Meriţi să fii un preş!

Filimon AlexandruAm crescut cu un crez puternic de la părinţii mei: „Relaţiile se întreţin, ele nu există pur şi simplu!”. Dincolo de asperităţi, rudenii, joburi, antipatii, situaţie financiară, acea relaţie se dezvoltă când cei doi părtaşi resimt un fior rar numit de bătrânii noştri „păsare”. Dacă nu eşti traversat de acest sentiment, calitatea ta umană nu te recomandă să fii prietenul nimănui, nici măcăr al unui câine.

Scăzând nivelul actualei discuţii, „a fi prieten” înseamnă să-ţi pese de celălalt. Să te intereseze problemele sale, frământările sale şi, bineînţeles, lucrurile care îl fericesc. Pur şi simplu să te gândeşti la el aşa, într-o doară. Această reacţie izvorâtă din inconştientul fiecăruia este dovada cea mai clară, vizibilă, a unui sentiment curat, a unei forţe lăuntrice care îl călăuzeşte pe celălalt. Restul sunt vorbe sau simple pretexte pentru propriul nostru egoism.

Cu timpul, prietenii noştri nu mai sunt prietenii noştri!

Dacă cumva amestecăm egoismul cu narcisimul, atunci avem o personalitate absolut toxică. Aici avem de-a face cu sindromul prinţului şi prinţesei bosumflate. Prietenii pentru asemenea creaturi sunt mai mult simple obiecte de decor sau, într-un caz privilegiat, elemente pentru satisfacerea propriului ego. Pe aceştia până şi viaţa îi ocoleşte, deoarece ei sunt colecţionari de copii şi clone fidele. Marea dramă se întâmplă atunci când suntem abandonaţi din gândurile celuilalt.

prietenie

Dispare acea unicitate din relaţie şi se instalează un conformism social, uneori chiar insultător. Să te sune cineva şi să-ţi spună că se plictisea şi nu avea pe cine să sune (evident, tu eşti varianta second hand) şi după ce-l întrebi din politeţe ce face, să te ţină captiv în telefon vreo 30 de minute, se cheamă că eşti preş.

De ce acceptăm de multe ori să fim preşul celuilalt? De ce continuăm şi nu putem abandona decât cu mari tergiversări ce produc multă frustrare? Motivele sunt variate şi cred că longevitatea supliciului constă în capacitatea omului de a fi melancolic. Până la urmă, nu vorbim despre vinovăţia celui care nutreşte cu mult suflet un ideal (în cazul de faţă, cel care speră şi aspiră sincer la prietenie, omenie, reciprocitate cât de cât), ci de lipsa de umanitate şi interes a celui care s-a obişnuit doar să primească.

Prietenii, o fugă de sine şi de singurătate!

Pe lângă acest aspect, el este un prădător bine calculat (aspectul lui umanoid ne poate păcăli!). El îţi consumă substanţa sufletească. Violul său de vorbe şi fapte te transformă în preşul lui preferat, după ce toarnă în tine în mod repetat şi abuziv tot ce are el mai rău în sine. De multe ori, sângerăm înăuntru fără oprire. Ne pierdem prea des în labiritul nostru sufletesc care continuă să crească de la an la an.

Prieteniile de conjunctură, superficiale, au un efect paleativ, ele doar amână abisul sufletesc către singurătate şi spre final ne fac să ne simţim şi mai singuri. Să fii preş pentru a scăpa de singurătate nu prea face multe parale.

O relaţie are nevoie de multe lucruri! Din nefericire, acum trendul este să spui că nu ai timp pentru nimic. Din păcate, cei care nu au timp pentru prieteni nu au timp nici pentru ei. Ei încă nu au aflat că individualismul negativ nu este doar plictisitor, ci şi dăunător. Ce să mai zic… unii sunt atât de comozi, că uită şi să respire. Le rămân oglinda, eul hiberbolizat şi preşurile.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Cafeaua cu tine

Da, era însurat

Eşti soţia lui. De ce ne faci de râs?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,220 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro