Mama tuturor crizelor

Rodica Culcer

2 July 2017

rodica culcerCe putem aștepta de la un guvern în care ministrul culturii a fost editor de tabloide? Sau ministrul economiei, licențiat în litere? Și, mai ales, un guvern în care premierul are studii dubioase, un doctorat acordat de Academia Națională de Informații, adică a SRI, și acela dovedit a fi plagiat în așa măsură, încât autorul însuși a cerut retragerea titlului de doctor? Nu am dat decât câteva exemple de personaje nepotrivite pentru demnitatea pe care sunt chemate s-o exercite, dar aș putea să mă gândesc și la ministrul pentru IMM, care s-a evidențiat până acum doar ca playboy, sau la ministrul fondurilor europene, care nu a atras niciun euro din fondurile structurale.

În nicio țară din UE nu vom întâlni o echipă guvernamentală de calitate atât de slabă, cum tot cu mare greutate vom găsi un guvern care schimbă peste noapte programul de guvernare și debutează cu gafele cu care a debutat guvernul Tudose, nevoit să retracteze un adevăr spus de ministrul finanțelor la audierile din Parlament, și anume că PSD-ALDE preconizează desființarea pilonului II de pensii. Numai la noi putea să existe un guvern atât de ageamiu în probleme economice încât să nu-și dea seama că o asemenea măsură urma să provoace un dezastru la bursă, pentru că peste tot în lumea civilizată, despre care ei nu au habar, fondurile de pensii sunt printre cei mai importanți investitori la bursă.

Să recunoaștem,  în sfârșit, că numai binomul Dragnea-Tudose putea avea nesimțirea de a ne prosti în față spunându-ne că ministrul Mișa răspundea, de fapt, la altă întrebare. Faptul că nu au avut altă ieșire decât să se facă ei înșiși de râs demonstrează limitele tragice ale actualului executiv și al partidelor care-l  susțin. Dar nu voi relua acum întregul horror show pe care l-a oferit guvernul Dragnea-Tudose în primele trei zile, pentru că el a fost disecat metodic în mass media, cu excepția mizerabilelor Antena3 și RomâniaTV. Mai important mi se pare să încercăm să aflăm cum de a putut România să genereze un guvern atât de malformat, un adevărat rebut al istoriei noastre.

Este desigur vorba de un guvern de criză – nu pentru că a fost precedat de o criză politică, pe care președintele Iohannis s-a grăbit suspect de mult s-o încheie, ci pentru că este expresia unei multitudini de crize care erodează nu numai politica și administrația, ci și societatea românească. Le luăm pe rând, deși ele acționează concomitent și se hrănesc una pe cealaltă.

dragnea tudose

Cea mai evidentă este criza intelectuală. În cel mai bun caz, cu excepția ministrului justiției Tudorel Toader, miniștrii sunt mediocri, dar cei mai mulți sunt submediocri, fiind recrutați dintre produsele de mâna a doua ale unui sistem educațional care se deteriorează pe zi ce trece în mod programatic.

Despre ministrul muncii Lia Olguța Vasilescu știm deja că nu știe nici să socotească atunci când vorbește despre măririle de salarii, de vreme ce în primăvară tot guvernul a trebuit să se mobilizeze să corecteze prostiile pe care le debitase.

Despre declarațiile ministrului de interne Carmen Dan s-a vorbit deja destul. Dar mai grav este că această contraselecție este dublată de o ură pentru excelența intelectuală. Nu s-a găsit, de pildă, pentru ministerul cercetării un profesor de la una din marile noastre universități – din București, Cluj, Iași sau Timișoara – fiind preferat un cadru universitar de la Universitatea Dunării de Jos de la Galați, despre care nici nu îndrăznim să încercăm a afla cum este cotată din punct de vedere al calității științifice. Mai mult, domnul Lucian Georgescu este cel care, în calitate de secretar de stat în guvernul Grindeanu, a redactat hotărârea prin care erau eliminați toți evaluatorii de la universități străine din sistemul de evaluare a proiectelor de cercetare – adică arhitectul izolării și provincializării noastre în plan academic.

Ministrul educației vorbește cu greșeli – spune „genunche”, că de genunchi nu știe – iar în 2012 a ortografiat greșit numele liceului la care preda de șapte ani, atribuindu-i doi de y lui Anghel Saligny. Mai grave decât carențele sale culturale sunt însă cele de etică, pentru că Liviu Pop, pe când era ministru interimar la educație în 2012, a distrus într-o dimineață cele două instituții-cheie pentru integritatea educației și cercetării, exact în timpul ședinței în care deliberau chestiunea plagiatului lui Victor Ponta: Consiliul Național de Etică și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Tot Liviu Pop are la activ numeroase ordonanțe și proiecte de lege care au emasculat complet Legea Educației Naționale a lui Daniel Funeriu, singura care instituia criterii credibile de evaluare a performanței universităților și școlilor.

Observăm că nu putem avea un guvern PSD fără plagiatori dovediți, sau fără o listă de cursuri absolvite la universități dubioase și nerecunoscute nici măcar în România, cazul lui Florin Iordache, unele într-un ritm imposibil de parcurs, mai ales dacă lucrezi full time într-o altă localitate. Citiți lista de cursuri cu care se laudă Mihai Tudose și întrebați-vă cum a reușit să le colecționeze.

Aproape întreg guvernul este expresia crizei din educație, care se materializează în primul rând prin generalizarea imposturii. În general, avem o epidemie de plagiate dovedite la nivel politic pentru că ele au fost încurajate de politicieni, așa cum avem o puzderie de universități de mâna a șaptea, create pentru a genera diplomele necesare semidocților din clasa politică. Fundamentale intelectuale ale clasei politice sunt tot mai șubrede, ceea ce se vede atât din calitatea discursului, cât și din calitatea deciziilor. Nu este întâmplător că programul economic al guvernului Tudose este o aberație din cap în coadă, de vreme ce a fost întocmit de oameni fără o pregătire economică solidă, fără cultură politică și economică și incapabili să priceapă cum funcționează economia de piață. Dacă nu erau așa, își dădeau seama că impozitarea companiilor pe cifra de afaceri omoară sectorul privat, adică exact principala sursă de venituri pentru bugetul de stat; sau că „taxa de solidaritate” s-a dovedit deja un eșec în Franța, ca să nu spunem că este imorală, atâta vreme cât oameni buni de muncă primesc ajutoare sociale, plătite din taxele celor care sunt vizați de această prostie socialisto-populistă.

Vedem cum criza intelectuală nu poate fi despărțită de criza educației și de cea a integrității. Nu știm care le potențează mai intens pe celelalte – pentru că mediocritățile vor recurge întotdeauna la mecanisme de sabotare a promovării celor care le sunt superiori. Lupta de clasă este doar lupta celor cu clase puține împotriva celor cu clase mai multe și nu s-a încheiat în 1989, ci doar a trecut într-o nouă etapă. Din păcate, la noi mediocritățile s-au adunat în politică și în administrație și fac legea. Dacă urmărești  dezbaterile televizate, constați că avem destui oameni inteligenți – analiști și consultanți – dar nu în sectorul public, ci în cel privat. Calitatea intelectuală a sectorului public este în cădere liberă. Ca și moralitatea sa, de altfel, ceea ce ne face să stabilim o legătură solidă între criza intelectuală-educațională și cea morală.

Nu ar trebui să ne mirăm că, într-o clasă politică pentru care reperele penale au luat locul reperelor morale, guvernanții mint cum respiră. Dar niciun guvern nu a mințit până acum ca actualul guvern, care a schimbat pe șest programul de guvernare în ajunul votului de investitură din Parlament. Dincolo de acest aspect, pe care l-a semnalat toată lumea decentă, observăm că, tot pe șest, guvernul Dragnea II favorizează evaziunea fiscală, pentru că nu reformează ANAF, deși rata de colectare a veniturilor este sub media europeană și pentru că nu și-a fixat combaterea evaziunii fiscale ca obiectiv prioritar. Cum să nu te gândești că lasă evaziunea fiscală să prospere pentru că firmele care nu-și plătesc dările la stat, le plătesc la partid? Povestea este veche, o știu toate partidele și de aceea a rămas nerezolvată. Așa că Dragnea și ai săi vor pune mâna în conturile firmelor și ale celor care câștigă pentru că muncesc ca să acopere găurile din buget generate de măsurile pe care le-au adoptat fără acoperire financiară. Incorectitudinea lor mai are însă o cauză profundă, și anume că generozitatea PSD a avut drept scop câștigarea bunăvoinței electoratului pentru ca acesta să nu se scandalizeze de căsăpirea statului de drept de care are nevoie liderul PSD și camarila lui pentru a-și face de cap în continuare pe seama noastră.

Nu vom vorbi niciodată destul despre criza moralității publice care este rădăcina tuturor relelor, dar trebuie să mai spunem măcar două lucruri: întâi că PSD ascunde adevărul asupra adevăratei sale mentalități, care nu este social-democrată, ci de-a dreptul comunistoidă. Creierele actualilor săi lideri și ai mentorilor lor (ca Florin Georgescu și Dumitru Gherghina, de pildă), sunt trase la ștanța comunistă care imprimă ura pentru libera inițiativă, liber gândire și libera expresie, pentru străini și, mai ales, pentru prosperitatea celor care nu sunt modelați după aceleași tipare și pentru orice corp de legi care nu este generat de statutul PCR. Economia de piață, expresie a libertății, ca și statul de drept, aflat deasupra intereselor politice, sunt dușmanii lor. Or PSD ar fi trebuit să le spună alegătorilor acest lucru în campanie. Cum ar fi trebuit să mărturisească și conexiunile cu interesele rusești, care au început abia acum să iasă la iveală din anchetele jurnaliștilor. Ce caută în fruntea ministerului comunicațiilor, într-un guvern care se pretinde pro-european și pro-american, un fost partener de afaceri al unui fost ofițer GRU? Și de ce este ministrul apărării fostul avocat al firmei rusești Mechel? Dacă citim mai mult site-urile de investigații și analiză economică – cum este de pildă Curs de guvernare – ne vom întreba  și de ce este politica noastră energetică orientată din culise tot spre Est, prin deputatul PSD Iulian Iancu, fost ministru. Despre toate acestea se vorbește puțin, rar și episodic. În schimb, adepții ideologului lui Putin, Aleksandr Dughin, sunt omniprezenți la televiziuni, inclusiv la TVR și, până nu demult, agențiile noastre de știri citau cu conștiinciozitate informații furnizate de Sputnik, o agentură de propagandă a Kremlinului. Te întrebi uneori dacă adevărul mai interesează pe cineva în această țară, sau dacă mai dorește cineva să înțeleagă marile teme ale actualității, cum este, de pildă, corupția. Corupția trebuie înțeleasă și prezentată ca furt din resursele publice, pentru că banii publici sunt deturnați prin comisioane către buzunarele politicienilor și clientelei lor, în loc să fie utilizați în beneficiul cetățenilor. Ea nu este un moft al DNA, nici o inevitabilitate istorică, ci un act de voință politică, motiv pentru care politicienii care o practică trebuie pedepsiți exemplar, pentru că, furând din banul public, generează sărăcie și înapoiere. Nimeni însă nu-și bate capul să explice natura corupției, prezentând anti-corupția ca pe un instrument de luptă politică. Nu avem deci o criză morală și una intelectuală doar în politică, ci în tot spațiul public, mai ales în mass media.

Nu este deci de mirare că și relațiile noastre cu UE se află în dificultate, riscând să intre în criză, mai ales că Dragnea & co. se pregătesc să încalce directiva europeană care interzice impozitarea cifrei de afaceri. Scrisoarea președintelui Consiliului European Donald Tusk adresată premierului-dinozaur subliniază apăsat importanța respectării statului de drept și combaterea corupției pentru continuarea bunelor relații între București și Bruxelles. Iar președintele SUA a avertizat fără echivoc că eradicarea corupției este esențială și că are încredere  în președintele Iohannis în acest sens. Aveam și eu, până când am constatat cu stupoare că, deși a enunțat competența și integritatea drept criterii pentru desemnarea unui premier, l-a acceptat fără să crâcnească pe dubiosul Tudose, cu plagiatul lui cu tot. Un discurs dojenitor la depunerea jurământului guvernului nu mai schimbă nimic. Doar ne lămurește pe noi că și domnul Iohannis este un politician român, mai șlefuit decât alții, dar la fel de cinic, pentru că acum începem să credem că, așa cum s-a scris în presă, și-a dorit un guvern dezastruos pentru a scoate PSD din cursa prezidențială din 2019. Criza morală are multe fațete.

Nu știu cum ieșim din acest conglomerat de crize și nici nu cred că avem șanse să ieșim prea curând, pentru că forțele care se opun tăvălugului populist al PSD-ALDE sunt slabe, iar mass media este fie dominată de televiziunile penalilor, fie populată la rândul său de personaje mediocre și lipsite de curaj. Despre splendoarea și decăderea societății civile și cele câteva semne vitale pe care le manifestă, poate altădată. Știu însă că niciodată până acum nu au fost atât de evidente pericolul destructurării democrației liberale și pericolul transformării noastre într-o cârtiță a Moscovei. Ar trebui să închei pe un ton optimist, dar nu am cum, de vreme ce, întocmai ca mama idioților, și mama crizelor este tot timpul gravidă.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

România nu moare

Democrație – dictatură: 53 – 46

Ce faci cu restul de iubire după ce-ai fost părăsită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,187 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro