Luna Nouă în Vărsător: știu cine sunt și care e drumul meu

15 February 2018

După două Luni Pline într-o singură lună (ianuarie), după tăvălugul emoțiilor din Rac și după dramatismul Leului, luăm prima gură de aer adevărată (aerul, semnul Vărsătorului): Știu cine sunt, știu care e drumul și adevărul meu, știu cine e potrivit sa rămână în viața mea și cine nu. Nu mai trebuie decât să onorez toate aceste adevăruri prin acțiune.

Exact energia acțiunii ne e pusă la dispoziție de eclipsa solară în Vărsător.

Vărsătorul, ca semn de aer fix (Yang-ul mental) se caracterizează prin intelectualitate, curiozitate, sociabilitate, mobilitate, adaptabilitate, capacitate de comunicare. Spre deosebire de ceilalți frați „aerieni”, Gemeni și Balanță, Vărsătorii sunt foarte hotărâți. Concentrarea și focusul se nasc la granița dintre perseverență (semnul fix) și intelectualitate (semn aer).

Vărsătorul este un semn al paradoxurilor, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, sunt atrași de colectivități și grupuri, dar doar în ideea de a fi liber autentic sau de a conduce după ideile proprii și originale. Nu cred că munca de CEO al unei corporații ar fi potrivită unui Vărsător.

luna noua varsator

Spre deosebire de orice altă lună nouă, Luna Nouă din 15 februarie e însoțită și de o eclipsă parțială de Soare (în timpul Eclipsei de Soare, Luna este se află între Pământ și Soare, în întuneric). La nivel energetic și psihologic, efectele vor fi resimțite nu doar în perioada apropiată datei de 15 februarie, ci pe parcursul a câteva luni.

Luna Nouă semnifică renaștere și noi începuturi și avem și energia necesară să facem asta după o iarnă de hibernare și recuperare. O retrospectivă a celor șase luni care s-au scurs de la Eclipsa în Leu din august anul trecut ne ajută în această evaluare. Și Leul și Vărsătorul reclamă întotdeauna primul loc, adică să devenim protagonistul vieții noastre. Și dacă noi suntem bine cu noi înșine asta înseamnă și binele colectiv.

Cuvintele-cheie ale acestei eclipse sunt: individualitate și conștiință colectivă. Rolul Vărsătorului, din punct de vedere astrologic (adică în varianta ideală la care omul poate accede prin dezvoltare și evoluție) este acela de a se transforma pe sine și a transforma și mulțimile. În mod evident, natural, conform legilor naturii, și nu prin manipulare sau agresiune.

Darul Vărsătorului, guvernat de planeta Uranus (The Awakener=cel care trezește) este acela de a avea abilitatea de a se detașa, pentru a obține o perspectivă mai amplă asupra lucrurilor. Această detașare poate fi prost înțeleasă de ceilalți ca neimplicare, însă este absolut necesară pentru a obține o vedere clară și amplă asupra lucrurilor. Este ca și cum nivelul de conștientizare și responsabilizare ți-ar facilita accesul de la parterul casei la etajele superioare: vederea de ansamblu este alta, obligațiile, dar și satisfacțiile sunt mai mari. Energia Vărsătorului se referă la schimbare și neconformism. El este inițiatorul, cel care face lucrurile să se întâmple, dar într-o manieră originală.

Un alt cuvânt-cheie al energiei Vărsătorilor este autenticitatea și relația cu sine însuși. Nu există pedeapsă mai mare pentru Vărsători decât conformismul și îngrădirea libertății de exprimare. De altfel, Vărsătorul guvernează la nivel biologic și energetic sistemul nervos, de unde putem deduce că problemele la nivelul sistemului nervos pot fi cauzate de confuzia mentală, conformismul și lipsa unei căi proprii.

Luna aceasta, Jupiter în Scorpion funcționează în continuare ca un catalizator (cel puțin până în noiembrie 2018). Jupiter este planeta expansiunii, cea care își va extinde influența energetică asupra domeniilor de viață care necesită cel mai mult atenția noastră. Va exacerba atât o energie pozitivă (prin abundență și prosperitate), cât și una negativă (dureri vechi, emoții refulate, decizii proaste din trecut, intimitate emoțională).

Cei mai afectați de această Eclipsa de Soare în Vărsător sunt semnele fixe (Leii, Taurii , Scorpionii, evident Vărsătorii, doar februarie e aniversarea lor), și Racii care sunt zodiile guvernate de energia Lunii.

Guest post by Cristina Lotru

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Theodore

Acea clipă

Horoscopul lunii februarie 2018

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,068 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro