Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Margarete cu brânză

24 April 2013

Câteodată, te simţi singur în farfurie. Singur nu-i rău, dar şi pieziş? Că abia de-aici încolo începe să doară. Nimic nu-i bun, nimic nu intră. Mecanismul funcţionează de capul lui. Devii masticabil în propriii ochi. Închişi. 

Eram la mare acum câţiva ani şi mă pregăteam să desfac de coajă o dimineaţă. Dar nu cu sârg. În somn indecis, stăteam într-o catacombă transformată într-un fel de bar, cu mese lungi, din lemn tăiat cu grijă, brun şi fără baiţ. Mese franciscane. Aveau, fireşte, spre aşezare, bănci pe potrivă, nu scaune. Pe mese, trăiau nişte boluri rotunde, părând moi de adâncime, pline cu margarete, proaspete, cu tot cu rouă. Margarete cu vârf. Eram trei la masă. Vladimir, Ludmila şi eu. Vorbeam şi mâncam flori. Apă n-aveam, aveau ele.

Putinii erau veseli şi vorbăreţi, eu ştiam ruseşte ca nativii, ei nu erau puternici. Doi oameni. Oarecare. O familie, că aşa se purtau. Mi-au spus cum îi cheamă, când ne-am aşezat, le-am spus şi eu. De-acolo, lucrurile s-au legat firesc. Până s-au terminat toate cele şapte boluri. După ele, ne-am ridicat cu toţii, ne-am salutat zâmbind şi m-am trezit cu gândul la vise premonitorii.

M-am potolit însă repede fiindcă mi-am explicat visul, care n-avea nicio legătură cu fapte ori întâmplări trăite ori auzite, prin izolarea mea de media. Nu mă uit la televizor, nu citesc presa, nu ascult radioul. Trăiesc precum orbetele. De-aia visez preşedinţi şi prime-doamne.

Totuşi, gustul florilor îl simt şi-acum, şi nu rar. Prin clasa a IX-a, mâncam narcise până le trecea vremea. Am mai devorat şi alte frumuseţi. Margarete n-am încercat, e drept. Poate pentru că-mi plac cel mai mult? Asta trebuie să fie. Nu-ţi poţi vedea bucuria înghiţită. Uneori, le aşez, în gând, pe margini de porţelan. Ca pe îndemnuri. Dar astăzi mi-am dat seama c-ar fi vremea să le cobor de pe soclul de marmură, într-un trapez de brânză. E omeneşte şi primenitor. 



Citiţi şi

Cu ce iubește bărbatul

Avea pe alta! Oficial

În toți acești ani, ea iubise pentru amândoi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,436 views

Your tuppence

  1. Ana Barton / 24 April 2013 12:52

    Oana,

    Cine zice, ăla e! 🙂

    Să vezi când oi scrie urât cum o fi. Că am de gând… 😉 Da’ am zis să nu sperii oamenii din prima. 😀 Fac şi eu pe zâna niţel.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Oana Dusmanescu / 24 April 2013 12:42

    ce frumos scrii tu, Ana! 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro