Manifest pentru revenirea blondelor

Alecu Racoviceanu

16 November 2015

alecuMi-am dat seama când am văzut pe mânecă un fir de păr care lucea auriu-roșiatic. Nici blond, nici roșcat, dar nici șatenul natural al școlărițelor. Cum mama dracului a ajuns ăsta pe mine?

Mi-am forțat mintea, în timp ce țineam firul între degete, sperând să-mi amintesc unde puteam să mă frec de o femeie care să combine aproape toate culorile de păr. Le-am luat prin eliminare. Nevastă-mea e blondă, deci…

Hopa! Nevastă-mea nu mai e chiar blondă, adică tehnic e blondă, dar practic e… brondă. Sper că ăsta e termenul corect.

A doua zi am fost mai atent – chiar decât sunt de obicei – la femeile pe lângă care am trecut și am făcut o constatare: au dispărut blondele! Locul petelor de soare care ne încântau privirea fusese luat de bronde! Ca și cum aurul ruginise.

Seara, am chestionat-o pe nevastă-mea asupra culorii părului, dar răspunsul a fost sec: ”Asta-i bună! Cum să mă întrebi de ce îmi schimb părul? Acuma, te pricepi și la modă!”

Băi, dar noi, bărbații nu avem nici un drept? Încasăm – aproape fără să crâcnim – destule palme de la moda feminină. Cum a fost când aveam lângă noi femei cocoțate pe podețe? A zis vreunul dintre noi ”pâs” când vă umflați umerii cu vată, de păream niște aschilamici pe lângă voi? Cine ne-a întrebat când ați pus pantalonii cu scutec sau când ați pus adidași la rochiile de seară, frângând visul oricărui bărbat care citește arcuit piciorul mlădiat pe tocuri?

gentlemen-prefer-blondes-dance-sequence

Dar să ne luați blondul? E cam mult.

E adevărat că râdeam, că spuneam o mie de bancuri, dar în sinea noastră vă iubeam. Blondul era scânteia de viață, era poate chiar viața. Divele din trecut aveau dreptate: Bărbații iubesc blondele! Mai mult, unii dintre noi ne și căsătorim cu ele.

Lumea fără blond e mai tristă, întunecată, seriozitatea brunetului pune stăpânire pe ea, în timp ce tăcutul șaten o acoperă ca un covor de frunze… aproape roșcate.

E adevărat, bărbatul suspină ca după mamă când își afundă fața în păr șaten, se lasă năpădit de doruri în preajma unei roșcate, e serios până la rugă, dacă mângâie un păr brunet, dar râsul fără de grijă numai blondul poate să-l aducă!

Așa că, doamnelor, domnișoarelor, o fi moda împărăteasa căreia îi datorăm supunere, dar poate negociem ca asta cu bronde să treacă mai repede decât altele.

Pe Alecu îl găsiți și aici

Citiţi şi

Femeile trecute de 50 de ani pot fi încă dezirabile

Dragi femei tinere, iată cum nu veți îmbătrâni vreodată!

Hillary Clinton, femeia care niciodată nu a stat în banca ei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,787 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro