M-am săturat să fiu o super-mamă!

Adriana Manolică

30 April 2017

Adriana ManolicăMi-e dor să am un bebeluş! Cât e glumă-i panaramă, dar mie chiar mi-e dor! Toţi îmi spun că-s dusă şi, dacă tot mi-s dusă, atunci să mă caut! Dar eu ridic din umeri şi-mi spun: Ce ştiu ei ce-i în inima mea?!

De fapt cred că, deşi am trei copii, nu am apucat să mă bucur de fiecare fază a copilăriei lor. Am fost atât de preocupată să fiu mama perfectă, încât strângeam din dinţi şi luptam cu mine însămi, de parcă eram o nouă redută rămasă necucerită! I-am înconjurat într-un nor de griji şi nici nu-i mai zăream de ele! Acum ştiu că mama perfectă nu e cea care face cea mai bună mâncare, ţine casa bec sau rezolvă cu uşurinţă toate problemele de matematică! Mama perfectă este cea care a construit cele mai frumoase şi mai netede punţi între inimi – pentru că ea e inima întregii familii, oricâţi membri ar avea ea!

Da! În adâncuri îmi reproşez că am greşit ca mamă de atâtea ori, că nici nu mai ştiu a le socoti!

Am stat prea puţin cu fiecare dintre ei. Nu le-am dat şansa să mă aibă doar pentru bebeluşul din ei în acei primi doi ani de viaţă… Oare câte zâmbete am ratat? Oare câte cuvinte stâlcite zboară prin eter fără să-şi fi găsit vreodată destinatarul? Oare câte lacrimi au fost uscate de vânt şi nu de mâinile mele…

Dacă aş mai avea o şansă, aş decide să trăiesc la maximum fiecare zi! Să îmi strâng la piept puiul cât pot de mult! Mi l-aş atârna de gât, aşa cum văd că fac femeile africane şi aş simţi inimioara lui lângă inima mea, aş trăi cu el colicii lui sau primii dinţişori… Cât pot de mult! Iar, când nu îl ţin eu, l-aş lăsa cu altcineva care îl iubeşte măcar la fel de mult: cu tatăl lui, cu fraţii, cu bunicii, cu verişorii, cu unchii sau mătuşile, pentru că aş vrea să ştie că nu e niciodată singur şi că e atât de iubit!

mama-bebe

Şi aş cere ajutorul! Aş exersa în faţa oglinzii aceste cuvinte care încă nu-mi ies: „Te rog! Am nevoie de ajutor!”. M-am săturat să fiu o super-mamă! Am încercat în trei rânduri şi iată că sunt  plină de regrete! Fie că ajutorul ar veni de la soţ, de la ceilalţi copii, de la bunici sau de la o bonă, aş fi foarte recunoscătoare să îl primesc! Şi, oricât de ciudat ar suna, aş apela şi la vecini, şi la prieteni, şi la colegi… aş apela la oameni! Aş desfiinţa instituţia supremă a „sacrificiului” obligatoriu al mamei pe altarul familiei! Aş cere ajutorul dacă aş vrea să dorm o jumătate de oră sau să ies la un film cu soţul meu. Nu m-aş simţi vinovată că trăiesc şi că sunt fericită, dar nici nu aş cere permisiunea să trăiesc sau să fiu fericită!

Şi, da, voi greşi, dar nu le voi spune greşeli, ci lecţii de viaţă. Şi orice lecţie se primeşte cu recunoştinţă, nu-i aşa? Şi e ok, în fond, să-i spui şi greşeală, câtă vreme ai înţelepciunea să te ierţi şi să-ţi ceri iertare!

Mi-aş scoate din vocabular cuvântul „trebuie!” şi l-aş înlocui cu „aleg să”. Scăpând din tirania lui „trebuie!”, m-aş simţi eliberată. Nu ar mai exista corvoade, ci experienţe de viaţă. Inclusiv întoarcerea din concediul de maternitate stă sub tirania lui „trebuie!”. Cred că e principala cauză a depresiilor pe care le-am trăit! Nu a trebuit să stau doar câte un an cu Mihai şi Mateea sau nici trei luni cu Eva! De fapt, eu am ales. Dacă aş fi înţeles diferenţa, mi-aş fi scutit lungile săptămâni de frustrare! Întoarcerea se pregăteşte din vreme, se celebrează ca pe un moment însemnat din viaţă. Dacă îl anticipezi în angoase, îi transmiţi şi puiului angoasele tale. Zbuciumul tău devine zbuciumul lui. Neliniştea ta îl cuprinde. Lacrimile tale şi ale lui se împletesc de-a valma. Gândurile luminoase modifică întreg universul lui şi al tău şi îţi întind în faţă cărări senine. Asta m-a învăţat Eva şi asta aş duce mai departe!

Aş citi în fiecare zi cu el, alături de el şi l-aş obişnui de mic cu cărţile. I-aş citi mai întâi cu glas tare din cărţile mele, chiar dacă e o mogâldeaţă nou-născută, ca mai apoi, când prinde acea sclipire de interes în ochişori, să citim împreună: el pe limba lui, eu pe a mea, din cărţi de-ale prichindeilor! Ţin minte cum îmi adormeau copiii, dar eu, până nu terminam povestea, nu puteam lăsa cartea de mâini!

Şi i-aş lua un câine, un pui mic, să crească odată cu el. Chiar dacă şi câinele e o responsabilitate în sine, mi-aş asuma-o!

Dacă aş mai fi o dată mamă, aş fi mult mai relaxată. Aş lua totul mai uşor! Nu trebuie să demonstrez nimic nimănui! Nici măcar mie! Casa poate fi şi prăfuită, poate să miroase şi a mâncare arsă, copilul poate fi şi mai suplu, nu neapărat cu colăcei pe abdomen. Nu am nevoie de statui şi, oricum, nu ţi se ridică una, nu-i aşa? Dacă mama e fericită, copilul creşte în cea mai sănătoasă energie posibilă! Aş cultiva această bucurie precum seminţele de flori şi aş îngriji zi de zi plăntuţele ei! Aş elimina orice sursă de tristeţe, orice norişor, fireşte, dacă depind de mine! Cei doi ani oricum zboară şi mă vreau viguroasă la finalul lor, nu galbenă ca turta de ceară!

Nu am decât trei copii şi, poate, zilele de proaspătă mămică au apus. Dar îmi spun precum Scarlett O’Hara că şi mâine e o zi! Fiecare răsărit de soare mă transformă într-o nouă versiune de mamă şi doar de mine depinde ca aceasta să fie luminoasă şi să nu lase loc regretelor. Poate că nu mai am bebeluşi, dar, dacă i-am adus până la aceste vârste, înseamnă că e momentul să mă bucur de noi şi noi etape alături de ei! Şi poate nu e prea târziu să-i îmbrăţişez sau să le cer ajutorul. Nu e imposibil să mai greşesc şi, în consecinţă,  să le mulţumesc pentru lecţiile de viaţă prin care trecem împreună. Pot decide să scap aici şi acum de tirania lui „trebuie!”, aşa cum pot să le cumpăr un câine! Îmi pot lua cartea şi mă pot furişa să citesc lângă ei, luând totul în uşor… chiar şi tachinările lor!

Nu am decât trei copii şi viaţa e atât de uşoară pe cât mi-o fac sau pe cât mi-o doresc! Mulţumesc pentru fiecare răsărit şi pentru fiecare nouă şansă pe care mi-o oferă viaţa! Poate că bebeluşul de care doresc cu atâta ardoare să am grijă sunt chiar eu!

Pe Adriana o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Să mă ierți…

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Ema

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
22,883 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro