Mai bine scriam despre eşarfe

Marius Constantinescu

4 November 2015

Marius Constantinescu…că, na, cu asta îmi ocup nişte minute în uluiala generală. Când nu citesc despre colegi care, la 27 de ani, nu mai sunt, când nu ascult la radio la ce spital e nevoie de mai mult sânge, când nu cobor să vorbesc cu un prieten care s-a întors de la pneumolog să vadă ce mizerii a inhalat până să iasă din iadul cu damf de burete lichefiat de la Colectiv, când închid televizorul unde 31 se transformă în 32, când nu-l mesăngiuiesc pe un prieten medic la Spitalul de Arşi, cu care, altfel, fac cele mai deşuchiate glume, dar nu acum („sunt obosit şi încărcat”) intru, cu creier amorf, pe eBay.

Ceea ce, pentru unii, e Candy Crush Saga, pentru mine e o licitaţie fără zvâc pentru două eşarfe cu semnătură celebră. Mi-am stabilit un prag, l-au depăşit alţii, pierd ca un domn, dar rămân cu ochii în arabescuri de mătase, în fractali, păsări, crengi cu fructe şi descrieri: mint condition, crisp and clean, a collector’s item… Nu stau mult, doar câteva minute. Tab-ul reţelei de socializare e chiar lângă. Click.

frumusețea fără grație e un suflet fără momeală:neademenitor

Din nou. Multe din chipurile pe care le văd sunt metamorfozate în pătrăţele negre. Ochii baleiază peste date, strigăte, chemări, mobilizări, invitaţii, marşuri. Printre ele, un filmuleţ, înrămat într-o puzderie de hashtag-uri: #jointhe…nation, #styleisthenewblack, #somuchfun şi aşa mai departe. Mă uit la dată, clar e de acum câteva… ore? Ok, mă uit la clip: stylish, black and white, fashion statement. Frumos, profi făcut. Îmi place. Mi-ar fi plăcut infinit mai mult dacă l-aş fi văzut mâine, răspoimâine sau peste o săptămână. Ştiu că perioada de doliu s-a încheiat în mod oficial, dar pe foarte mulţi ponderea i-a îndemnat să îşi pună o frână şi să îşi adapteze vorbele şi gesturile publice la culoarea cernită a cerului sub care trăim.

Dacă ţi-ai făcut o profesiune de credinţă din a-ţi ambala viaţa de poveste în cea mai glamuroasă poleială, treaba ta, fiecare e liber să se marketeze cum vrea. Dacă viaţa de poveste e o înşiruire de vacanţe, press trips, lansări, show-uri, testări, vacanţe, probe, vacanţe, tot respectul, vei avea ce să le povesteşti copiilor şi nepoţilor. Dacă în acest univers fondant există şi capitole negre, triste, tăcute, îmi pare rău şi apreciez discreţia. Dar dacă eşti om de comunicare, persoană publică, formator de opinie, om de presă (cel puţin pe cartea de vizită sau în caseta redacţională) şi singurul lucru pe care îl ai de spus în spaţiul non-privat este cum te-ai distrat încercând nişte accesorii, atunci nu te supăra dacă alţii vom considera că acesta e un faux pas mai mare decât asortarea poşetei cu pantofii. Fără patimă, fără frustrare, fără obidă, fără duşmănie. Doar cu mirare. Am mai spus: câteodată, a tăcea (din gură, din ochi, din degete şi taste) e cea mai simplă şi eficientă formă de respect. Pentru ceilalţi şi pentru tine însăţi (însuţi). Şi eu aş fi vrut să scriu despre eşarfe. Dar nu mi-a venit şi nu îmi vine să scriu despre mai nimic. Atât azi.

Citiţi şi

Tu n-ai avut trecut, te-ai născut în timp ce tastai?

„Vă rog să vă dezbrăcați. De tot!”

Îmi plăceau iubiții mamei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
861 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro