M-am schimbat, ați înțeles?

Catchy

18 September 2017

Undeva, între adolescență și prima tinerețe, atunci când pare că începe balul vieții, începem să ne construim o imagine de femeie care să placă în primul rând, căutăm confirmări cu prețul mulării pe așteptările celorlalți și suntem gata să ne vedem prin ochii lor mai repede decât prin ai noștri, care ni se par mai înșelători. Poate că toate femeile au trecut prin asta, poate că nu. Unele doar devin, fără să-și fi propus una sau alta, fie din lipsa modelelor, fie din lipsa interesului pentru a urma și a se conforma.

Prin urmare, cele mai multe se depersonalizează, încep să se conformeze, își anulează instinctele și își cenzurează reacțiile de teamă: dacă nu vor fi acceptate, dacă vor fi percepute ca dificile, fie în societate, fie la slujbă, fie într-o relație. Și uite-așa apare uniformizarea, dispar individualitățile, amestecuri complexe de sentimente, stări, talente, idei trăsnite, semințe de genialitate și unicitate cu care toate am fost dăruite la naștere…

Slavă cerului că eu, una, am înțeles ceva mai repede că nu voi fi un paria dacă îmi voi exprima și voi ține la propriile nevoi și așteptări, că lupta pentru a fi pe placul tuturor este curată pierdere de vreme și resurse. Nu m-a învățat nimeni cum să fac, totul a venit natural, trăind și făcând. Și cu ce credeți că am început? Am învățat să spun, fără jenă, „nu”. Momentul în care am înțeles că pământul nu se oprește în loc și că soarele va continua să răsară și să apună dacă eu nu mai fac pe placul tuturor, îndrăznind să-mi susțin punctul de vedere, să refuz sau să mă răzgândesc în legătură cu orice, ei bine, acela a fost un moment decisiv care a marcat, practic, începutul epocii în care am devenit eu însămi. Starea de bine a celorlalți a devenit, brusc, mai puțin importantă decât propria mea stare de bine și, bonus!, nici nu m-am mai simțit vinovată pentru asta.

femeie 40 de ani

După “NU”, a venit la rând să nu mă mai îndoiesc de mine, de tot ce pot eu face. Nu m-am mai simțit cumva “o impostoare” care nu merită atenția, jobul, promovarea, salariul, succesul!  Nu, frate, când chiar vin aceste recunoșteri, vin pentru că pot și le merit. Nu-mi face nimeni vreo favoare. Clar? Acum nu mai cred sunt supraestimată, nu păcălesc pe nimeni că am capacitatea de-a rezolva problemele care-mi revin, nu mă mai sabotez cu gânduri negative, nu-mi mai e teamă că pot greși. Om sunt, nu? Mare câștig, pasul acesta, vă spun drept. Cresc, învăț, dar nu voi fi vreodată perfectă. Pace!

Ce fac acum? Plec iar în vacanță, nu râdeți, de vreo doi ani fac așa. În septembrie sunt niște pachete turistice super tentante și o liniște, dacă asta cauți, pe care n-o găsești decât la început și sfârșit de sezon. Încerc să mă cunosc mai bine, să aflu cine sunt, ce vreau și ce pot. Distanța luată față de ceilalți pentru a mă apropia de mine, deșteptarea asta pe cont propriu e neprețuită. Vine cu un confort psihic necunoscut înainte. Și, după el, încep să curgă tot felul de alte atitudini noi, al naibii de binefăcătoare: nu mă mai scuz pentru cine și cum sunt, nu mai încerc ca disperata să fac altora pe plac în detrimentul a ceea ce mi-ar plăcea mie să fac, gura și ochii lumii mă interesează cam tot atât cât o fac și maimuțele care strănută.

 Știu că am ceva valoros de spus în viața asta și o voi face, fără să mă mai împiedic în prejudecățile, invidiile sau frustrările altora. Învăț să iau câte o pauză. Să respir. Să mă odihnesc. Să-mi permit să greșesc și s-o iau de la capăt. Același sau altul. Sau să renunț. Să-mi permit să nu am mereu cele mai bune răspunsuri și, uneori, chiar niciunul. Să accept că prietenii te pot lăsa baltă, că dragostea poate răni, că munca nu este apreciată, că viața poate dezamăgi, că timpul nu e mereu prietenul nostru. Însă, cât trăim, după o zi oricât de proastă, vine o nouă zi cu o nouă șansă.

Mai vine cineva într-o vacanță în Antalya? 🙂



Citiţi şi

Te-am auzit din nou spunând că nu mai ai timp

„Biserica nu ne lasă să facem sex, deci ne cere să ne iubim mai puţin”

Astfel de oameni nu pot fi niciodată şterşi, anonimi sau fără sclipire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
23,794 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro