Mamă singură, ajută-ți copilul să-și iubească tatăl

Mirela Retegan

7 February 2015

Mirela 2„- Mama, tu ai putea să stai atât de departe de mine și să mă vezi așa de rar cum face tata?”, m-a întrebat Maya acum câțiva ani.

“- Nu, mama! Doamne, cum să pot așa ceva?!…”

“-Vezi, tata e puternic”- a conchis ea, iar replica m-a lăsat fără cuvinte. A devenit bancul preferat al grădiniței la care mergea Maya, iar teacher Lili de la Mell îl povestea tuturor mămicilor.

Mi s-a părut nedrept, incorect să creadă că tatăl ei e mai puternic decât mine. Am retrăit toate nopțile în care ea era bolnavă și el în altă parte, toate diminețile în care m-am trezit să o pregătesc pentru grădiniță, toate serile în care am adormit-o și i-am citit povești, toate vizitele la stomatolog, toate ocaziile în care am refuzat invitații în cluburi, la petreceri, întâlniri. Ca să-mi spună acum că el este cel puternic, iar eu sunt slabă și incapabilă să stau departe de ea și să o văd atât de rar.

Apoi mi-am amintit ca Maya era exact ce mi-am dorit: un copil cu suflet întreg, pe care să nu-l implic cu nimic în problemele noastre nerezolvate. Mi-am amintit cât de mult mi-am dorit-o și cum eu am fost cea care a purtat sarcina. Și cum m-am simtit cea mai norocoasă femeie din lume când m-am uitat la testul acela cu doua liniuțe gândindu-mă: Să-i spun, să nu-i spun… Oare cum o să reactioneze? E momentul potrivit? Sper să-și dorească și el…

Plecând de la momentul acela în care aflăm că suntem însărcinate și ne aparține exclusiv decizia de le spune asta și altora, am dezvoltat o teorie: cred că FEMEIA nu este însărcinată doar să aducă pe lume copii. Ea primește o sarcină pe care o duce singură nouă luni. Nu știu de ce unele femei cred că sarcina lor durează doar nouă luni. Eu cred că un copil rămâne sarcina femeii până la capăt și trebuie să-i poarte grija toată viața. Așa cum Fecioara Maria a rămas lângă copilul cu care a fost însărcinată, împotriva întregii lumi, uneori având pe cineva lângă ea, alteori nu. Unele dintre noi au norocul să-l primească pe „Iosif”( un tată responsabil și prezent în viața lor și a copiilor lor), altele nu.

father-daughter-memory

Au fost momente în care l-am urât pe tatăl copilului meu din toată ființa mea. Au fost zile în care aș fi vrut să dispară din viața mea pentru totdeauna. Dar mi-am înghițit toate cuvintele nepotrivite, am tras aer în piept și m-am gândit la un singur lucru: dacă mie mi se întâmplă mâine o tragedie, copilul meu va rămâne cu el. Și am încercat să-mi imaginez cum își face copilul meu bagajul și se mută cu un om despre care a auzit numai mizerii, pe care îl consideră cel mai mare dușman, bărbatul pe care mama ei îl ura și pe care, la rândul ei, a învățat să-l urască. Nu m-a lăsat sufletul să-i fac asta. Și chiar dacă pe mine mă zgâria fiecare cuvânt nerostit, chiar dacă fiecare jignire înghițită îmi stătea în gât, ea a auzit în fiecare zi că tatăl ei e minunat, că sigur nu reușește s-o vadă mai des doar pentru că e foarte ocupat, altfel ar căuta-o în fiecare zi și că singurul motiv pentru care nu răspunde la telefon este pentru că i s-a descărcat bateria.

N-a fost ușor să-mi reprim toate insultele pe care i le-aș fi adresat, să-mi ascund nemulțumirile și să-mi fardez lacrimile. Mi-am urlat greutatea în mașină, cu muzica dată la maximum în difuzoare. Le-am interzis tuturor celor din apropierea mea să spună vreun cuvânt urât despre el sau să facă vreo afirmație nepotrivită. I-am construit o imagine la fel de frumoasă ca aceea pe care o vedeam în ziua în care mi-am dorit un copil cu acel bărbat. Și asta a rămas imaginea mea despre tatăl copilului meu.

Ura dintre noi s-a stins. I-am dat timpului timp să ne iertăm și azi copilul meu are o relație minunată cu el. Eu știu că, în afară de mine, nimeni nu o iubește pe lumea asta mai mult decât el. Că orice-ar fi fost între noi, el e tatăl copilului meu și ar face orice pentru ea. Iar Maya are dreptul să fi crescut cu sufletul întreg: liberă să-l iubească la fel de mult cum mă iubește pe mine.

Viața mi-a dat multe exemple. Prietena mea dragă a respectat dorința fetiței ei de a locui cu tatăl la 600 de km distanță, chiar dacă ea avea custodia copiilor. Fetița ei a considerat-o pe ea cea puternică și a dorit să rămână să-și susțină tatăl. Eu i-am știut prietenei mele toate frământările, toate nopțile nedormite, i-am văzut ochii plânși în fiecare dimineață, i-am fost aproape ani întregi în care ea a trăit toate grijile unui părinte fără a putea fi lângă copilul ei. Cunosc un bărbat care, deși nu locuiește împreună cu copilul lui, trăiește zilele fără el așteptând întâlnirile stabilite printr-o sentință judecătorească.

Și-atunci nu pot să nu mă întreb: care dintre noi e cel puternic? Cine îmi dă mie dreptul să dau verdicte, de ce mă cred eu superioară? Habar nu am. Nu știu nici ce-a fost în sufletul lui când a plecat, nu am eu dreptul să judec. EU am primit o sarcină. Și-am înțeles că o mamă nu e însărcinată doar nouă luni, ci rămâne însărcinată toată viața! Și ca sarcina mea e să am grijă nu doar la ce mănâncă, unde doarme sau cu ce se îmbracă, ci tot în sarcina mea intră și sufletul ei. În sarcina mea cade ca ea să-și iubească tatăl.

Pe Mirela Retegan o găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Căutări…

Îl vrei. Stai, fugi sau fugi și te împiedici?

M-am privit ca şi cum m-aş fi văzut întâia oară…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
21,001 views

Your tuppence

  1. Geta / 25 November 2016 20:22

    Da, interesantă atitudine. Asta presupunând ca acel tata e interesat cât de cât de copilul lui. Când un tata pleacă dinainte de nașterea copilului si nu mai da nici un semn de viața de ce sa dau speranțe deșarte copilului meu? Sa stea sa aștepte si ea pe cineva care promite si nu vine, sa o rănească si pe ea cum m-a rănit si pe mine? Nu, din păcate, foarte putini bărbați știu cu adevărat sau sunt interesați de copii lor. Si nu manrefer numai la mine, trebuie sa ma uit doar in jurul meu si e plin de exemple. Trist!

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  2. flo / 11 October 2016 8:52

    Sunt tata cu gemeni, despartit de aproape un an.Mama lor a plecat in localitatea de bastina vine odata pe an sa-i vada.N-o vorbesc de rau, n-am vorbit-o niciodata.Sunt convins ca in caz de tragedie vor avea unde merge.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  3. Bianca / 15 August 2015 19:32

    Viziunea aceasta este extraordinara. Un copil are dreptul sa-si iubeasca ambii parinti si sa fie iubit de ei amandoi.
    Cat despre o persoana puternica in ideea unui sot ce nu ia custodia copilului, asta este de discutat si rediscutat. Doar pentru ca unii nu stiu cum sa abordeze o problema, iar altii sunt mai pregatiti decat ei, nu inseamna ca primii fug de abordarea problemei.
    Pe langa asta, in prezent mama are prioritatea cand vine vorba de custodia copilului.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  4. Avril / 11 February 2015 23:58

    Ai tot respectul meu, Mirela! Esti nu numai o scriitoare talentata, dar si o mama inteleapta! Tatal baietelului meu a plecat dupa alta cand Sebi nu avea decat doua luni de viata… Si eu le-am interzis alor mei sa il vorbeasca de rau in fata copilului, ba chiar m-am certat cu “prietene” care imi spuneau ca pe om il doare in dos de copil. Am refuzat, pur si simplu am refuzat sa cred ca barbatul pe care il adorasem si cu care zamislisem un suflet poate fi atat de indiferent. Au trecut cativa ani si el s-a intors cu toata dragostea catre copil. Acum fiecare dintre noi doi este fericit cu altcineva, iar copilul nostru se bucura de dragostea a patru parinti. Iar eu dorm linistita, cu sufletul impacat, ca am putut ierta o tradare, ca mi-am ascultat sufletul, si nu gura lumii. Pana la urma, nimeni nu e perfect. Si daca Dumnezeu, in maretia Lui, ne poate ierta si pentru cele mai atroce crime, cum ar fi avortul, noi de ce nu ne-am putea ierta intre noi?

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 27 Thumb down 0
    Reply
  5. Andrada / 9 February 2015 10:32

    Sunt perfect de acord ca trebuie sa facem tot posibilul ca tatal sa aiba o relatie buna cu copilul dar de aici si pana la a numi persoana respectiva puternica este cale extrem de lunga. Daca poate fi numita persoana puternica cea care fuge de responsabilitati, care prefera compania prietenilor decat cea a copilului, familiei atunci inseamna ca valorile cu adevarat importante chiar nu mai exista si eu sincer nu cred ca am decazut chiar asa de mult ca specie. Din punctul meu de vedere persoana puternica este exact aceea care sta alaturi de copil atata in momentele frumoase cat si in momentele grele, lucru pe care “persoana puternica” indiferent de motive nu o face.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 7
    Reply
    • Avril / 12 February 2015 0:11

      Nu autoarea este cea care l-a numit pe tata puternic, ci fetita. O fetita pe care mama a ales s-o tina departe de ura care a existat intre ei. Si bine a facut! Copiii se nasc perfecti din punct de vedere emotional. Se nasc fara frustari, ranchiuna, ura sau sentimente de vinovatie. Unii parinti aleg din pacate sa le strice aceasta perfectiune pe parcurs, scotandu-le pe ochi si pe nas toate sacrificiile pe care ei – ca parinti singuri, le fac pentru ei. Asa ajung unii copii la adolescenta sa se considere o povara pentru parinti. Asa devin ei adulti cu probleme de incredere in sine. Oare cand vom intelege ca unui copil trebui sa ii lasi paradisul intact???

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 0
      Reply
  6. Iza / 8 February 2015 10:47

    Nu poti invata copilul sa iubeasca. Iubesti daca esti iubit, sentiment care vine de la sine.Iar pe copii nu-i poti minti. Degeaba ii spui copilului sa-si iubeasca tatal, daca el a fost “putin ocupat” vreo 15 anisori , nu a fost niciodata langa el cand a avut nevoie , ar fi vrut sa fie si el in rand cu ceilalti copii dar nu s-a putut…Textul de mai sus este doar beletristica, fara o legatura anume cu realitatea.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 34 Thumb down 9
    Reply
    • Iulian / 10 February 2015 14:38

      În ce constă iubirea celui care a părăsit?
      Oare e suficient să-i spui copilului, la telefon, că “tata te iubeşte şi TREBUIE să vii să dormi cu tata”? Este iubire părintească să vii să-ţi vizitezi copilul neapărat cu martori după tine, fără a -i aduce măcar o Eugenie, după 6 luni de absenţă? Este iubire paternă oare să-i spui mamei, în faţa copilului, că ea, mama , e doar tolerată lângă copil?
      Este iubire paternă ca periodic, să depui câte o reclamaţie la Autorităţi, care, de fiecare dată se dovedesc nefondate? sau să târăşti prin judecătorii aceeaşi mamă, cu cereri trimise prin fax, de pe alte meleaguri, de la mii de km. distanţă, la care nici măcar nu te prezinţi?
      Iubirea părintească este un sentiment complex, bazat pe afecţiune, ataşament, spirit de sacrificiu.
      Eu, ca tată nebiologic, simt că ofer această iubire părintească fiului soţiei mele, spre deosebire de tatăl care îmi hărţuieşte familia.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 35 Thumb down 1
      Reply
    • Diana / 24 November 2016 16:24

      Am crezut pentru o secunda ca sunt singura care nu este de acord. Am si eu o intrebare ..ce ii spui copilului cand isi vede tatal o data pe an iar in putinele dati in care o suna, ii promite un cadou de Craciun iar apoi uita de copil si de cadou? Nu sunt de acord. Poti face chestia asta pana cand copilul respectiv ajunge sa gandeasca si singur , Iar atunci el va realiza ca tu l-ai mintit, tu singura persoana din viata lui.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 1
      Reply
  7. Vasile / 8 February 2015 9:13

    F. frumos articol, felicitari doamna Mirela.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  8. mirela retegan / 7 February 2015 19:17

    foarte frumos spus. eu exact asta am facut.
    “Mie mi se pare ca ajuti copilul daca sa te dai la o parte dintre el si celalalt si-i lasi sa aiba relatia care poate fi.”- despre asta am scris.

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  9. Andi V. / 7 February 2015 15:43

    Multi parinti aleg sa-i foloseasca pe copii ca arme in luptele dintre ei si mi se pare foarte trist pentru ca ei sunt singurii complet nevinovati in dizolvarea unei relatii. Mie mi se pare ca ajuti copilul daca sa te dai la o parte dintre el si celalalt si-i lasi sa aiba relatia care poate fi. Stiu situatii cand s-a incercat fortarea unei imagini optimiste: trebuie sa-l iubesti, trebuie sa-i scrii… si celalalt nu catadicsea sa raspunda la felicitarea de Craciun sau sa dea un email de ziua fetitei. N-a functionat si, la 12 ani, fata a spus ca nu mai vrea sa faca nimic din toate acestea. Imi pot numai imagina ce dezamagire crea pentru copil fiecare speranta intr-un raspuns. Aidoma, asa cum din nefericire se intampla mai adesea, sa-l privezi pe copil de o relatie implinita cu celalalt – in numele mizeriilor ce ti s-au facut – e un act de profund egoism.
    O relatie totusi, se creeaza in moara de zi-cu-zi, in lucrurile mici, nu in ziua de nastere sarbatorita cu torturi magnifice si ponei. Multi parinti – adeseori partea barbateasca – nu inteleg aceasta la timp. De multe ori se trezesc la realitate si regreta lipsa unei relatii adanci cu copilul – dar timpul nu poate fi dat inapoi.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 0
    Reply
    • O mama / 9 February 2015 16:37

      Sunt si multi parinti care nu-si vad copiii ( in special parte masculina) pentru ca parintele cu care locuieste i-a alienat parental si ii indeparteaza in mod voit.
      E cumplit sa suni sa nu ti se raspunda, sa astept cu orele in ploaie poate copilul tau va cobori, sa cauti la toate scolile din cartier sa vezi unde iti invata copilul pentru ca celalalt il ascunde de tine.
      Textul este frumos insa nici autoarea nu a zis ca este universal valabil. Sunt cazuri in care un parinte dispare in neant sau se poarta urat sau pur si simplu nu e interesat. Ea s-a referit strict la cazul in care dupa divort, o mama singura in ciuda proprilor sentimente negative isi lasa copilul sa aiba o relaie frumoasa cu tatal si nu proiecteaza nefericirea ei asupra celui mic.
      Iar asta este dovada de dragoste imensa. Si este frumos si reconfortant sa vezi ca mai exista asa ceva.
      felicitari !

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro