Mă-ncearcă teama de-a nu te fi avut!

Laura Brînzoi-Nuță

2 September 2015

laura-brinzoi-nutaV-am strâns în brațe să-mi lipesc fruntea și sufletul de pielea moale și crudă. V-am simțit jocul și sufletul bătând lângă inima mea. M-am bucurat să vă simt cum prindeți viață din mine, cum fiecare secundă respirând împreună, vă aducea mai aproape. Ca un dar. Așa cum voi sunteți pentru mine de când v-am aflat.

Mi-e greu să spun ce simt. Mă tem că dacă voi căuta și recunoaște în mine ce simt deja, n-am să mă mai pot opri. Vor fi fost momente ori numai clipe mărunte când veți fi simțit poate ce zic.

Am depățit suta de examene și încă nu s-a terminat. Vin altele și mai mari. Emoții am avut, dar pe măsură ce le-am bifat, m-am mai și așezat un pic. Înaintea examenelor de anatomie din facultate nu dormeam. Din principiu și de teamă.

Apoi au venit ei. Și frică mai mare decât în nopțile când bolnăviori fiind, le vegheam somnul, n-am încercat. Am aflat o dată cu ei că nimic din ce era înainte, de fapt nu era. Nici un sentiment oricât de mare și de necuprins…tot ar mai fi cuprins ceva. Căci nu-i loc mai larg, mai plin și loc mai bun de-adunat atâta bun decât în inima unei femei ajunsă mamă. Deșteaptă și spășită devine ea, oricât de aprigă-ar fi fost mai înainte. De-acum totul are miză, e cu pecete adâncă pe suflet, nimic din ce face și simte nici nu mai pleacă și nici nu se mai uită.

mama si copilul Tonitza

©Nicolae Tonitza, Mama și copilul

Vin vremuri noi. Ei vor ști câte puțin dar mult îl vor uita. Tot ce pare obișnuit din exterior și atât de comun până la plictiseală, are atâta importanță când e legat de ce ai tu, familia ta, oamenii tăi dragi. Sună atât de banal. Copiii sunt o minune! Strigat în mulțime, fără măsura locului de unde pleacă, așa ar părea. Dar un copil e minunea la care fiecare dintre noi avem dreptul. Fără… am fi chiar atât de obișnuiți! Dacă uneori ai îndoială de divin, caută-l în îmbrățișarea unei mame și-a copilului ei. Mai mic, mai mare, de-aproape ori întors de departe.

Uneori devin tahicardică până la sufocare, preț de secunde, de teamă. Îi văd cum cresc și le simt zborul.

Aș vrea să știu să le fiu fără să le-ncalc granițele.

Să le răspund când vor și onest, fără să-ntrebe.

Să-i aștept fără să cer.

Să-i las să fie, iar asta să-mi fie mie de-ajuns., să le iubesc alegerile, nu doar să le accept.

Să le-nțeleg vorbele. Ca atunci și ca acum. Când le pricep întrutotul sensul, deși sunt incorect rostite.

Să știe că sunt atât de firești precum noi toți, dar fiecare în parte e o minune.

Și că nu-i teamă mai mare pentru un părinte, decât aceea de-a nu-i fi avut.

Pe Laura o găsiți toată aici.



Citiţi şi

De ce mai au nevoie copiii pe lângă iubirea părinților lor

Până și demonii mă respectă!

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,521 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro