Manifest anti-căsătorie

Rodica Helmis

24 February 2016

rodica helmis„A fost odată ca niciodată”… Așa încep toate poveștile. Și, după ce se termină toate aventurile, greutățile, provocările aferente și se produce îndrăgostirea și mariajul, totul se încheie cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Oare? Ați observat cum toate poveștile se încheie aici? Poate pentru că ăsta e punctul în care cu adevărat se încheie POVESTEA și începe VIAȚA. Despre care nicio poveste nu ne mai spune nimic. Acum urmează să dăm cu capul temeinic și fără drept de apel de toate chestiile alea care nu se regăsesc în povești: cine e șeful în familie, cine aduce banii în casă, cine pe cine înșeală, cine are mai mult drept să iasă la bere, cine duce copilul în parc, cine e mai obosit, cine e mai îndreptățit să fie nervos, cine gătește azi, „uite ce mi-a zis maică-ta” ș.a.m.d. De-aia, în povești, nu se amintește nimic despre toate astea. Că poate ne speriem.

Sigur că și Cenușăreasa, și Albă-ca-Zăpada, și Ileana Cosânzeana sunt fete harnice, pricepute la toate, vajnice frecătoare de podele și bucătărese fără pereche, ca să nu mai punem la socoteală că sunt mereu vesele și frumoase de pică. Evident că putem găsi o explicație pentru care toate prințesele  din poveștile clasice sunt definite astfel – ele au fost create în vremuri în care femeia încă nu se emancipase și încă nu ajunsese să-și dorească atât de tare să fie și ea „bărbată”: să meargă la serviciu, să țină casa, să nu depindă de nimeni în niciun fel… Că dacă punem problema  așa, nu s-ar mai fi scris poveștile astea niciodată. „Independent woman” nu se încadrează în profilul de prințesă Disney.

Sigur că e un miraj când, copilă fiind, visezi la prințul pe cal alb și la rochia de mireasă. Ne dorim, de ce să nu ne dorim? La urma urmei, omul este un animal social și a fost făcut anume să trăiască în cuplu. Ce e rău în a-ți dori și niște strălucire în viață? Pe urmă, mai creștem, mai trăim o iubire, două, trei… ne mai lămurim că nici noi nu suntem prințese și nici ei nu sunt prinți, dar nu ne putem împiedica să visăm, să sperăm, să ne dorim.

cuplu

Sigur că, jumătate de secol în urmă, căsătoriile încă se mai aranjau de către părinți. Sau dacă apuca sentimentul să o ia înaintea acțiunilor familiei, el necesita măcar aprobare. Nu zic că toți tinerii pățeau așa. Unii mai scăpau, erau mai norocoși sau, în ultimă instanță, fugeau de-acasă în lumea largă cu sufletul pereche, dar majoritatea căsniciilor așa erau înfăptuite.

Sigur că era o mare tară să fii mamă singură, cu un copil din flori. Sigur că te știa toată lumea și te judeca în toate felurile dacă apucai să te iubești la modul fizic cu vreun băiat, fără să te fi dus înainte la biserică.

Dar astăzi nu mai e așa. Astăzi nu e o problemă să înveți iubirea în libertate, să faci copii atunci când îți dorești, căsătorită sau nu. În consecință, faptul de a iubi nu mai este condiționat de semnarea unor acte sau de mersul cu alai la biserică. De aceea, mă întreb: atunci, cum se face că se divorțează în draci?

Viața în doi nu e o poveste. E cu bune și cu rele, „shaorma cu de toate”. Viața în doi se trăiește, obosește,  doare, e cu lacrimi și cu greutăți, cu orgolii, cu renunțări, cu lipsă de timp și de răbdare… Sunt momente în care-ți vine să-ție iei câmpii, și singura care te mai poate scoate din, vorb-aia, rahat, e iubirea. Aia reală și împărtășită. Și dacă ai nervii destul de tari, dacă reușești să te mai gândești și la cel de lângă tine altfel decât la un competitor, și anume ca la un prieten, e mai ușor. Asta nu înseamnă să renunți la tine, să te pui pe locul doi, ci doar să încerci să-l înțelegi și pe celălalt. Să vorbești cu el, să-l faci să vorbească și el cu tine.  Să faci totul ca să vă salvezi pe amândoi de suferințe, atâta timp cât a mai rămas ceva de salvat. Și el la fel. Nu sunt de acord să rabzi orice, doar ca să rămâi lângă soț și/sau copii. Nici el nu trebuie să accepte orice. Fără respect de sine și reciproc, nu prea merge.

Eu vreau să tratez aici cu un fenomen, acela al divorțului. Nu pot să zic nici că „uite cum sunt femeile”, nici că „uite cum sunt bărbații”. Sunt atâtea feluri de femei și de bărbați, că mi-ar fi greu să-i închid în tipare sau să generalizez. Și vreau să mai spun că a trecut vremea în care nu erai în rândul lumii, dacă nu te căsătoreai. Și că mai bine rămâi single, sau doar iubită, sau doar concubină, decât soție înstrăinată într-o căsnicie neasumată.

Căsătoria nu vine cu nicio garanție la pachet. Te arunci și nu știi cum o să fie. Dar, dacă tot nu e obligatorie și dacă tot o faci, e mai bine să ți-o dorești cu adevărat. Și tu, și el. Mă gândesc că mare parte dintre noi divorțează prea ușor pentru că se și căsătoresc prea ușor.

Pe undeva, pe drum, pare că s-a pierdut sensul acestei asocieri numite „căsnicie”: la modul ideal, ea se face ca să-ți fie viața mai frumoasă, mai ușoară, mai liniștită, mai cu sens. Că, de războaie, e lumea plină.



Citiţi şi

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

Îți amintești?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,120 views

Your tuppence

  1. O alta / 25 February 2016 16:42

    Unde mai pui ca sunt o groază care, încă mai trăiesc în era patriarhatului. Și, unii/unele chiar te indeamnă să trăiești și tu, folosind toate strategii pe și tacticile care mai de care. 🙂 Se lasa cu Vax Albinas. Cu cât trăiesc mai mult în Paleolitic, cu atât se străduie mai tare. Nimic nu e mai amuzant. 🙂 Dar, asa e, maselor nu le place libertatea. Doar indivizilor civilizați. 😉

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro