Machiajul – prieten sau duşman

catchy

19 October 2010

Indiferent de vârstă, machiajul abundent adaugă un număr de ani pe care nu ţi-i doreşti nici la 20 de ani, şi cu atât mai puţin la 40. Baza pentru machiaj, pudra, blush-ul, rujul, gloss-ul, rimelul, liner-ul, fardurile pentru pleoape, folosite în exces ori nepotrivit alăturate, pot face deservicii majore. Există însă un know how care duce machiajul în zona artei şi a reuşitei. Pentru că artă ar trebui să ajungă în timp, priceperea cu care reuşim să păcălim ochiul străin că am fi ajutat cumva natura.

Baza

Cu cât se vede mai multă piele, cu atât mai bine. O piele bine hidratată arată mai tânără dacă este neacoperită de orice complex care promite minuni. Dar dacă este nevoie, foloseşte o bază de bună calitate (nu te zgârci la tărâţe!) sau un hidratant, un ton-două mai închise la culoare. O bază mai deschisă decât culoarea tenului tău va accentua ridurile fine. Alege o formulă ce conţine particule care dau luminozitate. Pentru pielea de sub ochi care se subţiază cu anii şi devine mai închisă la culoare (cearcănele), foloseşte doar pensule “blânde” şi aplică baza în strat foarte fin, altfel, zona va părea “tencuită”.

Pudra

Foloseşte-o numai pentru a reduce strălucirea inestetică din zona nasului şi/sau a bărbiei, pentru că, în orice formulă, pudra usucă pielea şi accentuează ridurile.

Blusher-ul

Nuanţarea pomeţilor poate fi un atu, sau acel “prea mult” care face diferenţa între succes şi eşec. Evită culoarea vinului roşu sau a scorţişoarei şi alege nuanţe de roz care dau luminozitate oricărui tip de ten. Aplică culoarea chiar pe punctul cel mai proeminent al obrajilor, cu o perie mare, scuturată de surplusul de pudră colorată şi ţinută perpendicular pe obraz. Apoi, înclină peria şi uniformizează cu mişcări ascendente, până spre tâmple. Ai grijă să acoperi tot pometele, fără să cobori sub linia naturală a acestuia, pentru ca “bujorii” să arate cât mai naturali.

Rujul şi gloss-ul

Sunt elementele care pot schimba în doar câteva secunde aspectul feţei. Indiferent de starea de spirit, nu ar trebui să ieşi din casă nerujată. Dacă ai buzele subţiri, nu folosi culori strălucitoare, nuanţe închise, metalice sau iridescente. Alege nuanţe calde de roz sau mai bine, gloss-ul, care dă iluzia de buze mai cărnoase. Nu încerca să-ţi măreşti buzele cu ajutorul creionului, depăşind conturul lor natural. Efectul este grotesc. Şi încă ceva: hotărăşte-te care parte a feţei doreşti să o scoţi în evidenţă – ochii sau buzele. Niciodată, amândouă! Dacă ai ales ochii, buzele vor fi aproape nude, dar hidratate şi discret lucioase. Dacă ai ales buzele, conturul şi culoarea aleasă trebuie să fie impecabile, fiindcă acolo se vor duce mai întâi privirile.

Rimelul şi liner-ul sau creionul

Sunt cele mai aproape de ochi produse de machiaj. De aceea trebuie să fie de bună calitate şi neapărat în termenul de garanţie care, pentru rimel, este de doar şase luni de la desigilare. Uită că ai pleoapă inferioară când vine vorba de liner, creion sau rimel. Ochii vor părea mai mici şi vei scoate în evidenţă cearcănele şi ridurile. Creionează sau pictează ascendent doar pleoapa superioară, subţiind spre coada ochiului, dar fără să o depăşeşti. Alege cea mai închisă nuanţă de negru şi aplică pe genele superioare, separându-le atent, dupa ce le-ai curbat cu cleştişorul special (îţi ia doar 10 secunde). Negrul va accentua prin contrast albul ochilor iar genele întoarse vor face ca ochii să pară mai mari.

Fardurile pentru pleoape

Se aleg obligatoriu după calitate şi se asortează în funcţie de ţinută şi momentul zilei. Un sfat: puţin “sclipici” în colţul interior al ochiului, pe mijlocul pleoapei şi pe arcadă, ajută. Exclus, la coada ochiului, unde amplifică ridurile.



Citiţi şi

Femeile din Palestina

Când au ciclu, sunt izolate

Chiar s-au terminat bărbații?!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,246 views

Your tuppence

  1. Genţile noastre preţioase, focare de infecţie? | Catchy / 16 May 2013 12:39

    […] de fiecare a cincea poşetă din dulap , mai aflaţi şi că mânerul e mic copil faţă de cutiuțele cu produse cosmetice – sunt tot așa de ticsite de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cenuşăreasa mi-a “mâncat” fiica | Catchy / 29 March 2012 14:35

    […] Disney, păpușile Barbie, culoarea roz, concursurile de frumusețe pentru copii, machiajul pentru copii, jucăriile și, cum putea să lipsească din listă, Hanna Montana, toate sunt atent […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Gabriela Romaria / 27 October 2010 19:41

    Foarte interesant! Desi de multe ori am aplicat si eu atunci cand ma pregateam sa ies undeva seara, la o cina in doi, la restaurant sau un party, pot spune ca am invatat cateva trucuri noi! Multumesc!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro