M-a sunat Zelda

Erika Bloj

24 September 2017

ERIKA– continuare de aici

M-a sunat Zelda. Am vorbit cam zece minute. Ea a vorbit, eu am ascultat și am zis de două ori: îhî, și o dată un fel de îhmmm, lung. În tot acest timp ea mi-a descris Londra, oamenii, job-ul, ultima masă la restaurant și a încheiat cu: Te rog, bine? Te pup, ai grijă! Aici eu am zis cel de-al doilea îhî.

Cam de o oră stau tâmp și privesc în gol. Golul acesta spre care privesc e un fel de aer prin care plutesc firicele de praf și apoi se așează cuminți pe birou, pe agendă, pe laptop, pe cana de ceai. Lumea afară e gălăgioasă, se aud claxoane, sirene, râsete, discuții. Nimic din toate astea nu mi se cuvin. Eu ar trebui să stau într-o gaură de timp, în care să nu se întâmple nimic. Pentru că mi-e lene. Sunt așa de obosit, încât simplul gest de a strănuta mi se pare un fel de sport extrem sau de săritură cu prăjina. Dacă mă gândesc bine, prăjina e noua achiziție a lui Jorj. O lungană cu picioare ce-i pornesc din gât, cu un corp subțire, cu sâni mici, fără fund, dar cu o gură imensă. Dar în ciuda gurii, ce parcă îi pornește din urechi, nu vorbește. E tăcută. Dă din cap și zâmbește cu toți dinții. Aseară am fost împreună la un restaurant de fițe, ea a comandat calamar cu rochefort și frunze de rucola, eu am luat o tocană de vițel cu mămăliguță, Jorj a plătit. Tot timpul cât am mâncat ea, Lola, că așa o cheamă, dar mie îmi place să-i zic prăjina, a spus doar: mvvvaiii, delițios!

Acuma trebuie să fac treaba asta pentru Zelda și mie mi-e foarte lene. Mi-e lene să mă ridic de pe scaun, să respir, să trag o bășină. Mi-e lene să conduc, să vorbesc, să urc scările, să sun la familia Țurțure și să le zic scopul și motivul vizitei. Aș vrea să dorm, așa cum doarme musca aia de pe tabloul cu femeia în roșu. Să nici să nu visez, doar să dorm. În ultima vreme visele mă obosesc și mă fac să mă înec. Noaptea trecută Sofia mi-a dat un pumn și m-a scuturat, a zis că visam ninja și mă luptam cu ceva pitici cu coarne. Eu, însă, am fost convins că am visat frumos, că m-am trezit cu organul mai erect decât în alte dimineți. Apoi, m-am luptat cu Sofia care m-a împins jos din pat, pe motiv că și-a pus bigudiuri și îi stric freza. Eram foarte amărât și mă gândeam că la ce bun să fiu însurat dacă nici s-o capsez pe propria-mi nevastă nu am voie, că niște bigudiuri au complotat împotriva descărcării mele de spermă. Rahat, sunt foarte amărât. Aș putea să mă numesc Amărâtu’. Îl aud pe Jorj cum cântă dincolo în birou. E fericit! Jorj e mereu fericit. Nu e însurat și nici nu umblă cu femei cu bigudiuri prin cap. Adică, în momentul în care ele își pun bigudiurile, Jorj cântă la altă masă. Nu e obligat să suporte absolut niciun complot de hairstyle și nicio aroganță de muieruște cochete. El ia numai zeama. Așa a luat și mai devreme, zeama de cognac din dulap. Și-a turnat o cană mare și acuma cântă. El e fericit și mie mi-e lene.

– Super c*i flambat la lumânare, ce faci? Vii cu noi? O duc pe Lola la film, la Rambo! și îmi trage cu ochiul făcând gestul acela de maimuță în călduri: ah, ah, ah, push it, baby! Mie mi se face frig și dârdâi. Îi zic scurt: NU! El îmi zice la fel de scurt: să te f*t, labagiule, ne vedem mâine. Și iese dansând. Nu e un bărbat înalt și cu prăjina arată caraghios. Îi vine cam până la umăr, dar în ziua de azi,  astea sunt doar niște amănunte nesemnificative, atâta timp cât are un card de mărimea potrivită a cardurilor la modă. Tot un detaliu e și mărimea organului, poate să nici nu existe sau să fie un fel de neg mai tumefiat, detalii… deși, Jorj nu are probleme la etajul inferior, uneori și-o și vede de burtă: monumentul crescut deasupra eroului căzut.

bărbat trist

Mă rog, mi-e lene. Lenea mea e ca o cocoașă, îmi stă în cârcă și o simt ca pe o greutate, ca și cum aș ridica o fată la un concert rock. Genunchii strânși îmi acoperă urechile, iar pe ceafă îi simt fierbințeala dintre picioare, miezul ei umed ce îmi masează ceafa transpirată, în ritmurile muzicii. Nu mai aud foarte bine, dar o simt cum se unduiește pe umerii mei ca o gazelă, și simt cum în pantaloni îmi crește un microfon suplimentar.

Plec. Zelda m-a rugat să fac ceva, azi, acum. Nu prea sunt fericit că am zis da, dar mă gândesc că va fi un motiv în plus să ținem legătura.

Pe drum îmi reamintesc toate întâlnirile noastre. Emoțiile pe care le aveam, cum eram îmbrăcat, cum era ea îmbrăcată, apoi scara de bloc, treptele, soneria, ușa.

– Bună ziua, am venit după….

– Da, da, intră! urlă o tanti în halat verde până în pământ și cu un păr foarte roșu și foarte înfoiat în vârful capului. Puteam să jur că poate ascunde un tezaur întreg în vâltoarea aceea de păr tapat ca un fel de bloc cu vreo cinci etaje pe care d-na Țurțur îl poartă pe cap.

– Nu aud bine, trebe să strigi! și strig: Bineee!

Îmi țiuie urechile și nu știu de ce. Ulterior observ oala sub presiune de pe aragaz.

– Fac răciturăăăă! urlă madam.

– Bineee! urlu eu. Puțea a hoit dinspre bucătărie. M-a chemat să stau jos să-mi explice ce trebuie să fac. Am stat, ca să nu mai urle, că urla: no, stai joooos, șeziiii, auzi??? Ia looooc! Cred că dacă nu mă așezam, epuiza toate formele de îndemn pentru: stai naibii pe c*r, odată! Mi-a dat să gust ceva cu legume și ardei pișcos:

– Ciolomadăăăă! Hăăăă? E bună, nuuuu?

Ciolomada hă, nu prea era bună că era plină de oțet și pișca de mi-au dat lacrimile.

– Îi placeee lui Octavvvv! Dumnezeu să-l ierte! și cu dosul capotului își șterge mucii sonor, dând din cap și făcându-și rapid trei cruci. Freza i se mișca precum blocurile cu risc de cutremur, când trece tramvaiul. Îmi venea să o apuc de cap să nu i se răstoarne freza, dar m-am abținut la timp. Ea mi-a mai îndesat cu forța niște ciolomadă, hă în gură. Simțeam că iau foc, mi s-a împăienjenit vederea, din oală ieșeau aburii ca la concertul rock la care o țineam pe aia pe umeri, doamna Țurțure urla ceva despre Octav, că cică a venit odată beat și a căzut în canal. Era plin de rahat și puțea. Mie nu mai îmi era lene, dar acuma îmi e rău. Hoitul mirosea tot mai tare, mă gândeam cu groază oare ce fierbe în oala aceea?

– Staiii să mă ajuțiiii! mă roagă urlând madam. Mie îmi vine să plâng. În casa asta, Țurțure, cu ceva timp în urmă mirosea a lavandă și singura carne era pielea albă și netedă a Zeldei. Acuma fierb hoituri și se gătesc răcituri. De altfel, nu mă mir, ce să se gătească într-o familie care se numește Țurțure? Doar nu miel înăbușit sau cremă de zahăr ars! Totuși nu înțeleg dacă Octav e mort cum va mânca ciolomadă, hă? O ajut. Cum să nu o ajut? Cu prețul vieții mele o ajut, cu sănătatea aparatului meu digestiv o ajut. Trebuie să scurg apa din oala sub presiune, că e grea, și ea nu poate, și de la abur i se lasă coafura. Adică să scurg zeama verde de fiertură de hoit. O scurg. Mi-e greață. În oală stă și se uită la mine o bucată de ciolan cu păr și niște gheare. Totul seamănă cu un film de groază. Nici madam Țurțure nu mă ajută cu părul ei înfoiat și roșu. Mi se face teamă. Tremur. Simt cum mă trece pișarea. În ușă, Bro se uită mirat la noi. Îl iau repede pe sus, îl bag în cutie și dau să plec. Când să ies, madam Țurțure urlă:

– Aoleuuuuu!

Scap cutia cu Bro. Mă gândesc numai să nu fi făcut o comoție cerebrală. Bro. Nu madam Țurțure.

– Nu e fiartăăăă!!! E ațoasăăăăă!!!! Urlă, mieunat de cred că vecinul de la doi se pregătește de vreo catastrofă. Sigur își face deja provizii de hrană și apă și își ascunde copiii prin dulap. Să-mi bag p*la în oala ta, rostesc în șoaptă, când oala începe iar să țiuie de îmi flutură urechile. Bro e cam amețit, stă și deschide gura într-una, cred că se autoresuscitează când vede că în jur toată lumea e nebună. O salut și dau să plec, îl bag pe Bro, iar în cutie, apuc bine cutia să nu cumva să o mai scap, că Belzebuth nu prea dă a doua șansă broaștelor țestoase, o salut pe madam ciolomadă, hă și dau să ies pe ușa. Ea fuge după mine și îmi îndeasă un borcan în brațe, peste cutia lui Bro:

– Ciolomadă, hăăă??? E bună? Hă??? Urlă ea, țiuie oala, Bro scoate niște sunete ciudate și de la miros mai trag și eu un strănut de aproape îmi cad iar toate din brațe. De emoții, am scăpat un picur de pipi în chiloți.

Ajung cumva în fața blocului, parchez mașina, îmi iau borcanul și îl iau pe Bro, și mă îndrept spre ușa scării. În fața ușii, Ioji:

– Iui, mă, ce animal aduci? Ni, măăă, bozmeg, ce arătare!!! Putiuli, putiuli, ghilimili… Ioji îl gâdila pe Bro.

Ioji, e salvarea mea. Nu pot să apar acasă cu o țestoasă și cu un borcan de ciolomadă, hă. Ce explicații aș putea da? Trebuie să pregătesc terenul, să le spun că dintr-odată mi-am descoperit o pasiune din copilărie: broaștele țestoase. Că tare aș vrea să îmi cumpăr una și bla, bla, bla. Până atunci:

– Salut, Ioji, ce bine că te văd! Chiar voiam să intru pe la tine. Uite, ia, un borcan de ciolomadă, hă, că merge cu slănina aia a ta cu paprică. E de la o madam Țurțure, las că-ți explic eu. Auzi, Ioji, am o rugăminte, am salvat o țestoasă din niște dărâmături pe șantier, dar eu încă nu o pot duce acasă, știi, Sofia, are alergie la târâtoare de uscat, acuma face tratament, poți te rog să o ții tu câteva zile? Ioji își băga degetele prin cutie și încerca să îl prindă pe Bro de gură, dar Bro își tot băga capul în gât.

– Hat, ni, mă, esta n-are cap. No, scoate afare, te, belitule! Dau ție bere, te sopoș. Hahaha, râde răsucindu-și mustața. Îmi dau seama că poate nu e cea mai bună soluție să-l las pe Bro la Ioji, dar nu am ce face. Câteva zile, sper să nu-l disece sau să-l bage în comă alcoolică.

– Se duc eu la Roji așa urât? Ioi, mă! hai cu mine, te. Merem amândoi, că tu ești cinaș și te place Rojika mea.

Ne-am dus, el țanțoș în față ducând cușca lui Bro, eu mai resemnat în spate, cu borcanul de ciolomadă, hă. Dacă nu mă pișam în următoarele trei secunde, lăsam o dâră în urma mea, cam cum lasă Bro când se plimbă prin casă.

– Roji, na hat, uite szivem ce bolonzenie ți-am adus!

Pe Erika o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dragul meu

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Am fost hărţuită şi am hărţuit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,410 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro