”Mergi pe calea ta, orice s-ar întâmpla”

Ioana Duda

15 April 2015

Ioana DudaPare atât de uşor când o spune ea, încât îţi vine să mustăceşti şi să îţi spui: „Ei, hai! Poveşti”. Dar când ajungi să o cunoşti, îţi dai seamă că, într-adevăr, așa este: ușor.  La 101 ani, Marian Cannon Schlesinger spune: „Mi-am dorit tot şi am aproape tot”.

Cum? Foarte simplu: „Mergi pe calea ta, orice s-ar întâmpla”.

La vârsta ei scrie, pictează, citeşte două ziare în fiecare zi, se uită la televizor şi e uimitor de sinceră. Ai spune că e privilegiul vârstei. Aş spune că e armonie şi împăcare cu sine. Avea 66 de ani când a publicat prima carte şi 99 de ani când şi-a publicat memoriile. Sunt sigură că tu nu ai mai mulţi. Şi dacă ai, nu cred că e un impediment. Marian are 101  şi pregăteşte a treia carte. Aşa că pune mâna şi tăieşte-ţi visul!

Secretul longevităţii e, spune ea, o cană de cafea dimineaţa. Dar dacă stăm să îl ascultăm pe fiul ei, ar fi un pahar de băutură în fiecare seara, „îndoit cu multă apă”, ripostează Marian zâmbind. Eu cred că e o viaţă trăită din plin, frumos, fără excese, cu multă voie bună. Totul asezonat cu sportul, pe care l-a practicat până la 85 de ani.

Şi ce dacă eşti casnică, ai vreo cinci copii şi o casă mare de întreţinut? Ai o viaţă pe care eşti datoare să o trăieşti. Datoare faţă de tine însăţi. Aşa a crescut Marian. Mama ei, scriitoare şi feministă din vechea gardă, pe când feminista nu era o femeie acră, carieristă, singură şi înconjurată de pisici pentru că bărbaţii sunt porci, a învăţat-o aşa: „Şi ce dacă e dezordine în casă? Tu fă ce vrei. Nu da mare importanţă îngrijirii casei”.

Adevărat e că mama ei avea o menajeră care venea în fiecare zi şi făcea curăţenie. Dar asta nu ştirbeşte cu nimic din principul libertăţii în care şi-a crescut copiii. Şi asta într-o perioadă în care America se mândrea cu casnicele ei. Pentru mama lui Marian  nu a fost  niciodată  o dramă faptul că mâncarea pe care o pregătea zilnic pentru copii şi soţul ei nu era dintre cele mai gustoase. Avea altele mai importante de făcut: politică, literatură, a contribuit activ la înființarea Planned Parenthood şi, peste toate astea, avea o viață de trăit. A ei.

1a-left-to-right-attorney-general-bobby-kennedy-national-security-adviser-mcgeorge-bundy-vice-president-lbj-advisor-arthur-schlesinger-president-and-mrs-kennedy-watch-1961-space-l

Attorney General Bobby Kennedy, National Security Adviser McGeorge Bundy, Vice President LBJ, advisor Arthur Schlesinger, President and Mrs. Kennedy watch 5 May 1961 space launch.

Marian îşi aminteşte cu bucurie de copilărie. Casa era mereu deschisă şi plină. Şi ea nu avea o mamă, ci trei, pentru că împreună cu ei, locuiau două mătuşi, ambele întreprinzătoare şi independente. Una înfiinţase un departament de servicii sociale în cadrul  Massachusetts General Hospital, iar cealaltă avea un magazin de îmbrăcăminte pentru copii în Harvard Square. Era o familie atipică pentru acea perioadă, când femeile cu studii superioare erau rare. Dar nu asta le diferenția cu adevărat de alte femei, care alegeau să transforme mariajul și casa în cimitirul propriilor vieți. Ci libertatea spiritului. Și cu siguranță nu educația superioară  a fost neaparat cea care le-a descătușat mințile și sufletele, ci curajul de a trăi așa cum au crezut de cuviință: ”Sunt femei puternice peste tot, fie că au avut acces la educație sau nu. Întotdeauna au existat femei puternice. Ideea că feminismul a fost creat în ultimii douăzeci de ani e ridicolă. Dacă cei care afirmă asta ar studia, ar afla că au existat femei puternice de-a lungul istoriei Americii”, spune Marian.  Existau și reguli stricte în familia lui Marian. De exemplu, după ce fiecare copil termina liceul, părinții îi trimiteau într-o excursie exotică, unde să înoate și să se relaxeze.

Arthur și Marian

NEW YORK CITY – OCTOBER 28: (L-R) Arthur Schlesinger, wife Marian Cannon and Lauren Bacall attend 60th Birthday Party for Jule Styne on October 28, 1966 at Luchow’s Restaurant in New York City. (Photo by Ron Galella, Ltd./WireImage) Credit: Ron Galella / contributor

Așa a ajuns Marian să studieze arta în China, unde sora ei locuia deja împreună cu soțul. Urmând exemplul familiei, casa lor nu era dintre cele mai luxoase. Ba dimpotrivă, destul de neîngrijită. Cine avea timp de menaj când erau atâtea locuri de vizitat și pasiuni de urmat? Așa că au călătorit toți trei în China, făcând ce le dorea sufletul: sora lui Marian restaura obiecte de artă, soțul ei studia chineza, iar Marian desena și picta. După China, a urmat un an la New York , apoi Guatemala și, odată întoarsă în casa părinților,  îl cunoaște pe Arthur Schlesinger Jr, cel care îi va fi soț pentru următorii 23 de ani.

Așa a devenit Marian o femeie de casă, cu patru copii și invitați la cină sau dineu precum Kennedy. Asta pentru că Arthur nu era doar un istoric renumit (a câștigat două Premii Pulitzer), ci și omul care pregătea discursurile Președintelui Americii. Marian își amintește cum, într-o zi, Kennedy fiind în vizită la familia Schlesinger primește un telefon foarte important. Fiind vorba despre secrete de stat, nu putea vorbi de față cu toată lumea, așa că a intrat în prima cameră cu telefon care i-a ieșit în cale. A nimerit în cea mai dezordonată, unde Marian aduna toate nimicurile: ”Îmi amintesc cum a urcat în grabă scările, două deodată, ca să ajungă la telefon în cameră unde eu adunam tot felul de rebuturi – pantofi, jucării, resturi de mâncare, sandwich-uri cu unt de arahide și jeleu, gândindu-mă că nimeni nu va intra vreodată acolo, cu atât mai puțin Președintele Americii”, povestește Marian în autobiografia sa.

Cine știe dacă ea o fi dat peste vreo astfel de cameră în serile în care, împreună cu soțul ei, luau cina la Casa Albă? Era o atmosferă caldă, de familie, acolo. În cea mai mare parte datorită lui Bobby și Ethel, care erau foarte primitori, își amintește Marian.

Pe atunci ea nu știa mare lucru despre politică, deși se învârtea într-un astfel de mediu. Dar o cunoaște pe Scottie Lanahan, fiica lui Scott Fitzgerald și atât i-a trebut. Au plecat în excursie cu alte două prietene și au pus țara la cale. Într-un mare fel se pare, din moment ce  în 1964 se ocupă de campania lui Lyndon Johnson, cel care va fi Vicepreședintele Americii: ”În viața mea nu m-am distrat mai bine decât în acele zile”, spune ea zâmbind.

copertă marian

Nu a ținut niciodată cont de etichetă. Mai mereu făcea totul așa cum îi spunea sufletul. Împreună cu prietena ei, Sheila Gilmore, erau printre puținele care cinau în oraș în anii ’50. Unul dintre restaurantele preferate era Legal Seafood din Inman Square. Marian comanda un martini și o duzină de scoici. Atât de mult îi plăceau acele momente, încât până în ziua de azi e cea mai bună masă pe care și-o poate imagina.

Ar fi fost imposibil ca între ea și Julia Child  să nu se nască o prietenie trainică. Unul dintre cele mai frumoase momente petrecute împreună a fost prânzul dinaintea plecării Juliei în California. Cu atâta dragostea a pregătit Marian acei gnocchi, încât Julia a spus: ”În viața mea nu am gustat ceva mai bun!”

Nu a fost totul lapte și miere pentru femeia aceasta minunată, care, la 101 ani, ne învață cum să viețuim frumos. După 23 de ani de căsătorie divorțează de Arthur. Rămâne singură, descurajată, confuză și simte că nu are niciun rost. Arthur pleacă la New York, iar ea se întoarce la Cambridge: ”Mă întrebam ce voi face cu restul vieții mele. Eram artistă, dar în acel moment pictura și desenul păreau a nu-mi fi de folos. Nimic nu mă ajuta”.

divorț

Dar a găsit ea ac de cojocul suferinței și s-a pus pe treabă. Și-a schimbat cercul de cunoștințe, a început să scrie, și-a făcut prieteni noi. Cum să stea locului, pe marginea șanțului și să-și plângă de milă, când erau atâtea de făcut? ”Am vrut să scriu. Să joc tenis. Să am mulți prieteni. Cred că am fost norocoasă. Dar o parte din noroc mi l-am făcut singură. Nu am renunțat niciodată. Am vrut totul și am obținut aproape totul”.

Citind în și printre rânduri o înțeleg pe Marian atunci când spune că există o grămadă de femei pe lumea asta care au aproape totul, dar sunt frustrate. Tocmai de aceea au impresia că totul le lipsește, că sunt goale. Pentru că nu își umplu viața, deși au toate condițiile pentru a o face: ”Femei îngrijite, foarte inteligente, culte, femei care au o grămadă de energie și nu știu să o folosească – nu știu – îmi pare foarte rău pentru ele. Cred că de fapt nu știu ce vor. Ar trebui să își folosească talentul și educația. Ar putea să se implice în probleme locale. Sunt destule pe lumea asta”.

marian schlesinger

Viața i-a fost și îi este plină de voie bună și energie pozitivă. O parte au venit din interiorul ei. Altă parte a luat-o de la oamenii care i-au umplut mereu casa. Și mulți au fost. Din toate colțurile lumii și de toate felurile: tineri, bătrâni, albi, negri. Toți au fost bineveniți.

Acum, la 101 ani, între scris și pictură, își face timp  pentru zilele pe care le poartă cu lejeritate, seninătate și voioșie. Dimineața citește două ziare, iar din când în când The Nation și The New Yorker, care o cam plictisește în ultima perioadă. Îi place la nebunie Rachel Maddow și o urmărește cu tot dragul. Asta dacă nu adoarme în timp ce citește pe Kindle.

Cam astea sunt secretele unei vieți lungi, frumoase, pline și armonioase. Dar ingredientul principal, să nu care cumva să uitați, e ”să mergi mai departe”, așa cum spune Marian. Și dacă pe ea nu o credem, care a ajuns într-o asemenea formă fizică și sufletească la 101 ani, atunci în cine să avem încredere?

Pe Ioana o găsiți toată aici.

Citiţi şi

Bălăcărirea asta a jumătăţii…

I know what you did in November. L-ai votat pe Donald!

Eleganța unui președinte

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,980 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro