Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

M-am întors acasă și încă nu îmi pare rău…

31 July 2018

După zece ani de „pribegie”, zece ani petrecuți în străinătate, am ales drumul spre casă. Nu o să vă spun că mi-a fost greu acolo, căci nu este un secret pentru nimeni că majoritatea dintre emigranții români nu pleacă de dragul aventurii, și nici n-o să mai insist asupra dificultăților de adaptare, căci iarăși toată lumea știe că desprinderea de casă și de țară este ca o operație pe cord deschis cu insuficientă anestezie. Iar dacă nu pleci cu întreaga familie, ci singur, lăsând în urmă partener de viață și copii, din start emigrarea are gust de suferință.

Și, cu toate acestea, zilnic, oamenii aleg să plece… Își sunt datori să caute acel „mai bine” despre care au aflat că se găsește cu predilecție în afara granițelor țării natale și sunt dispuși să facă orice sacrificiu, doar pentru a asigura un altfel de viitor chiar copiilor de care se despart. E complicat să punem în balanță beneficiile și neajunsurile emigrării: un venit mai mare asigură un trai mai bun și celor de acasă (românii fiind printre imigranții care trimit mulți bani acasă și o fac cât se poate de inteligent), dar distanța și dorul care îi despart pe membrii familiei nu pot fi ostoite doar așa…

italia-estero-emigrare-vienna-austria

Toate acestea eu le-am trăit pe pielea mea. Sunt multe sentimente contradictorii care se luptă să-și facă loc în același suflet. Eu, recunosc, nu am rezistat. În ciuda vieții pe care mi-o clădisem acolo timp de zece ani – și fără a avea copii pe care să-i fi lăsat în România -, nu am rezistat. Am simțit mereu că, în cazul meu, emigrarea nu este decât o etapă plină, și grea, și frumoasă, și complicată, și generoasă, nimic de zis, dar numai o etapă. M-am întors, luând încă o dată de la început procesul de (re)adaptare (dar în sens invers), redescoperind, pe rând, motivele pentru care inițial hotărâsem să plec, dar și soluții la care nu știam că voi avea acces… Cu alte cuvinte, eu de-abia aici mi-ai găsit liniștea și am simțit că ating punctul terminus al călătoriei mele prin lume. Nu neg că a trebuit să mă confrunt cu multe probleme (aceleași, dar și altele noi, poate chiar mai grave), într-o țară care este, în fiecare zi, părăsită de un număr tot mai mare de oameni… dar, cu toate acestea, mie încă nu îmi pare rău. Regret doar că majoritatea dintre cei ce pleacă nu vor să mai revină în țară, indiferent ce presupune asta, uneori familii destrămate, alteori, situații mult mai dramatice.

M-am întors acasă și privesc cu durere către diasporă, acolo unde românii sunt fericiți, având poate ceea ce acasă nu și-ar fi permis, în timp ce, pe furiș, își șterg lacrimile de tristețe… știu că nu le putem avea pe toate, de aceea trebuie să sacrificăm de fiecare dată câte ceva… eu am ales să-mi sacrific un posibil viitor „mai bun„ în favoarea sufletului… și spun asta fără să judec pe nimeni, doar cu o durere surdă pe care numai cei aflați mult timp departe de casă o pot înțelege…



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – „Eu sunt o scrisoare de dragoste”

Povestea care se repetă la nesfârșit

Știu, inimă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,203 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro