Mai vin şi mâine

Ana Barton

1 October 2014

Ana BartonEram numai noi două în vara aia. Plecaserăm din Bucureşti într-o dimineaţă-prunc şi ajunseserăm la Constanţa pe la prânz. Eu şi Rada, fata mea. Vară-mea, Cristina, şi bărbatul ei ne aşteptaseră cu şniţele, o ciorbă acră şi bună şi cu prăjituri. Şi cu dragoste. În anii din urmă, ne văzuserăm rar şi pe apucate.

Nu mai fusesem nici eu la mare de prin ’96. Acum, era 2004. Rada era de doi ani şi jumătate şi avea viziunea unui cintezoi asupra vieţii. Armonioasă din fire, se şi purta mereu ca unul. Verii mei ne-au hrănit, am luat căruţul conţinător de copil şi-am descălecat pe faleză, să vază copchilu’ apa cea mare. I-a plăcut aşa de mult, că n-a scos o vorbă. N-am ştiut să interpretez liniştea asta, ba chiar m-am temut c-am bătut atâta drum, şi ea te pomeneşti că n-o suferi marea.

Ne-am întors spre seară din promenadă, cu un copil ostenit ca un cosaş vrednic. A doua dimineaţă, am pus cucu’ să ne scoale înainte să se lumineze, s-ajungem la plajă repede, că ultraviolete şi alte beneficii. Am extras fata din ţarc, hrănit, îmbrăcat, aşezat în căruţ. Şi purces.

Am găsit un loc mai spre capu’ plajei, către Năvodari. Am dat să-ntind bucata moale de plastic, pe care mi-o dăduse vară-mea, pe nisip. Ieşisem din spital de o săptămână, iar doctoriţa fusese categorică: să nu mă vadă soarele, să nu gust apa mării. Aşadar, rog eu ca o mamă-n cunoştinţă de cauză un copil de doi ani jumate să şadă frumuşel lângă mine până-mi scot eu cazemata-n care să mă-nvelesc. Aş! Numai ce-am apucat să m-aplec, şi copilu’ nu mai era.

Meduza

Noroc că m-aşezasem în buza mării, aşa că dintr-o juma’ de pas am extras copilul din apă şi-am început să-i scot din gură pumnul de nisip, alge şi scoici pe care şi-l îndesase într-o secundă. Avea ochii mari de plăcere. Ai fi jurat că mestecă zmeură. M-am întorsc cu Rada de-o aripă, iar cu mâna dreaptă am reuşit să despachetez şi să-ntind. M-am înfofolit ca o doamnă care face plajă-n tundră şi i-am dat drumu’ la apă.

A fost foarte frumoasă prima zi. Ăsteia mici nu i-a ajuns un set cu greble, lopeţi şi găleţi, nu, a avut nevoie de două, ca să poată transporta cu spor toate meduzele vânate la o ieşire-n… larg. Spre după-amiază, nu mai aveam voce, aşa că la-ntoarcerea acasă mi-am cumpărat şi-un fluier de plastic. Pe care însă nu l-am folosit, că nu eram singure-ntre vacanţişti. Iar ei erau nevinovaţi de faptul că eu venisem la mare cu un batracian, nu cu un om.

În ziua următoare, am găsit un loc lângă o mamă, un tată şi-o fetiţă de vreo opt ani. Frumoasă, creativă şi foarte bine educată. Făcea universuri din nisip şi câteva jucării colorate. Rada mea s-a fascinat pe loc şi nu i-a dat o clipă pace bietului copil. Eu o luam, o duceam în apă, o plimbam pe plajă, îi arătam zmeie, valuri, umbrele, costume de baie, sticle de plastic, Doamne!, orice, numai să nu sugă tot sângele din copilul ăla pentru care făcuse o obsesie.

Părinţii fetiţei îi tot spuneau să fie înţelegătoare, empatică, bună şi blândă. Că asta mică nu vrea să-i strice castelele, soldaţii, podurile şi câmpurile şi nici să-i arunce jucăriile cât colo. E doar un copilaş care vrea şi el să se joace. Însă eu empatizam cu jefuita, nu cu a mea. Mi-am amintit cum mă duceau şi pe mine ai mei în vizită la oameni care aveau copii mult mai mici decât mine şi mă somau să fiu drăguţă. Asta mai era cum mai era, dar când veneau oamenii ăia-n vizită, cu tot cu progeniturile lor, viaţa mea se dădea o dată peste cap şi se făcea o neagră dramă.

După alergătura mea lungă, întru distragerea Radei şi lăsarea fetiţei în joaca ei, s-a făcut şi seară. Să plecăm, aşadar. Vecinii şi-au strâns cearşaful, şi-au luat copilul de mână şi ne-au salutat cum se cade. Copila lor s-a apropiat de a mea şi-a mângâiat-o pe capul năzbâtios. Rada, încurajată şi având un acces de fericire, se uită cu speranţa criminalului mic şi fraged, care încă nu ştie însemnătatea expresiei „în serie“, însă potenţial are, şi-i spune: „Fetiţo, mai vin şi mâine.“

Citiţi şi

Sex, normal, că doar nu-s chiar așa bou

Mâine ar putea fi prea târziu

Dacă eşti adevărat, totul se aşază

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,797 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro