Mi-am bătut joc de el în toate felurile…

Victoria Serman

13 April 2016

Victoria SermanObişnuită să nu mai cobor din şaua calului meu înaripat, ideea de a lua trenul mi s-a părut o aventură ieşită din comun. Recunosc că lipsa alternativei m-a constrâns să o fac, dar de la o vreme încoace, am descoperit că necunoscutul îmi oferă întotdeauna surprize. Deci, să fie!

Am strâmbat puţin din nas constatând că locul meu este deja ocupat, dar ocupantul era o doamnă ce dorea să rămână alături de prietena ei, regăsită după mulţi ani, aşa că m-am aşezat pe locul ei, în faţă. După pornirea trenului, am început să privesc pe fereastră cu candoarea copilului ce călătoreşte pentru prima dată. Șoaptele doamnelor îmi ajungeau din când în când la urechi, amestecate cu zgomotele trenului, dar peisajul m-a absorbit întru totul o bună parte din drum.

– …mi-am bătut joc de el în toate felurile cu putinţă şi tot eu îi ceream să fie acolo, fidel la post…

Cuvintele acestea, rostite cu voce aproape înaltă sau, în orice caz cu revoltă, m-au făcut să ciulesc urechile. Nu voiam să ascult conversaţia, dar nu m-am putut împiedica. Mi se părea atât de ciudată afirmaţia, încât am întors capul să le privesc. Aveau în jur de 50 de ani, erau îmbrăcate cu gust, iar gesturile trădau o educaţie aleasă. Am fost cu atât mai surprinsă. Doamna care vorbise îşi plecase capul, apoi l-a ridicat din nou şi, cu o voce mai scăzută, care mie îmi îngreuna ascultarea, îşi continuă povestea.

femeie

– Nu îmi amintesc exact când am început să mă port astfel… De câţi ani ne cunoaştem noi?

– Să tot fie vreo 30 de ani… a răspuns prietena ei. Dar pe atunci nu eram foarte apropiate.

– Cred că de atunci… Da, eram la facultate. Stăteam într-un apartament închiriat. Scăpasem de orice supraveghere şi mi se părea că îmi pot trăi viaţa cum vreau. Nu ştiam cât de nepregătită sunt. A fost suficient un eşec în dragoste pentru a intra într-o nebuloasă din care nu am mai ştiut să ies.

– Îmi amintesc vag…

– Cred că am vrut să mă răzbun. Nu neapărat conştient şi calculat. Dar cineva trebuia să plătească pentru nefericirea mea. Și de atât am fost în stare la momentul acela. Am început prin a-l înfometa… Îl pedepseam lăsându-l pur şi simplu să moară de foame. Oricât ar fi protestat, îi refuzam orice…

– Dar nu şi-a dat nimeni seama?!

– Nu imediat. Toată lumea mă ştia de fată cuminte, nimeni nu s-ar fi gândit. Mâncarea trimisă de părinţi o împărţeam prietenilor. Nu avea dreptul să se atingă de nimic. Nu avea niciun drept… Doar acela de a ţine pasul cu mine şi de a face tot ce îi ordonam eu.

– Și totuşi, lucrurile acestea nu trec neobservate…

– O perioadă nu şi-a dat nimeni seama, dar e adevărat că, la un moment dat, prietenii au început să observe. Și sub greutatea privirii lor, am schimbat macazul. Am început să îl ghiftuiesc. În asemenea hal şi după o perioadă atât de îndelungată de lipsuri, încât a început să ia proporţii. Și iar am schimbat macazul. Am început să îi dau laxative…

Ascultam cu ochii cât cepele printre rândurile cărţii deschise pentru a nu fi deconspirată. Vocea devenise foarte joasă şi capul începuse să mă doară de atâta concentrare.

– Apoi au urmat orele interminabile la serviciu, nopţile nedormite, ambiţia mea de a demonstra universului cine sunt eu, iar el nu avea dreptul să crâcnească. Executa totul, lamentându-se doar din când în când, în felul lui… Dar nu îl ascultam. Nu voiam să ştiu. Am continuat. Și a fost mai rău… L-am pus să accepte lucruri… inacceptabile…

– Inacceptabile…?

– Ce să-ţi spun? Crezi că de fiecare dată când l-am obligat să facă dragoste, a vrut? Și până la urmă, să fim oneste: ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată să o faci doar pentru că… trebuie?!

Le-am privit cu stupoare şi le-am văzut îmbujorate şi încurcate. Prietena nu a negat.

– Vezi? Cine spune că nu a trecut niciodată prin asta, minte! a continuat aceeaşi doamnă.

Trenul se apropia cu viteză de destinaţia mea, iar eu eram ca în transă. Am început să îmi pregătesc încet bagajele, profitând de fiecare mişcare pentru a-mi pleca urechea la spusele lor.

– Am fost un temnicer acerb. Crudă, surdă la orice rugă. Înaintam orbită, suduindu-l când nu mai făcea faţă. Schingiuindu-l şi mai dur când lucrurile nu ieşeau aşa cum voiam eu. Fără să înţeleg. Până am clacat. Complet. Abia atunci mi-am dat seama… Mi-am dat seama că nu îl iubisem niciodată. Că îl urâsem. Că inconştient mă răzbunam pe el. Îl trăisem ca pe o povară, nu ca pe un dar…

Trenul se oprise deja în staţie. Mi-am luat valiza şi, părăsindu-mi locul cu părere de rău, am auzit:

– Dar oare nu toate facem asta?

– Într-un fel sau altul, cred că toate ne vindem trupul…

Îl vindem… Îl trădăm… Ce idee… Am coborât din tren ferm convinsă că eu aş fi răspuns NU întrebării finale. Apoi un gând îndrăzneţ m-a anunţat că majoritatea femeilor pe care le cunosc au trecut într-un fel sau altul prin toate cele auzite. Între diete, sală, poate chiar şi partide de amor nedorite, majoritatea au experimentat această luptă cu corpul lor. L-au trădat…

Și dintr-odată mi s-a părut absurd prin adevărul său! Un singur corp avem în viaţa aceasta şi totuşi nu ştim să îl ascultăm, să îl înţelegem, să îl acceptăm! Ne ascundem, ne prefacem că nu există sau îl schingiuim. O maşinărie atât de sofisticată, un barometru atât de precis al stărilor noastre (sufleteşti) pe care îl supunem traumelor legate de canoanele frumuseţii, căruia îi impunem ritmuri infernale… Pentru ca apoi să ne mirăm că cedează. Atunci am realizat cât de puţine femei (şi bărbaţi?) îşi iubesc corpul, cât de puţine femei (şi bărbaţi?) se iubesc aşa cum sunt. Pentru ceea ce sunt, dincolo de carcasă. Iar corpul ca atare (problema estetică) nu e decât vârful icebergului. Partea scufundată rezonează mai repede cu frica: frica de a nu fi iubite/iţi doar pentru ceea ce sunt. Gânduri tulburi şi ideea că pretindem de la alţii ceea ce, de multe ori, nu suntem în stare să facem noi înşine…

Călătoria mea se sfârşise, necunoscutul îşi ţinuse promisiunea, surpriza o avusesem. Dar nu neapărat aşa cum am crezut la început, ci sub forma unei noi întrebări: tu te iubeşti pe tine?

Pe Victoria o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Curajul de a fi imperfecți si vulnerabili

Pentru fostele care cred că una mai bună ca ele nu există

Exerciţiile răbdării

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,916 views

Your tuppence

  1. Claudia / 14 April 2016 0:58

    Incep sa citesc articolul si ajunsa pe la jumatate imi zic ca doamna e de-a dreptul sadica, dar continui sa citesc si ma dumiresc. .nu-i doar sadica e teribil de nefericita.Sau era pentru ca imi zic ca atunci cand realizezi ca esti violent cu propria ta persoana incerci sa rectifici situatia.
    Cred ca e o problema de societate nu doar o problema personala si ca incepe din frageda pruncie. Nimeni nu ne invata sa ne iubim si sa ne acceptam pe noi,suntem invatate sa-i iubim pe cei din jur si ca sa fim iubite trebuie sa corespundem unor standarde.Trebuie sa fim cu rochita frumoasa si curata ,cu coditele frumos impletite ca asa se face .Atunci si mama si tata si bunica si vecina si tanti nu stiu care, ma gaseste frumoasa si bine crescuta. Si ma simt mandra si iubita nu ca Maricica de la scara B care-i vesnic murdara si cu genunchii juliti si de care toata lumea vorbeste urat.Eu nu sunt ca ea!Pe ea n-o iubeste si n-o place nimeni!Si nici pe Vasilica care ai vazut cat e de grasa?Toata lumea-i spune pe ascuns purcica!
    Si anii trec..si uite cum fetele frumoase si subtirele au succes la baietii la job.Deci asta inseamna ca ambalajul e important deci trebuie intretinut.Maricica e tot asa imbracata ca de capatat ,Vasilica e si mai grasa si lumea inca le judeca.Da, o duce capul dar tu nu
    vezi cum arata?E simpatica si ajuta pe toata lumea ,dar e grasa ca o scroafa!
    Tot in jurul nostru ne sugereaza ca succesul trebuie sa aibe aspect comercial.Toate reclamele si publicitatile ne arata femei perfecte, bine proportionate cu siluete de vis machiaje perfecte proaspat iesite de la coafor si de la esteticiana.Deci asa trebuie sa fim ca doar toate visam la succes.Si ne violentam in continuare fiindca dieta aia functioneaza pentru nu stiu ce vedeta care arata super si fiindca daca nu-s ca in revista iubi o sa se uite dupa alta .M-a parasit ?Cred ca nu aratam destul de bine!Alta dieta!Corpul meu trebuie sa supote tot ce-i cer!Nici macar nu ma gandesc la el altfel decât la un ambalaj.Ma contine pe mine,trebuie sa fie cum il visez!Nu conteaza ca-I obosit ca are carente nutritionale!Du-ma Corp, fii frumos si estetic si nu te plange si nu da rateteuri !
    Nimeni nu ne invata ca trebuie sa ne iubim asa cum suntem si sa ne acceptam si respectam.Adica putem citi asta in publicatiile feminine, dar toate discursurile astea feministe sunt cu cateva pagini inainte sau dupa ultima dieta à la mode sau dupa publicitatile bine ilustrate ale celei mai wow clinici de estetica care are ultimele tratamente impotriva imbatrinirii.Deci iubeste-te si accepta-te cum esti se anululeaza…Sau iubeste-te cum esti si accepta-te dar fa tot ce-ti sta in putinta sa te schimbi!
    Acceptarea si iubirea de sine cred ca vin cu vârsta si cu experienta de viata!Cand ai trait si ai vazut destul ca sa stii cine esti si care-ti e valoarea, cand stii ca nu ai nimic de demonstrat nimanui ca sa fii iubita sau acceptata ! Ajungi la un moment dat sa fii indulgenta cu tine..sa -ti spui ca nu-i grav ca ti-au aparut cateva riduri in coltul ochilor, ca vârsta si genetica si cateva pahare de vin ti-au mai adus niste kilograme in plus ,dar ca nu-s un mare pericol pentru sanatatea ta si ca da …esti totusi o femeie frumoasa!
    Am facut un mare ocol ca sa raspund la intrebarea ta..DA ma iubesc!In fiecare zi mai mult!Si imi place corpul meu cu riduri, par alb si kilograme in plus!Il iubesc fiindca-mi poarta sufletul si gandurile si pentru ca nu m-a facut niciodata sa sufar!Si poate e doar un ambalaj,dar acum am mai multa grija de el decât am avut vreodata. Si il rasfat cu câte un masaj, o.plimbare, un pahar de vin sau o ciocolata ,o masa cu prieteniiSi el imi rasfata sufletul…Am ajuns sa fim in comuniune..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 3
    Reply
  2. Victoria Serman / 13 April 2016 16:15

    Multumesc mult, Andi!
    Pentru apreciere, timp si cugetari impartasite!!
    V

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Andi V. / 13 April 2016 15:46

    Ca întotdeauna, scrii bine!
    Dincolo de iubirea de sine, mi-a rămas în minte ideea cu “pedepsirea cuiva pentru nefericirea mea”. Am mai întâlnit-o și mi se pare o idee îngrozitor de proastă într-un cuplu, chiar când “cuiva” este chiar vinovatul nefericirii și suferinței. Când ești într-o relație și-l pedepsești pe celălalt e imposibil să nu te pedepsești pe tine însuți/însăți. E masochism.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
    Reply
  4. Victoria Serman / 13 April 2016 12:50

    Bravo, Liz!! Mandra de tine!! Esti un exemplu!!!
    ❤️
    V

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Liz / 13 April 2016 12:36

    DA. Clar si hotarat DA. Cel mai mult. 🙂 Si, de cele mai multe ori, contrar asteptarilor unora. 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro