Mamă, mă strâng pantofii!

Adriana Manolică

16 April 2015

Adriana ManolicăIată o propoziţie care sperie! Cred că ar trebui trecută pe lista neagră a propoziţiilor: odată spusă, să nu mai fie repetată în veci! Mamă fiind, numai când o aud, simt cum părul mi se tapează natural (şi chiar nu am nevoie!)!

Curajoasa de mine s-a decis să-l înfrunte pe bau-bau într-o luptă care pe care! Dar cine e de fapt bau-bau? O fi regretul după banii care îmi zboară pe sub nas? Este! Ştiţi cât costă încălţările pentru un copil? Enorm! Şi cum vrei ce-i mai bun pentru puiul tău, nu faci nazuri. Dar îi creşte picioruşul atât de repede şi constaţi că ce i-ai luat acum câteva luni deja e mic… Frustrant bau-bau, îmi zic! OK! Atunci să nu mai luăm numai încălţări din piele, că nu are rost să-ţi vinzi un rinichi că să le iei! Luăm altceva, că sunt mai ochioase şi nu sufăr dacă-i rămân mici! Bun! Deci l-am biruit pe primul bau-bau. Următorul!

Care să fie? Timpul pierdut! Zbor din magazin în magazin cu copilul mofturos după mine. Eu îi arăt modele care mi se par atât de drăguţe şi mi se răspunde invariabil: „Poate pe vremea ta se purta aşa ceva! Că pe vremea mea nu!”. Sunt contrariată! Nu sunt chiar matusalemică, dar oridecâteori merg cu ei la cumpărături au ei grijă să mă eticheteze aşa! Nu îmi mai permit luxul să cumpăr ceva fără să-i consult, că ajung să le dau mai departe aşa cum le-am luat. Acum merg pe mâna lor şi cumpăr nişte ciudăţenii, dar măcar le poartă! OK, bau-bau, am înţeles! Cumpăr pentru ei, nu pentru mine!

am crescut, mama

Alt bau-bau? Mai e unul transparent ca o fantomă, dar mare cât casa: îmi cresc copiii! Se fac tot mai mari şi gata, nu vor mai fi copii! Aş vrea să opresc timpul în loc şi să-i ţin pe lângă mine, dar nu se poate! Din pantofi în pantofi trecem de la o etapă la alta. Şi toate sunt legate: încălţările cu hăinuţele, instrumentele de scris cu caietele, cărţile cu tabletele, Zâna Măseluţă cu aparatul dentar… Copiii cresc, iar noi îmbătrânim… Poate şi asta e o lecţie: ei cresc frumos, noi îmbătrânim frumos, ei au nevoie de noi, noi avem nevoie de ei. Puternic bau-bau!

Acum, cică sunt pregătită! Eva – iada cea mică – a aruncat buzduganul şi acesta s-a înfipt în creierul tuturor! Mateea, Mihai şi Mircea ne-au urat mult succes şi ne-au anunţat că nu ni se alătură. Ultima oară când am fost cu ea, a probat tot ce s-a putut în trei magazine! Totul a durat două ore, spre disperarea noastră şi a vânzătorilor! Dar Eva este un foarte bun profesor pentru mine. Ea m-a învăţat că în viaţă nu trebuie să faci compromisuri, indiferent ce spun ceilalţi. Ea ştie ce vrea: caută, bineînţeles, utilitatea, caută comoditatea, dar ele fără plăcere sunt zero. Şi e dispusă să ne înveţe şi pe noi această lecţie, plus sfânta lecţie a răbdării şi a iubirii necondiţionate, pentru că nici pentru ea nu e uşor să îndure două ore privirile otrăvite ale celor din jur şi ironiile muşcătoare ale fraţilor ei. Ea le învaţă prima, iar apoi ne învaţă pe noi.

Pe Eva o strâng pantofii. OK! Toate fricile şi frustrările adunate au ieşit la suprafaţă! Cu ele înainte şi cu Eva de mânuţă vom merge din magazin în magazin să învăţăm noi lecţii. Dar pot să mai beau măcar o cafea înainte de plecare? Că se anunţă o zi luuuungă!



Citiţi şi

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Ema

Am strâns-o în brațe cu toată puterea mea de copil de 10 ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,078 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro