Bijuteria care m-a eliberat

Catchy

14 April 2016

De la ultima mare criză se gândea tot mai des la divorţ. Firea analitică nu-i lăsa niciun fir nedespicat în patru, opt, şaisprezece şi aşa mai departe, desigur, inutil, căci pierdea privirea de ansamblu şi nu se putea hotărî odată. Oscilaţia între posibilităţi o menţinea plutind deasupra vieţii, fără să participe direct, fără să înţeleagă mare lucru din ce i se întâmpla, tot mai absentă, tot mai departe. Observase şi el că ceva i se întâmplă şi, bineînţeles, începuse s-o suspecteze de priviri şi gânduri străine cuplului lor. Iar starea de iritaţie creştea, pentru că nici el nu avea curajul să deschidă discuţia, nici ea nu se simţea în stare să ia, mai repede, o decizie şi să meargă pe un drum, oricare dintre ele, numai să şi-l asume odată. Dilema însă se rezolvă pe neaşteptate, aproape de la sine, când amândoi aveau deja nervii atât de întinşi, încât, dacă i-ar fi atins uşor cu degetul, ar fi vibrat înalt, precum corzile unei viori.

Era în preajma Paștelui şi, aşa cum nu se mai întâmplase de mult, ea se gândi să-i facă un cadou. Încă nu se putea hotârî dacă să fie un cadou de adio sau unul de împăcare. Căci o bijuterie, mai ales dacă este oferită de o femeie unui bărbat, are o semnificaţie puternică. Şi nu i-ar fi ales chiar orice. Văzuse ea nişte bijuterii pentru bărbaţi absolut fascinante şi, precum îi era firea, după lungi analize (o, da, faimoasele ei analize!), ştiu cu siguranţă, ceea ce rar i se întâmpla, că asta era alegerea bună: îi cumpără o splendidă pereche de butoni, iar sieşi, deşi iniţial nu avusese de gând, îşi făcu cadou această brăţară, poate intuind ceva…

Ambalat cu o discretă eleganţă, pacheţelul lui îi ardea palmele de când îl primise. Ea deja purta bijuteria fină, ale cărei sclipiri se armonizau cu ochii ei frumoşi. Aşa că nu mai avu răbdare şi îi oferi cadoul chiar în ziua în care îi sosise acasă, imediat ce el intrase pe uşă. I-l oferi fără cuvinte. El îl luă, îl privi mirat, cu neîncredere şi, fără să-l deschidă, îi apucă bărbia cu două degete, îi sorbi surâsul din ochi, o lipi uşor de perete şi o sărută. Doamne, de când nu mai făcuse el acest gest? Aproape îi uitase gustul buzelor, aproape uitase emoţia aceea puternică, ascuţită, care îi străbătea haotic corpul ori de câte ori simţea fiorul pasiunii.

sarut

Şi acolo, lipită de peretele rece, cu două lacrimi de bucurie pe obraz, cu sentimentul că răspunsul pe care îl căuta rezidă în acel binecuvântat sărut, închise ochii, îşi încolăci braţele în jurul gâtului lui. Iar gândul, trădător, o purtă către… primul ei iubit, către momentele lor de iubire fierbinte pe care timpul nu reuşise să i le şteargă de tot, poate şi pentru că şi acesta, demult, o sărutase la fel în pragul altei case, în pragul altei mari decizii, atunci când ea, cu greu, cu inima îndoită, îl alesese, totuşi, pe actualul soţ… Iar sentimentul fu atât de intens, încât, inconştient, îi murmură numele.

Şi astfel, decizia se luă singură, eliberând-o pe ea de povara unei noi alegeri. El fu acela care ceru, până la urmă, divorţul, ferm convins că există o legătură de netăgăduit între noua ei brăţară, individul al cărui nume îl auzise şoptit cu patimă şi motivul (poate sentimentul de vinovăţie? se întreba) pentru care tocmai acum ea îi făcuse un cadou atât de special, în timp ce el, curat, nevinovat, venise, desigur, cu mâinile goale…



Citiţi şi

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Prostuțule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,387 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro