Mamă, tu ești cam îndrăgostită…

Mirela Retegan

16 May 2014

Mirela 2Anul trecut m-a întrecut în înălțime. Au început să-mi dispară eșarfele, poșetele. Și m-am trezit brusc în casă cu o femeiușcă deșteaptă, diplomată, ageră și cu picioarele bine înfipte în pământ. Cu o femeie așa cum eu n-am reușit să fiu încă.

Cu ea am învățat iubirea necondiționată, de dragul ei am învățat să iert și să trec peste orice, iar acum împreună cu ea învăț să tac, să nu rănesc, să nu critic și să trăiesc dreaptă într-o relație. Îmi vin în minte două din situațiile în care am rămas fără replică.

Tatăl ei venise în vizită și foarte încântat mi-a arătat tatuajul pe care și-l făcuse (ultimul). Mie nu-mi plac tatuajele și-a început o discuție în care eu i-am zis că nu e ok, că o să fie penibil la 60 de ani cu toate desenele acelea pe piept, că mi se pare inutil să-ți faci lucruri la care să nu poți renunță atunci când te plictisești de ele și nu te mai reprezintă, o întreagă teorie despre cât de gratuită și neplăcută este alegerea lui. Bineînțeles că l-a deranjat și ca ultim argument mi-a spus că Mayei îi place. Am încheiat discuția spunând ușor superioară “foarte bine, ei să-i placă, noi oricum nu mai împărțim astfel de lucruri”. După ce el a a plecat, într-o discuție cu Maya, ea mă întreabă:

– Ai văzut tatuajul pe care și l-a făcut tata?

– Da. (se citea “entuzismul “meu din ton). Am înțeles că ție îți place.

– Mamă, și-l făcuse atunci când m-a întrebat ce părere am!

Copilul meu bun a înțeles un lucru atât de simplu pe care eu încă mă chinui să-l accept “apa se băuse, mâncarea se mâncase“, restul poveștilor sunt inutile.

Celalat exemplu este o discuție la care încă mă mai gândesc:

– Mamă, tu ești cam îndrăgostită…

– Da, recunosc!

– Eu nu te-am mai văzut așa niciodată. Ești frumoasă, radiezi, ai o energie debordantă, strălucești! Cu toate astea sunt momente în care mi se pare că te străduiești cam mult și nu pot să înțeleg ce a făcut bărbatul acela să merite toată atenția și toată răbdarea ta. Mie mi-e simpatic, dar cu nimeni n-ai mai avut atâta bună dispoziție, pentru nimeni nu ți-ai făcut atât de mult timp și cu nimeni nu ai avut atâta răbdare. Probabil că relația voastră merită, dar eu cred că nu procedezi corect. De ce îl lași să fie uneori plictisit când vorbește cu tine la telefon? De ce îi permiți să transmită altceva decât bucurie pentru că tu i-ai răspuns? El știe câți oameni ar vrea să le răspunzi la telefon și tu totuși îi răspunzi lui, chiar dacă el e plictisit? El știe câți oameni s-ar simți norocoși să petreacă timp cu tine, iar tu preferi să stai cu el?

mamă fiică

A fost un monolog. Aș fi vrut să fie un dialog între o mamă de 40 de ani și fata ei de 12. Un dialog în care mamă să fiu eu. Dar m-a lăsat fără replică. O ascultam și nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile. Am început să râd nervos și, în timp ce căutam răspunsuri, mă întrebam oare câtă dreptate are de fapt? A sesizat lucruri la care eu nici măcar nu m-am gândit. Nu știam despre copilul meu că este un observator atât de atent și nu credeam că o duce mintea să facă o analiză atât de simplă și de clară a unor lucruri percepute de ea într un anume fel.

Când s-au inversat rolurile și eu nici măcar n-am observat asta? Când a crescut fetița mea?

Aș fi putut să-i spun multe. Poate ar fi trebuit să-i spun că bărbatul acela chiar mă făcea să râd că nimeni altul. Că lângă el aveam senzația că poate să vină orice taifun, uragan, cutremur, că sigur el are pe telefon o aplicație care să ne salveze! Că, pentru prima oară î­n viața mea, nu trebuie să fiu “cea puternică”.  E pentru prima data când las soluțiile în seama altcuiva și eu pot doar să mă bucur. Dar n-am vrut să duc discuția într-o zonă în care să începem comparațiile. Am încercat să mă salvez cu o întrebare:

– Tu cum procedezi în relațiile tale? Ești foarte puternică și fermă și ai grijă să ceri ceea ce vrei să primești?

– Mamă, nici mie nu mi-e ușor. Dar când îmi vine să fiu slabă, mă gândesc la un singur lucru: “Ce exemplu sunt eu pentru maică-mea?”

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

Nu mai avem timp nici să ne minunăm, nici să așteptăm, nici să iubim

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,697 views

Your tuppence

  1. Adina / 20 May 2014 23:33

    Grozav copil.
    Si grozava mama…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. MIHAI MAXIM (ROMASCANUL) / 16 May 2014 17:41

    Dar, ca să nu fie vorbă-n vânt, iaca:

    Să nu vă mire, timpul stă pe loc.
    Nu țese ca-n trecut, din fire de mătase,
    Stă și se miră cu ce foc
    L-a prins Mirela-n plase.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
  3. MIHAI MAXIM (ROMASCANUL) / 16 May 2014 17:23

    Măi, Mirela, tu știi că meriți o poezie? Căci, ce altceva scrii tu acolo decât o poezie, care merită, la rândul ei un răspuns pe măsură.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro