Mami, acum sunt puternică!

Adriana Manolică

12 September 2015

Adriana ManolicăSeptembrie 2011. Mateea păşea zâmbitoare în clasa I. Şi-a găsit o colegă cu un rucsac identic, s-au luat de mână şi s-au aşezat în aceeaşi bancă. Era aşa de fericită! Mereu se întorcea spre mine şi îmi făcea din mână sau îmi trimitea bezele… frumoasa de ea! Inima mea de mamă era plină sentimente confuze: eram atât de mândră de ea, dar, în acelaşi timp, inima mi se strângea la gândul lungului drum care o aşteaptă. Mai trecusem prin clasele I-IV cu Mihai şi ştiam câtă muncă aşez pe umerii ei firavi! Mateea era sensibila trupei. Numai dacă te uitai mai serios la ea, ochii i se umpleau de lacrimi. Din acest motiv am decis să o înscriu în clasa I la 8 ani neîmpliniti şi nu la 7, aşa cum era “normal”. I-am mai dat un an de copilărie. Ce lupte am avut ca să îi conving pe toţi că aşa e mai bine pentru ea! Când eram întrebată, răspundeam: aşa îmi spune inima mea de mamă.

Dar iată că încă din prima zi de şcoală un băiat, pe nume Tudor, o ia in braţe şi o întreabă dacă vrea să fie prietena lui. Am salvat-o eu spunându-i că nu numai Mateea va fi prietena lui, ci încă alţi 25 de copii. Zilele treceau şi mereu, când ajungeam la şcoală, Tudor năvălea la mine “pârând-o” pe Mateea că îl “respinge”, iar eu îi răspundeam amuzată că ea este atentă la ore, că e elevă acum şi este mult mai preocupată de şcoală… După numai trei săptămâni Mateea a devenit retrasă, nu mă mai privea în ochi şi ofta de câte ori aduceam vorba despre şcoală. Iniţial am crezut că poate i se părea prea greu, dar vorbind şi cu ea şi cu d-nul învăţător, am văzut că nu acesta putea fi motivul. Apoi am crezut că poate era obosită, dar nici asta nu a fost cauza. După o lună a început să plângă şi nu doar dimineaţa, când o aduceam la şcoală, ci încă de seara, când vedea că se întunecă, deci „se apropia şcoala” – zicea ea. Curând, când o lăsam la şcoală plângea isteric şi se ţinea de piciorul meu rugându-mă să nu plec, iar d-nul învăţător îmi spunea că ea continua să plângă chiar şi o oră-două după plecarea mea.

bataie_copii

Atunci, la sfatul unei prietene, am apelat la ajutor specializat, mergând cu Mateea la o d-nă psiholog. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că Tudor este la originea acestei schimbări. El o agasa pe Mateea, o sufoca şi, când vedea că ea îl ocoleşte, devenea violent. O bătea sistematic. Mateea nu ştia ce este aia bătaie. Şi nu ştia dacă e vina ei sau nu. Era aşa de debusolată, încât nu mai vorbea cu nimeni. Tudor are ADHD şi, se pare, la fel se comporta cu toate fetele. Cu părinţii lui nu se putea vorbi, d-nul învăţător făcea eforturi uriaşe să îi protejeze pe copii, dar era imposibil! Aşa că am încercat altă cale de rezolvare.

I-am explicat fetiţei mele că numai ea are resursele să îndrepte situaţia, că trebuie să fie puternică şi să îl înfrunte. Nu cu bătaie, ci altfel. Cum? Domină-l! Cum anume? Caută tu soluţia! Şi a găsit-o. Singură! Ridica tonul vocii, îl ţintuia cu privirea şi cu gesturi ferme! Deci „limbajul trupului”! A reuşit să devină mai puternică – dar abia spre sfârşitul clasei I. Până atunci a avut în fiecare zi lacrimi în ochi. În clasa a II-a, în februarie (deci în semestrul al doilea) mi-a povestit cum a trântit-o Tudor la pământ şi i-a tras un pumn în piept. Şi era aşa de degajată când îmi povestea, iar eu atât de consternată! Ce m-a impresionat este că ea, micuţa, mi-a spus: „Mami, nu te îngrijora, aşa se întâmplă mereu, dar acum nu îmi mai este frică!”

Azi, după încă doi ani, mă gândesc că totuşi Tudor a avut – dincolo de impactul devastator al violenţelor lui – şi un impact profund, dar pozitiv. Mateea a găsit în ea resursele să supravieţuiască şi îmi spune „Mami, acum sunt puternică!”. O privesc în ochi şi o cred! Dar mă întreb: cum ar fi fost dacă ar fi întâlnit un Tudor la 7 ani, când era “normal” să meargă în clasa I?

Pe Adriana o găsiţi și aici.



Citiţi şi

Ema

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

Am iubit-o. Am ucis-o

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,086 views

Your tuppence

  1. Dana / 14 September 2015 10:39

    Eu schimbam clasa sau scoala. MI se pare un pret mult prea mare de platit pentru un copil asa mic… iar daca parintii si / sau invatatorul nu au facut nimic, asta le denota incompetenta.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro