este un material scump şi nici pretenţios, oricine are sigur în garderobă mai multe articole din bumbac. Consumul uriaş, popularitatea sa şi noile trenduri ecologice, i-au determinat în ultimii ani pe producătorii din ţările în curs de dezvoltare să renunţe la pesticide, şi astfel a apărut bumbacul organic, tot mai solicitat de retailerii de îmbrăcăminte eco-friendly.

Batist

Este unul dintre materialele cel mai des utilizat în sezonul călduros pentru rochii, bluze, lenjerie de corp, articole pentru copii, într-o paletă cromatică largă, uni sau imprimat. Numele acestei ţesături lejere, extrem de fine şi plăcute la atingere, provine de la numele ţesătorului Jean Baptiste, primul producător de pânză de in în secolul XIII. Batistul are în compoziţie bumbac sau amestecuri de bumbac cu lână, cu poliester sau  cu mătase, aceasta din urmă reprezentând cea mai bună calitate.

Şifon

Numele său provine de la vechea denumire în limba franceză a cuvântului „pânză”. Este un voal fin, spumos, transparent, colorat uni sau cu imprimeu, dar mult mai rezistent decât un voal simplu de mătase. În cele mai multe cazuri este chiar din mătase, dar diferenţa o face modul de îmbinare a firelor din compoziţie, ceea ce îi conferă o oarecare elasticitate în raport cu voalul de mătase. Altă diferenţă este dată de textura sa şi de faptul că este mult mai aerat, de aceea nu drapează la fel de bine ca un voal obişnuit de mătase. Şifonul se fabrică şi din bumbac sau din poliester, are un luciu plăcut şi este ideal pentru confecţionarea rochiilor de seară, a eşarfelor şi a top-urilor vaporoase.

In

Este una dintre cele mai vechi fibre din lume, cultivarea sa datând încă din secolul al IV-lea I.H. Dacă iniţial era utilizat de egipteni pentru a fabrica pânza cu care acopereau mumiile (inul era asociat cu puritatea şi lumina), mai târziu a fost folosit şi pentru haine ori decoraţiuni interioare. Răcoros şi absorbant, are totuşi câteva dezavantaje: se şifonează foarte repede, intră la apă şi nu este deloc elastic. În ciuda acestor imperfecţiuni, inul natur – bej-unt este foarte căutat de iubitorii hainelor organice şi ai stilului de viata cât mai ecologic, pentru că este în proporţie de 85% celuloză pură.

Şantung

Este o ţesătură de mătase naturală, in sau lână, realizată din fire de diferite grosimi,  care ies în relief pe suprafaţa materialului sub forma unor aparente imperfecţiuni: noduri, striaţii, porţiuni îngroşate. Denumirea provine de la o provincie chineză, renumită pentru fabricarea acestui tip de ţesătură din mătase. Şantungul este plăcut la atingere, foşneşte uşor şi este destinat în special ţinutelor de ocazie. Şifonabilitatea şi preţul piperat au determinat apariţia tipurilor sintetice de şantung, care imită aproape perfect fibra şi aspectul variantei naturale.

Pe curând.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,308 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro