Mesajul Papei Francisc pentru cea de-a 50-a Zi Mondială a Păcii

Catchy

1 January 2017

Ziua Mondială a Păcii a fost voită de Paul al VI-lea şi este celebrată în fiecare an la 1 ianuarie. Mesajul papei este trimis la cancelariile din toată lumea şi trasează şi linia diplomatică a Sfântului Scaun pentru anul care se deschide.

Anul aceasta se celebrează cea de-a 50-a Zi Mondială a Păcii, iar Sfântul Părinte Francisc a ales ca temă “Nonviolenţa: stil al unei politici pentru pace”.

Celor 50.000 de credincioși adunați Piața Sf. Petru papa Francis le-a spus că “anul 2017 va fi bun în măsura în care fiecare dintre noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, caută să facă bine în fiecare zi”.

Mesajul este generos și foarte necesar în contextul actual marcat de conflicte dureroase, ultimul chiar în noaptea dintre ani, la Istanbul.

“Violenţa şi pacea sunt la originea a două moduri opuse de a construi societatea. Înmulţirea focarelor de violenţă generează consecinţe sociale foarte grave şi negative: Sfântul Părinte profită de această situaţie în expresia “al treilea război mondial pe bucăţi”. Dimpotrivă, pacea are consecinţe sociale pozitive şi permite să se realizeze un adevărat progres; de aceea, trebuie să ne mişcăm în spaţiile posibilului negociind drumuri de pace, chiar şi acolo unde aceste drumuri apar întortocheate şi chiar impracticabile. În acest mod, nonviolenţa va putea asuma o semnificaţie mai amplă şi nouă: nu numai aspiraţie, suflu, refuz moral al violenţei, al barierelor, al impulsurilor distructive, ci şi metodă politică realistă, deschisă la speranţă.

Papa Francisc

Este vorba despre o metodă politică întemeiată pe primatul dreptului. Dacă dreptul şi demnitatea egală a fiecărei fiinţe umane sunt salvgardate fără discriminări şi distincţii, drept consecinţă nonviolenţa înţeleasă ca metodă politică poate constitui o cale realistă pentru a depăşi conflictele armate. În această perspectivă, este important ca să se recunoască tot mai mult nu dreptul forţei, ci forţa dreptului.

Cu acest mesaj, papa Francisc vrea să indice un pas ulterior, un drum de speranţă adaptat la circumstanţele istorice prezente: a obţine rezoluţia controverselor prin negociere, evitând ca ele să degenereze în conflict armat. În spatele acestei perspective este şi respectul faţă de cultura şi identitatea popoarelor, aşadar depăşirea ideii conform căreia o parte este superioară din punct de vedere moral alteia. Însă, în acelaşi timp, asta nu înseamnă că o naţiune poate să fie indiferentă faţă de tragediile alteia. În schimb înseamnă a recunoaşte primatul diplomaţiei asupra zăngănitului armelor. Traficul mondial de arme este aşa de vast încât e în general subestimat. Traficul ilegal de arme susţine nu puţine conflicte din lume. Nonviolenţa ca stil politic poate şi trebuie să facă mult pentru a îndigui acest flagel.”

Traducerea aparține pr. Mihai Pătraşcu și a fost publicată aici.



Citiţi şi

Ce cauți tu în viața mea?

Cazul Dunkirk

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
336 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro