Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Marian Godină: „Onoarea este ca virginitatea: odată pierdută, nici cu cele mai sofisticate intervenţii nu o refaci!”

23 July 2018

De ce ai alege o profesie ca cea de poliţist, a cărei imagine părea fixată undeva între ofiţeri corupţi şi subofiţeri sedentari?

Am visat de mic să devin poliţist. Mergeam la ţară la bunici, mama vine din comuna Cornu, iar tata din Adunaţi, ambele sunt localităţi foarte apropiate de Câmpina, unde funcţionează Şcoala de Subofiţeri de Poliţie. Treceam des pe acolo şi îmi amintesc că îmi plăcea tot ce vedeam: uniforma, atitudinea elevilor, citeam cărţi, reviste de specialitate şi mi se părea că nu există meserie mai frumoasă. Aşă că mulţi ani mai târziu, după ce am terminat Liceul de Ştiinţe ale Naturii în Braşov, la o clasă cu profil real, m-am înscris la Şcoala de Poliţie din Câmpina. Era o concurenţă ucigătoare: 8 sau 9 candidaţi pe loc. Iar ăsta mi se pare un paradox pentru că, dacă ne gândim la imaginea reprobabilă despre care vorbeam la început, ar fi trebuit să rămână locuri neocupate. Aşa că este posibil ca imaginea asta a poliţiei să se datoreze şi unora care nu reuşesc să treacă examenele, iar după eşec strugurii se acresc. (…)

main-marian

Care a fost cel mai dificil moment după ce ai devenit poliţist?

În cei zece ani cât am stat la rutieră cred că am avut misiuni de zeci de ori mai intense şi mai solicitante decât acum, de când m-am mutat la trupele speciale, binecunoscuţii mascaţi. De ce spun asta? La rutieră nu ştii niciodată pe cine opreşti sau unde ajungi urmărind pe cineva care îţi ignoră semnalele şi câte rude furioase şi fioroase îţi înconjoară maşina la capătul drumului. Iar tu nu ai decât o armă, o staţie, un coleg şi ceva informaţii.

Norocul meu de începător a fost că aveam un coleg mai experimentat, cu care am fost desemnat să lucrez. Iar el este un om de milioane. M-a ajutat enorm.

De ce ai renunţat la poliţia rutieră?

Care e primul cuvât care îţi vine în minte când spui rutieră? Amendă.

Eşti poliţist şi opreşti oamenii în trafic, iar întâlnirea se poate termină cu o amendă. Iar când cel căruia îi ceri actele şi îi întocmeşti procesul verbal începe să îţi spună că ţi-a cumpărat cartea, că este fanul tău pe facebook, că îşi imagina că eşti un om mai bun şi aşa mai departe, lucrurile devin ciudate.

Sau opreau oameni sa ne facem selfie-uri. Or, eu eram la muncă. Cumva lucrurile nu mai erau corecte, nici faţă de mine, nici faţă de colegi.

Şi mai e ceva, după zece ani de rutieră, parcă vine vremea să încerci şi alte misiuni.

Cum resimţi notorietatea pe care ai căpătat-o în online? Care sunt bunele şi care sunt relele?

Mă ajută fără îndoială atunci când am o cauză pentru care apelez la oameni. Este o atât de mare dorinţă de a face bine, încât tot ce fac este să aduc în faţa oamenilor semeni ai lor în nevoie. Şi miracolul se întâmplă negreşit.

În plus, trebuie să spun că m-a ajutat atunci când am avut lansarea cărţii. Mii de oameni au spus prezent şi mii de exemplare au fost vândute în timp record. Şi sunt conştient că sunt scriitori senzaţionali care abia vând câteva mii de volume într-un an. Dar asta se întâmplă din foarte multe motive, iar unul dintre ele este că la noi încă se citeşte foarte puţin.

Pe de altă parte, notorietatea pe care am căpătat-o mă punea în situaţii fără ieşire la serviciu, de la oamenii care mă rugau să nu îi amendez, până la cei care mă opreau pentru un selfie în pauza de masă. În plus, afost un moment în care pagina de facebook şi ce scriam acolo a stârnit un conflict cu conducerea. Atunci am fost chemat şi somat să suspend pagina. Până la urmă, şefii mei şi-au dat seama că onestitatea pe facebook poate să le facă bine, aşa încât o să vedeţi că şi pagina poliţiei de acum practică un fel de sarcasm şi o sinceritate, ambalate într-un limbaj prietenos. (…)

Cum a intrat Georgiana atât de convingător în viaţa ta?

Dacă mi-ar fi spus cineva că în mai puţin de un an voi fi însurat, nu aş fi crezut. Şi cred că nici părinţii noştri nu se vedeau în scenariul nunţii.

În timp, am dus câteva iubite acasă, iar tata, în ale cărui gând şi vorbă am mare încredere, îmi zicea atât: nu e de tine. La Georgiana însă a spus doar atât: ea e!

E greu de spus ce anume a făcut ca ea să fie aceea. Se simte şi atât. Ştii fără prea multe cuvinte sau gânduri. Şi tot ce mai poţi face este să te laşi dus. (…)

Să rezumăm acum, ce însemnătate mai are onoarea într-o slujbă ca cea pe care o ai tu?

Onoarea este ca virginitatea: odată pierdută, nici cu cele mai sofisticate intervenţii nu o refaci!

Citește tot articolul aici



Citiţi şi

Cui nu-i plac „ardeii iuți”?

Microrezoluţiile chiar funcţionează!

Caravana de lectură „c@rte în sate” pentru copiii din Munții Vrancei


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,874 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro