Mă lași, cu toți terapeuții ăștia?

Mihaela Cârlan

15 June 2016

În 2004, actorul britanic John Cleese adresa public americanilor o scrisoare care începea aşa:

“În lumina eşecului de a vă alege un preşedinte competent şi astfel să vă fi putut guverna singuri, vă notificăm prin prezenta revocarea independenţei, care intră în vigoare imediat. Majestatea Sa Regina Elisabeta a II a îşi va relua îndatoririle monarhice… Noul vostru prim ministru, Tony Blair, va numi un guvernator pentru America fără să mai fie nevoie de alegeri viitoare. Congresul şi Senatul vor fi desfiinţate. Peste un an, va circula un chestionar pentru a stabili dacă vreunul dintre voi a băgat de seamă.”

Şi urmează un set de 17 reguli, pline de ironie şi umor englezesc, dintre care una mi s-a părut parţial aplicabilă şi nouă:

“Veţi învăţa să vă rezolvaţi problemele personale fără arme, avocaţi sau terapeuţi. Faptul că aveţi nevoie de atâţia avocaţi şi terapeuţi arată că nu sunteţi destul de mari ca să fiţi independenţi. Armele ar trebui mânuite doar de adulţi. Dacă nu sunteţi în stare să rezolvaţi lucrurile fără să daţi în judecată pe cineva sau să vorbiţi cu un terapeut, atunci nu aţi crescut destul încât să folosiţi o armă.”

Just!

femeie ceas

Acum, dacă e să ne raportăm la un context românesc similar, nu de arme sau de avocaţi ar fi vorba, ci de terapeuţi. Românii s-au descoperit “ne-dezvoltaţi” sau “ne-crescuţi” bine ori suficient, dar nu pentru că ar fi avut vreo frământare interioară legată de subiect, ci pentru că au apărut trainer-ii şi coach-ii care să le deschidă ochii şi să le propună evoluţia. Puzderie de pregătiţi la rândul lor de către alţii, care-au trecut în fugă pe la câte un curs de câteva luni, îşi oferă acum serviciile la fiecare colţ de internet. Şi fireşte că afacerea este înfloritoare. Clienţii, nu pacienţii, care doresc să “crească”, sunt adunaţi contra cost în work shop-uri (adică, ateliere) unde li se flutură pe dinaintea neuronilor sfaturi, idei, principii, concepte, reţete, tehnici pentru obţinerea succesului, a păcii interioare – garanta relaţiilor senine cu sine şi cu ceilalţi, a controlul minţii, trăirilor şi reacţiilor, şi tot restul, asociate sau nu cu tehnici de respiraţie, cu asane sau nirvane. Nelimitate sunt oricum promisele beneficii ale sondării interioarelor asistate de noii antrenori-terapeuţi. Online, telefonic, face to face, în grup sau altminteri.

Şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că în plasa ochioasă au căzut şi oameni care îşi întreceau cu mult “terapeuţii”. Care puteau fi, intuitiv, cei mai buni tămăduitori de angoase, îndoieli, mici sau mari neputinţe ocazionale, ori cele mai bune exemple personale de ceea ce musai trebuie făcut, când ceva devine musai de făcut ca să nu încremeneşti într-un proiect făcut pulbere (sau oricum s-o fi chemând mai nou prostraţia temporară consecutivă unui eşec de orice natură).

Fără să bagatelizez importanţa, eforturile şi rezultatele profesioniştilor, care rămân totuşi psihologii de meserie, pentru tot ceea ce e nepatologic în dezechilibru la un moment dat în interiorul nostru profund, rămân la părerea că ceea ce se întâmplă de ceva timp la noi, este doar un alt curent snob care dictează că e de bonton să ai un coach şi pentru psihic, să ai “oră” la dezvoltatorul personal, să faci conversaţie pe tema asta. În fapt, semne de imaturitate ori de singurătate ambetată.

Adevărat că nu suntem toţi înzestraţi cu aceeaşi anduranţă la greu, că nu avem toţi aceleaşi sensibilităţi native ori vulnerabilităţi dobândite, dar avem toţi la îndemână un decalog pe înţelesul tuturor. Pe care dacă l-am respecta în spiritul lui, spiritul nostru ar avea parte de mult râvnita armonie promisă de terapeuţi. Şi apoi, dacă cumva te-ai abătut, cu voie sau fără de voie :), ai dat de lucru masiv breslei făuritorilor de străchini, şi eşti în impas, nimic nu uşurează sufletul ca o confesiune, nimic nu alină mai mult decât compasiunea şi sprijinul unui prieten şi nimic n-ar trebui să fie mai tonic şi mai dătător de speranţă decât răsăritul soarelui în fiecare zi pe care să o priveşti ca pe o filă şi o şansă nouă.

Revenind la reglementarea propusă de Cleese, o logică simplă ar spune că dacă nu ne putem gestiona singuri situaţii de viaţă mai puţin faste, cum am putea clama independenţa, maturitatea şi cum ar putea alegerile noastre asupra unui viitor colectiv să fie legitime?

La bună credinţă şi mai multă încredere în forţele proprii, că tot viața e cel mai priceput trainer de dezvoltare personală. 🙂

Citiţi şi

Echinocţiu cu vanilie şi catifea

Gențile lui 2017

Le sunt recunoscătoare bolilor mele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,127 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro