Mama ei de depresie!

Camelia Cîmpean

30 August 2015

Cîmpean CameliaPe hartă, Uricaniul este cel mai întins oraș din România. Asta cu tot cu gospodăriile momârlanilor, cu pășunile lor, cu crestele Retezatului și cu blocurile din orașul vechi, blocuri ridicate de nemți, după război și extrem de valabile și astăzi.

Și pe cât este orașul de întins și oamenii de diverși – deh, la mină au fost aduși, mai mult pe sus, oameni din toate colțurile țării – se pare că nimic și nimeni nu se pierde. Așa se face că m-a găsit și pe mine, acum vreo doi ani, o blestemată de depresie, dar știi, de-aia reaua care se lasă cu urlete, cu gânduri negre și stări de vomă ori de câte ori trebuie să mă dau jos din pat, sau trebuie să mă spăl sau, Doamne–ferește, să fac vreo treabă casnică prin odăile, altădată atât de dragi, ale apartamentului meu.

Ca să nu mai vorbesc că, după treizeci de ani de muncă, am ajuns să caut motive, dimineața, să nu mă duc la serviciu. Deși, credeți-mă, îmi iubesc biblioteca și copiii de la școală tot atât de tare pe cât urăsc blestemăția asta care încearcă să mă țină departe. Mă scutur de ea în fiecare dimineață, o scot din toate buzunarele pe care le posedă fustele, pantalonii sau sacourile mele și ea, vicleană și alunecoasă, se prelinge în poșete sau în ghete, că pantofi nu mai port de ani buni, de când un calapod rebel mi-a bătut călcâiele până mi le-a deformat.

Dar astă–seară am învins-o. Chiar dacă nu definitiv, că nimic bun pe lumea asta nu durează o veșnicie și, tocmai de aceea, orice victorie trebuie sărbătorită.

Printr-un fericit complex de împrejurări, manifestările prilejuite de Zilele orașului Uricani, au loc taman sub balconul meu. Ca în poveștile cu trubaduri și prințese îndrăgostite. Și poveștile de dragoste au darul de a te scula, la propriu, din morți.

leo-iorga

L-am văzut pe Leo Iorga. Un Leo Iorga care a stins luminile pe scenă ca să poată urca cele câteva trepte, susținut de oamenii din staff-ul tehnic, care s-a așezat cuminte pe scaunul dinainte pregătit și și-a rezemat cârjele de spătar. Apoi a început să vorbească. Să spună că nu se simte bine și că va cânta susținut de colegii și prietenii de-o viață, că formația lui, Pact, are un nou membru care îl completează și–l ajută când îl lasă puterile. Și eu n-am mai fost în balconul de la etajul patru. Eram la cabana Rusu, din masivul Parâng, în anii optzeci, băieți și fete care petreceau fără griji, într-un septembrie ruginiu cum numai în munții noștri poate să fie. Și, amețit de bere, de culorile înconjurătoare, de colegii săi de muncă, băiatul inimii mele de atunci și de acum, se trezește vorbind:

– Vrei să fii soția mea?

Hodoronc – tronc, după un an jumate de ținut de mână, de șoptit la ureche și de pipăit la colțul blocului, la colțul care nu se vedea de la geamul bucătăriei, de unde ochii de vultur ai mamei despicau și perdelele cele mai opace. Nu glumesc, așa era pe atunci, onoarea mai presus de toate. Un an jumate în care nu am vorbit niciodată, dar niciodată, despre căsătorie. Mi-a fost frică și să mai respir, am bâiguit ceva atât de încurcat că nici eu nu am știut ce, dar el a priceput că vreau să vorbim dimineață. Și a fost de acord. Ce noapte, Doamne, ce noapte! Dacă nu mai vrea mâine? Dacă a fost doar ca să mă pună la încercare și acum râde de zbuciumul meu? Dacă a fost atât de beat, încât nici nu-și va mai aduce aminte ce a zis?

Și dimineața a venit firesc, fără s-o doară capul ca pe mine.

Și a trecut și micul-dejun, ne-am făcut bagajele să plecăm acasă … eu mută ca peștele-n acvariu. Și din magnetofonul din cameră picura un Leo Iorga furtunos: ”în fiecare dimineață/aș vreau să fiu cu tine”.

– Eu am fost amețit aseară, dar știu ce am întrebat. Tu n-ai băut, dar tu nu știi ce să răspunzi, nu-i așa?

Lumeee, lumeee … Leo Iorga cântă După ani și ani, și mama ei de depresie dacă o să o las să-mi întunece iubirea vieții mele de atunci și de acum!



Citiţi şi

“Mie nu mi se poate întâmpla!” Oh, ba da!

Nu fi tristă, acum îl ai

L-am șters pe unu’ din listă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,237 views

Your tuppence

  1. roxana / 3 February 2016 18:06

    Doamna…depresia nu are nicio sansa cu dumneavoastra.Va garantez!Multumesc pentru portia de râs!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Belle dImagination / 30 August 2015 20:46

    Doamnă, mulţi ani fericiţi înainte!
    Mai sunt şi alţii care au trecut/ trec pe drumul ăsta plin de glod şi cu mine anti-personal ascunse. Dacă aveţi nevoie de ajutor, nu ezitaţi, mi-aş dori să vă pot ajuta, aşa cum şi eu am fost ajutată tot de o doamnă pe care am cunoscut-o aici.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  3. Didina / 30 August 2015 18:12

    Cu un primar îmbuibat, însurat cu o pitipoanca blonda, care nu știe decât sa organizeze serbări câmpenești în stil comunist si sa defileze cu mașina de teren cumpărată din salariul de bugetar….si pe mine m-ar apuca depresia.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro